Învățământul în Italia

Învǎţǎmântul în Italia

Introducere

Italia a jucat un rol important în înalta educaţie europeanǎ : este una din cele patru ţǎri care s-a angajat la crearea aşa numitei “Arii Europene a Înaltei Educaţii”(declaraţia de la Sorbona, Mai 1998), astfel încât pornind aceastǎ reformǎ de învǎţǎmânt, numitǎ “Procesul Bologna”( Declaraţia de la Bologna, Iunie 1999), s-a rǎspândit în toatǎ Europa.

Scurt istoric

Sistemul de învǎţǎmânt de stat a luat naştere în Italia în 1859, când s-a aprobat “Legge Casati”, lege care a dat prioritate educaţiei primare în oraşe, învǎţǎmântului secundar în regiuni, iar facultǎţile erau gestionate de cǎtre stat.

O altǎ lege importantǎ privind sistemul educaţional a fost “Legge Gentile”, care a apǎrut în 1923 şi urmǎrea creare unui sistem dupǎ cel fascist. Vârsta obligatorie pentru a urma cursurile unei şcoli s-a ridicat pânǎ la nivelul de 14 ani. Dupǎ 5 ani de studii primare, elevul putea alege dintre “Scuola media”, care era calea de legǎturǎ spre liceu sau altǎ şcoalǎ secundarǎ, şi “awiamento al lavoro”, care avea acces direct cǎtre piaţa muncii.

Tot în acest timp au luat naştere “ Liceo Classico”(liceul clasic), liceul tehnic, comercial şi institutele industriale. Liceul clasic a fost singura formǎ de învǎţǎmânt ce facilita accesul cǎtre universitǎţi.

În 1962, “avviamento al lavoro” a fost abrogatǎ şi toţi copii pânǎ în 14 ani trebuiau sǎ urmeze un singur program ce cuprindea şcoala primarǎ( scuola elementare) şi şcoala secundarǎ inferioarǎ( scuola media).

Din 1962 pânǎ în prezent, structura învǎţǎmântului italian a rǎmas în mare parte neschimbatǎ, cu mici exceptii: limitarea diferenţei de sexe, schimarea structurii şcolii secundare şi crearea institutelor tehnice şi profesionale, oferind elevului posibiltatea de a avea mai multe opţiuni.

Aspecte generale

Învǎţǎmântul de stat, de care e responsabil Ministerul Educaţiei şi Cercetǎrii (Ministero dell'Università e della Ricerca) este gratuit pânǎ la sfârşitul învǎţǎmântului primar şi secundar. Şcoala,în toate regiunile Italiei, este obligatorie pânǎ la vârsta de 16 ani, pe o perioadǎ de 9 ani.

Anul şcolar începe de obicei de la mijlocul lunii septembrie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie. Durata cursurilor poate varia de la o regiune la alta, 5-6 zile pe sǎptǎmânǎ, full sau part-time.

Nivelurile de educaţie în Italia sunt:

- învǎţǎmânt preprimar (scuola materna): de la 3 la 5 ani;

- învǎţǎmânt primar (scuola primaria): de la 6 la 10 ani;

- învǎţǎmânt secundar inferior( scuola media): de la 11 la 14 ani;

- învǎţǎmânt secundar superior(scuola superiore):de la 15 ani în sus;

Învǎţǎmântul preprimar

Învǎţǎmântul preprimar sau preşcolar nu este obligatoriu. Poate fi organizat în gradiniţe de stat şi particulare.

Învǎţǎmântul primar

Învǎţǎmântul primar este obligatoriu de la vârsta de 6 ani, dar conform noilor norme ,copiii pot începe şcoala şi de la 5 ani jumate (la fel ca şcolile europene) şi dureazǎ 5 ani. Programele acestui nivel de educaţie îşi propun sǎ formeze deprinderi de bazǎ precum scris, citit, matematicǎ, geografie, istorie, italianǎ, englezǎ, ştiinţele naturii, muzicǎ, informaticǎ, religie(optional), şi ştiinţe sociale.