Metode și Procedee Folosite în Activitățile de Formare a Reprezentărilor Matematice la Vârsta Preșcolară

CAPITOLUL I

INTRODUCERE. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

1.1. CUNOAŞTERE ŞI ÎNVĂŢARE LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

Numeroşi psihologi şi-au focalizat cercetările asupra acestei teme şi considerăm că o scurtă incursiune în acest domeniu va oferi o imagine concretă asupra dimensiunilor psihologice ale actului de cunoaştere la această vârstă.

Elaborarea unei metodologii a disciplinei activităţii matematice din ciclul preşcolar, solicită cunoaşterea mecanismelor intelectuale caracteristice etapei de evoluţie a copilului cuprinsă între 3-7 ani.

Scopul evidenţierii caracteristicilor gândirii preşcolarului este acela de a determina implicaţiile dezvoltării stadiale asupra formării reprezentărilor matematice la această vârstă.

Simpla observare a apariţiei şi dezvoltării diferitelor tipuri de reprezentări la nivelul preşcolarităţii este insuficientă, fiind necesară analiza factorilor ce determină această dezvoltare. În acest scop este importantă evidenţierea reprezentărilor specifice etapei senzorio-motorii şi implicaţiilor lor în planul gândirii pentru exersarea posibilităţilor de reprezentare ale copilului prin acţiune cu obiecte.

Conform teoriei genetice a lui J. Piaget, ideea de învăţare este subordonată dezvoltării, iar dezvoltarea intelectuală este înţeleasă în sensul evoluţiei stadiale.

Privită din acest punct de vedere, dezvoltarea intelectuală a copilului de 3-7 ani se realizează în mai multe stadii, fiecare cu o structură proprie, asimilarea cunoştinţelor matematice fiind prezentă în fiecare stadiu.

Etapa cuprinsă între 3 şi 7 ani este determinată de J. Piaget, stadiul gândirii preoperatorii şi cercetările întreprinse au evidenţiat aspecte psiho-comportamentale specifice.

La vârsta de 3-4 ani cuvântul devine principalul instrument de vehiculare al transferului acţiunii din planul extern în cel intern, principala achiziţie psiho-comportamentală fiind legată de consolidarea limbajului.

Gândirea se formează şi se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul, fiind legată în mod nemijlocit de realitate. Copilul are nevoie de timp pentru a interioriza acţiunile în gândire, îşi reprezintă mai greu desfăşurarea unei acţiuni şi a rezultatelor ei. Deşi îşi formează imagini, reprezentări, copilul nu poate dobândi concepte referitoare la unele clase de obiecte şi raţionează numai prin analogii imediate.

Procesele cognitive (percepţia, memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul) se desfăşoară în situaţii concrete şi în contextul acţiunilor practice, obiectuale.

Copilul percepe mai curând deosebirile decât asemănările şi este atras de însuşirile mai evidente ale obiectelor, chiar dacă sunt neesenţiale. Operaţiunile gândirii se constituie în activitate practică nemijlocită.

Pentru acest stadiu este specificată formarea de preconcepte şi prerelaţii, raţionamentele copiilor fiind de tip intuitiv. Raţionamentele sunt corecte numai în măsura în care între raporturile reprezentative din plan mintal şi cele din plan situaţional există o corespondenţă.

Procesele afective sunt puternice şi atestă instabilitatea echilibrului emoţional al copilului.

Vârsta de 4-7 ani marchează momentul formării conceptelor.

Gândirea este, în acest stadiu, tot preologică, dar creşte capacitatea de intuire a unor acţiuni. Copilul utilizează intuiţia, gândirea în imagini şi acum apar

elementele incipiente de logică, ce îl vor aduce pe copil până în pragul operaţiilor logice (operaţii ce nu sunt funcţionale şi complete). Copilul mai este legat de percepţie şi îşi concentrează atenţia pe etapa finală a unei transformări.