Coeziunea Grupului - Factor Determinant al Climatului Psihosocial

Acest studiu doreşte să sublinieze importanţa coeziunii grupului de lucru în menţinerea unui climat psihosocial optim. Pe lângă mecanismul formării şi funcţionării coeziunii, voi propune şi două metode prin care poate fi măsurat gradul de coeziune a grupului, oferindu-ne astfel o radiografie a stării relaţiilor socioafective pozitive şi negative la un moment dat, dar şi posibilitatea unei acţiuni, a unei intervenţii asupra grupului, care să ţină cont de organizarea sa internă, pentru îmbunătaţirea funcţionării acestuia.

Cuvinte cheie: climat psihosocial, coeziunea grupului, sociomatrice, sociograma, lider formal, lider informal, test sociometric.

Coeziunea grupului, factor determinant al climatului psihosocial

Organizaţiile actuale trec în prezent printr-un profund proces de restructurare.

La nivelul fiecărei organizaţii sunt şi vor fi necesare redefiniri, redirecţionări, restructurări. La nivelul culturii organizaţionale, al relaţiilor de putere, al tiparelor de comunicare şi al constantelor comportamentale individuale şi colective se vor produce, neîndoielnic, modificări, uneori dramatice. Din acest punct de vedere, imaginarul organizaţional, ce fundamentează, orientează şi justifică, în plan interpersonal, conduitele fiecăruia dintre noi, va trebui sa fie interiorizat (atât cât este posibil). Rezistenţa la schimbare, criza culturii organizaţionale se vor obiectiva în comportamente, acte şi acţiuni concrete, cărora managerii de la toate nivelurile trebuie să le facă faţă şi, pentru fiecare caz în parte, să găsească soluţii.

Spaţiul social este locul de întâlnire al unor voinţe individuale, fiecare cu o serie de atitudini si preferinţe noi. De aceea avem nevoie acum de această schimbare, care trebuie să fie globală, profundă şi să se desfăşoare, pe cât posibil, în ritm alert.

Organizaţiile sunt ansambluri structurate constituite în vederea atingerii unor obiective determinate. Unitatea unei organizaţii este dată de modul de interdependenţă şi de existenţa funcţiilor, rolurilor şi statutelor pertinente pentru atingerea obiectivelor propuse. Raporturile sunt structurate, cel mai adesea, ierarhic şi după funcţii sau calificari (competenţe). Organizaţia este compusă din indivizi care formează un ansamblu chiar dacă fiecare are propriile sale obiective, menirea sa de a răspunde la constrângeri, de a lucra, capacitatea sa de a se coordona cu ceilalţi indivizi, de a coopera, de a exersa sau de a suporta autoritatea. Grupurile care se constituie, formale sau informale, reflectă aceste diferenţe prin intermediul unor alianţe sau conflicte care se nasc în organizaţie. Acceptul de a coopera este responsabil, în ultima instanţă, de bunul mers al organizaţiei, decizând în privinţa dinamicii ei.

Atitudinile, reprezentările pe care unii le au despre ceilalţi (în primul rând ale celor cu care lucreaza împreună), solidarităţile şi simpatiile joacă un rol esenţial. Alte relaţii pot de asemenea traversa organizaţia, fie că este vorba de cunoştinte interioare şi exterioare organizaţiei, fie că au existat anterior relaţii de grup pe care jocul promovărilor le-a slăbit, dar care nu sunt mai puţin prezente. Toate acestea pot fi reunite sub termenul generic de, "climat psihosocial". Acesta este un sistem de referinţă pentru fiecare individ în alegerea comportamentului său, în procesul de adaptare a conduitei şi a modului său de interrelaţionare în cadrul organizaţiei.

Starea psihică a fiecarui membru al organizaţiei este influenţată mai mult sau mai puţin de climatul psihosocial din organizaţie, ceea ce conduce la satisfacţie sau insatisfacţie, echilibru sau conflicte la eficienţă sau ineficienţă.

Fiecare individ se caracterizează atât prin trăsături ce ţin de vârstă, nivel de instruire, profesie, mediu de provenienţă, cât şi prin particularităţile ce derivă din temperament sau caracter. Felul de a fi al fiecăruia este dat de atitudinile adoptate, opiniile exprimate în legatură cu anumite fapte, comportamentul obişnuit.

Se naşte întrebarea: dacă grupul este format din mai mulţi indivizi şi dacă fiecare are felul său deosebit de a se manifesta, cum putem vorbi despre opinia grupului, despre un comportament al grupului în ansamblul său?

Unitatea de apreciere şi de acţiune ce apare la nivelul colectivităţii este rodul influenţei reciproce a membrilor săi. Adesea, remarcăm că o persoană cunoscută se comportă cu totul neaşteptat atunci când se integrează într-un ansamblu. Atitudinea sa devine explicabilă atunci când ştim ce influenţe suferă din partea celorlalţi. Din interacţiunea indivizilor ia naştere un comportament al grupului, comportament ce îşi pune amprenta asupra tuturor.

Plecând de la această ipoteză trebuie subliniată ideea conform căreia grupul acţionează ca unitate de sine stătătoare numai din momentul în care a atins un nivel minim de coeziune, când s-au constituit diverse structuri în care sunt incluşi toţi membrii săi. Fireşte că nu toţi membri sunt integraţi în acelaşi mod în toate structurile. Cu cât însă ponderea lor în fiecare structură este mai mare, cu atât coeziunea este mai ridicată şi invers, cu cât rămân în afara acestei structuri mai mulţi membri, cu atât coeziunea este mai mică. "Coeziunea poate fi considerata drept cea mai importanta variabilă de grup, deoarece, tocmai datorită ei, grupul există, se menţine şi funcţionează ca o entitate coerentă, relativ de sine stătătoare". (Golu Pantelimon, "Psihologie Socială", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1971, pag 192).

Fenomenul de coeziune reflectă gradul în care grupul este atractiv pentru membri săi, de pildă oamenii se plac unii pe alţii şi doresc să ramână membri ai grupului.