Comportamentul în grup la vârsta pubertății

Perioada pubertatii mai este denumita si ca perioada a scolaritatii mijlocii dat fiind faptul ca se parcurge cel de al doilea ciclu elementar, gimnaziul cu ritmul sau alert legat de solicitarile fata de copii. Acesta este solicitat sa se adapteze mai intens la stilul diferit al profesorilor pe materii si la cerinte care presupun intelegere si elaborarea de comportamente variate. (Emil Verza, 1993)

Daca in perioada scolara mica, tutela familiala si scolara este accen-tuata, in pubertate se modifica treptat ca urmare a mai marei autonomii si responsabilitati crescute a copilului. Dominante in aceasta perioada, sunt maturizarea biologica si intensa dezvoltare a personalitatii.

Activitatea fundamentala pentru perioada pubertatii ramine invatarea si instruirea teoretica si practica, inclusiv preparatia pentru exercitarea unor profesiuni viitoare in care influentele structurii economice si sociale se simt din plin. (Emil Verza, 1993)

Apar si diferente dintre perioada anterioara si perioada pubertatii punctul de vedere al activitatii formative prin instruire deoarece se remarca la copil interese si aptitudini tot mai bine conturate si ele se bazeaza, in mare masura, pe invatarea speciala diferentiata si pe invatare. Acestea contribuie la dezvoltarea psihica in ansamblu si motiveaza suplimentarea instruirii scolare cu programe de orientare scolara si profesionala ce trebuie sa se sprijine programatic pe cerintele concrete privind forta de munca necesara in diferite domenii si sectoare de activitate.

Tipurile de relatii se complica progresiv facilitand integrarea copilului in generatia sa, premiza a integrarii sociale largi, complexe in care exprimarea identitatii proprii capata tot mai pregnant note personale.

Relatiile sociale al puberului se complica mai mult si prin dezvoltarea dimorfismului sexual cu cerintele ce le implica la care se adauga multiplicarea situatiilor de statut si rol social prin solicitarea in activitati sociale, sportive, culturale.

Structurarea personalitatii in perioadele pubertatii nu este lineara, ea dimensioneaza relativ seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnante de atitudini copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica varstelor mici in fata situatiei mai deosebite atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonomie sau impuse de societate. Se exprima mai clar distantele dintre cerintele societatii fata de tanar si ceea ce poate el oferi ca si dintre ceea ce el asteapta de la societate si perceperea posibilitatilor acestuia. Din aceasta rezulta caracterul impetuos si complicat al dezvoltarii personalitatii. Oricum ea este influentata si de maturizarea biologica si mai ales de cresterea in puseu a tanarului. Un insemn al maturizarii este si faptul ca tanarul incearca sa-si dea seama de resursele sale personale si de realizarea identitatii proprii si a independentei. Independenta si autono-mia se cuceresc treptat ceea ce il face pe J.J. Rousseau sa afirme ca acest proces echivaleaza cu o a doua nastere.

1. Aspecte ale dezvoltarii biologice

Avand in vedere evolutia psihica si mai cu seama procesul de crestere si maturizare intensa (inclusiv sexuala), perioada pubertatii poate fi impartita in subperioade*. Enumeram subperioadele:

a) Prepubertatea (10-12 ani) se caracterizeaza printr-o intensificare din ce in ce mai mare a cresterii (staturale mai ales) conco-mitent cu dezvoltarea pregnanta a caracteristicilor sexuale secundare (dezvoltarea gonadelor, aparitia pilozitatii pubiene si a celei axilare). Fetele trec prin aceasta faza chiar mai devreme (de la circa 9 ani) si castiga in inaltime aproximativ 22 cm. Cresterea mai evidenta, la majoritatea baietilor, incepe pe la 11-12 ani. (Emil Verza, 1993)

Asadar, cresterea se realizeaza in pusee devenind impetuoasa cu momente de oboseala, dureri de cap, iritabilitate, agitatie. In conduita generala se manifesta caracteristici* de alternanta intre momente de vioiciune, de conduite infantile exuberante si momente de oboseala, apatie, indispozitie, lene.

Copilul poate deveni conflictual, mai putin activ, adopta pauze prea mari prelungind relaxarea chiar daca nu a facut un efort prea mare. Fata de modificarile din planul biologic pot apare trairi complexe de tipul obsesiei apreciate, de unii autori, in proportie de 31% la baieti si 41% la fete (Stolz).

In scoala, copilul se afla in fata unor noi cerinte, mai diversificate cantitativ si calitativ, a unor modele de profesori si de lectii variate care impun un cadru al invatarii mai deosebite. Se modifica si statutul de elev prin antrenarea acestuia in activitati responsabile si competitionale cum ar fi cele din cercuri tehnice, din concursurile la diferite obiecte, din jocurile competitionale etc. care il fac sa-si dea seama de valoarea si potentialul de care dispune. Copilul nu mai este atat de frecvent stapanit de agitatia motorie, si de labilitatea din primele clase. Constiinta de sine se incarca cu ideea statutului de elev, bun, slab sau mediocru, ceea ce il face sa manifeste atitudini de un anumit fel fata de activitate. Familia isi formuleaza si ea o serie de cerinte fata de puber, dar care nu sunt atat de precise. In unele imprejurari puberul este considerat copil, iar in altele, i se solicita comportamente asemanatoare celor mari fapt ce il face sa traiasca momente contradictorii si o usoara opozitie fata de statutul si rolul incert ce i se acorda. In genere puberul se simte din ce in ce mai confortabil in grup pentru ca il securizeaza si accepta stilul galagios, exuberant si uneori agresiv, impulsiv. (Emil Verza, 1993)