Rolul educației în dezvoltarea personalității

ARGUMENT

Educația este unul dintre fenomenele care a apărut o data cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluției sale, modificări esențiale, împlinind funcția socială de informare și de formare a omului. Rolul educației asupra dezvoltăii personalitătii umane, nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex.

Filozoful și pedagogul J. Locke susține în lucrarea sa „Eseu asupra intelectualului omenesc” că la naștere sufletul omului este asemănător unei table nescrise, că în intelect nu există nimic care să nu fi trecut prin simțuri. Pentru a accentua și mai mult rolul educației afirmă că: „noua zecimi din oamenii pe ceare îi cunoaștem sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau dăunatori, prin efectul educației. Educația este aceea care determină diferență dintre oameni”.

Încă de mici ne familiarizăm cu noțiunea de „educație”. Auzim vorbindu-se despre ea, peste tot. Unele persoane sunt atât de obișnuite cu acest termen, încât nu îi mai acordă importantă cuvenită.

Adevărul este că procesul educației începe în copilărie și nu se termină niciodată. Johann Heinrich Pestalozzi spune că „Ceasul nașterii copilului este ceasul începutului educației”.

Personalitatea reprezintă modul propriu de a fi, de a gândi, de a aprecia și a acționa asupra unui individ, fiind mereu în construcție.

1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE

Prin dezvoltare se înțelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapă reprezentând o unitate funcțională mai mult sau mai puțin închegată cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumulări cantitative, cât și salturi calitative, acestea aflându-se într-o condiționare dialectică. Dezvoltarea personalității se manifestă prin încorporarea și constituirea de noi conduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerințele mediului natural și socio cultural. Dezvoltarea permite și facilitează constituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai subtile ale copilului cu mediul în care trăiește și se formează. Datorită acestor reiații se elaborează și se „construiesc" diferitele subsisieme ale psihicului infantil în evoluția sa spre starea de adult.

În cadrul dezvoltării psihice a ființei umane, caracteristicile individuale, particularitățile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm propriu de creștere și transformare, diferit de la un individ ia altul, cu nuanțe personale ce își află originea în potențialul său biopsihic, precum și în condițiile de mediu în care trăiește.

Formarea personalității copilului în ontogeneză este, deci, un proces complex construit ierarhic pe niveluri, cu diferențe sensibile de la o componentă ia alta, dominate, însă, de o relativă armonie, proprie fiecărui nivel.

2. TRĂSĂTURILE DEFINITORII ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE

2.1. Stadialitatea dezvoltării psihice

Dezvoltarea psihică se realizează în stadii care înglobează totalitatea modificărilor ce se produc în cadrul diferitelor componente psihice și al relațiilor dintre ele. Fiecare stadiu se delimitează printr-un „anumit nivel de organizare a capacităților intelectuale, voiiționale, afective, a particularităților conștiinței și personalității copilului". Ideea dezvoltării stadiale oferă un răspuns adecvat tuturor problemelor privitoare la dezvoltare, surprinzând totodată ceea ce este specific în acest domeniu pe bază cercetărilor întreprinse și a rezultatelor la care s-a ajuns. Dezvoltarea stadială se caracterizează prin următoarele trăsături:

- existența unei succesiuni constante în cadrul acestor stadii, cu toate că vârstele medii corespunzătoare fiecărui stadiu pot varia de la un individ la altui în funcție de diverși factori, ereditari sau de mediu. Cu alte cuvinte, ritmul transformărilor ce au loc în cadrul fiecărui stadiu poate fi mai intens sau mai puțin intens, ceea ce rămâne constant fiind succesiunea acestor stadii;

- fiecare stadiu se caracterizează printr-o structură de ansamblu în care diversele componente psihice se află într-o strânsă corelație, iar explicarea și înțelegerea lor sau a diverselor manifestări comportamentale are loc prin intermediul structurii specifice stadiului respectiv;

- caracterul integrativ al fiecărui stadiu constă în aceea că noua structură care apare nu se substituie celei anterioare; rezultând din ea o integrează și o subordonează pe aceasta din urmă. Deci, noua structură nu desființează structura anterioară, din contră, sa revalorifică și recodează tot ceea ce s-a acumulat în stadiile precedente. Din această cauză în cadrul fiecărui stadiu putem distinge o fază pregătitoare și o fază finală.