Pedagogia învățământului primar

Intrarea in scolarizare se subsumeaza intru totul caracteristicilor de profil ale unei faza de tranzitie, ocupand o pozitie speciala in configuratia tabloului copilariei.Ea marcheaza inceputul celei de –a treia subperioade a copilariei, ce se va intinde pe un spatiu de patru ani (intre 6/7 ani – 10/11 ani), pana –n pragul pubertatii si, implicit , al preadolescentei.

Perioada 6/7 ani – 10/11 ani (scolarul mic), desi numita perioada de tranzitie (falica după Freud), pornind de la considerentul ca dezvoltarea psihica se petrece aparent în liniste, fara seisme (Freud considera ca acest specific este dat de încetinirea dezvoltarii procesului sexualitaţii), aceasta etapa nu face exceptie, aducand transformari şi evolutii evidente ale sistemului psihic.

Inceputul vietii scolare este, in acelasi timp, inceputul activitatii de invatare, care ii cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci si o mare rezistenta fizica.

Maturizarea, cresterea si dezvoltarea fizica este evidenta, crescand forta şi dexteritatea mişcarilor, coordonarea si agilitatea în actiune.

Varsta scolara, denumita si copilaria a treia, se distinge prin latenta sexuala, orientare obiectiva a intereselor , diminuare a egocentrismului, sociabilitate crescuta dar inca nediferentiata.

Mica scolaritate este perioada cand se modifica substantial regimul de munca si de viata, caracteristicile tensionale si vectoriale, generate de evenimentele care domina si marcheaza tabela de valori a scolarului mic.

Scoala introduce in fluxul activitatii copilului un anumit orar, anumite planuri si programe cu valoare structuranta pentru activitate.

Mediul scolar, in care copilul de 6 ani este primit, este complet diferit de cel familial, el fiind creat, cum observa M. Debesse, nu pentru a distribui satisfactii afective, ci pentru o munca disciplinata continua, organizata.

Evenimentul important, crucial chiar, este acum debutul scolarizarii cu toate problemele de adaptare, specifice, ţinând atât de structura şi nivelul dezvoltarii psihice ale copilului cat şi de modul în care acesta este initiat pentru noul rol si, la fel de important, de abilitatea şi rabdarea învatatorului.

Exista date semnificative referitoare la debutul scolaritatii, vorbindu-se chiar de “un soc al acolaritătii” (Golu, Zlate, Verza, 1993), pentru ca aceasta schimbare aduce odata cu ea schimbarea tipului de activitate ce va domina chiar daca, o lunga perioada de timp, jocul detine încă o pondere importanta sau, o mare parte a activitatilor de învatare sunt realizate pe structurile şi cu mecanismele specifice jocului.

Notiunea de „adaptare” implica actiunea de modificare, de ajustare, de transformare a copilului pentru a deveni „apt pentru scoala”, „capabil de a face fata cerintelor” , de a fi „compatibil”si „in acord cu normele si regulile pretinse de programa şcolara”.

Adaptarea scolara presupune operarea cu o serie de indicator care constituie sistemul de referinta al nivelului de realizare a interacţiunii dintre personalitatea elevului si ansamblul condiţiilor de desfasurare a procesului instructiv-educativ.

Adaptarea la scoala , la ocupatiile si relatiile scolare presupune o oarecare maturitate din partea copilului, care sa-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea ingusta din mediul familial si de interesele immediate ale jocului, pentru a patrunde intr-un nou univers de legaturi sociale si a-si asuma indatoriri.

Pentru adaptarea reusita a elevului este bine ca familia sa se arate interesata de activitatea scolara.Este bine ca in fiecare zi parintele sa faca bilantul zilei – activitatii de la scoala – cu copilul.

Parintele trebuie indrumat sa-l incurajeze pe copil. Ex. : A gresit – nu trebuie dezarmat, cum fac de obicei parintii prin formula - ,,esti prost,, - ,, nu stii nimic,, , ci prin incurajari ,, maine o sa scrii mai frumos,,.

Procesele volutionare, atentia, vointa sunt in formare. Formarea acestora revine scolii. Pe langa acestea scoala dezvolta gandirea, memoria, vocabularul, rationamentul, logica in gandire. Acest proces este lung, dar formarea lui, debuteaza in clasa I .Acest prim pas constituie adaptarea elevului la cerintele procesului instructive-educativ.

Dificultatile adaptarii la aceste cerinte noi sunt date de o serie de caracteristici ale copilului, dar şi ale mediului cum ar fi (Golu, Zlate, Verza, 1993):

- imaturitatea fizica si fiziologica (fragilitatea organismului copilului care face cu greu fată cerintelor de efort);

- imaturitatea psiho-afectiva si motivationala (trecerea rapida de la o stare la alta), capacitatea scazută de efort voluntar;

- caracterul mai rece si mai distant al relatiilor si activitătilor acestei perioade ce reclama trecerea din spatiul predominant intim-afectiv al perioadei precedente la distanta predominant oficiala specifica scolaritatii.

Toate aceste exigente pot crea dificultati de adaptare manifestate prin comportamente si atitudini cum ar fi:

- retragere în sine, izolare, reducerea comunicarii, chiar mutism;

- reacţii de demisie: fugi, absente, abandon scolar;

- conduite puternic marcate de anxietate, neliniste, uneori chiar frica paralizanta;

- manifestări psiho-comportamentale complexe marginale sau care chiar intră în sfera psiho-patologiei, predominant reactive cum ar fi nevrozele copilului: enurezis şi encomprezis reactive, balbism reactiv, pavor nocturn, etc. (acolo unde debutul scolaritatii se conjugă prin impactul lui de conflictualitate cu alti factori predispozanti sau determinanti).

O alta strategie de adaptare este negocierea.Aceasta este o strategie folosita de cadre didactice si elevi in cadrul interactiunilor lor.

Negocierea este, mai degraba, o strategie implicita si ascunsa.Prin ea,profesorul si elevul construiesc tacit un mod de intelegere a relatiei lor, consensuri cu privire la activitatile scolare, volumul activitatilor si solicitarilor scolare, procedurile de lucru.

O strategie mai subtila, cu un caracter special, este supunerea aparenta sau complicitatea.