Criterii de Clasificare a Conflictelor

Deşi conflictul apare ca raţiune a vieţii, mişcării, schimbării, o taxonomie (clasificare) a tipurilor de conflicte deşi a incitat pe mulţi într-un secol de psihologie ştiinţifică, este greu de realizat.

Diferite ca intensitate, gravitate, persistenţă conflictele iau cele mai diverse forme. Ele pot să ia naştere dintr-o anumită cauză şi se pot odată cu dispariţia cauzei sau a condiţiilor care le-au favorizat. După cum ele pot fi persistente, susţinute de mulţimea cauzelor, condiţiilor, motivaţiilor care le-au declanşat.

Totodată un conflict poate să apară în individul însuşi, atunci când evoluează comparativ anumite alternative ale unei acţiuni sau în doi sau mai mulţi indivizi sau grupuri când aceştia încearcă să împartă resurse limitate sau să ajungă la un acord.

V. Pavelcu aprecia (definea) conflictul ca „o formă interioară de frustraţie întrucât satisfacerea unei tendinţe se face în detrimentul alteia.” (1969, p.52).

Conflictul se manifestă ca o tensiune, frământare existentă atât în viaţa individului cât şi între membrii unui grup social.

Exerciţiu: Ce tipuri de conflicte cunoaşteţi? sau Enumeraţi cât mai multe conflicte care vi s-au întâmplat , aţi participat sau despre care aţi citit, auzit, etc.

Tipologia conflictelor în funcţie de anumite criterii

1. Criteriul localizarea tendinţelor, forţelor, cauzelor, conflictelor.

LOCALIARE:

- INTERNE (localizare intrapsihică sau intrapersonală) – exemple: vocile interioare, dialogul subpersonalitaţilor.

N. Mărgineanu propunea următoarea clasificare a conflictelor interne sau psihologice: analitice şi sintetice.

Conflictele analitice:

- Balanţa emotivă euforică sau depresivă poate constitui sursa unui astfel de conflict. Dezechilibrul poate fi provocat fie de factori endocrini: tiroida şi hipofiza versus paratiroida şi epifiza; ganglionii simpatici, care intensifică biotonusul, versus cei parasimpatici, care încetinesc biotonusul şi duc la stări depresive, fie de factori de mediu: moartea copilului unic, deziluzia primei căsătorii îi face pe unii să nu se mai căsătorească, regimurile totalitare.

- Alte exemple: conflict al copilului aflat între fanatismul religios al părinţilor şi cunoştinţele ştiinţifice primite la şcoală. Conflict între bugetul familial nesatisfăcător şi nevoile care se impun sacrificate sau reduse (hrană, îmbrăcăminte, o locuinţă, şcolarizarea copiilor eic.). Conflict între viaţa profesională şi familie.

Conflicte sintetice:

Conflictele dintre conştiinţă şi inconştient au fost puse în evidenţă de Freud, dar ele nu sunt numai de ordin erotic, ci privesc şi amorul propriu, cum au arătat Adler şi Jung. Când Sinele învinge Supra-Eul şi se revarsă asupra Eului, se produce acţiunea antisocială. Tirania Sinelui se traduce prin lipsa de integrare, organizare, ceea ce face imposibilă închegarea caracterului. Individul cade pradă diverselor ispite, îi lipsesc stăpânirea şi conducerea de sine. Când Supra-Eul şi conştiinţa morală domină, inhibă, tiranizează Eul, poate apărea nebunia.

De această dată integrarea este rezultatul nemijlocit, dar ea este unilaterală şi exagerată, tiranică şi fără măsură.

Individul devine pedant sau ultramoralist.

Conflicte din inconştient: acesta cuprinde atât Sinele, cât şi o parte din normele sociale sădite de mamă înainte de apariţia conştiinţei şi care ţin de Supra-Eu.

Conflicte din conştiinţă.

Conflictele externe sunt numite ca atare: „conflicte". Ele pot implica persoane, grupuri / instituţii / organizaţii, comunităţi, state, blocuri de naţiuni, dar şi valori, ideologii, cunoaştere (conflictul sociocognitiv) etc. Să ne gândim la conflictele dintre generaţii, între copii, de cuplu, între vecini, conflictul etnic, cultural. religios, conflictul comercial, conflictul consumatorului, conflictul salariaţilor şi industrial, ambiental, conflictul generat de venituri inegale conflictul din instituţiile educative, conflictul dintre individ şi autorităţile statale, conflictul internaţional, sau chiar conflictul de frontieră. Există, apoi, conflicte de un tip specific: vezi conflictul de competenţă (în jurisdicţie), conflictul de legi sau conflictul literar.

Cele două forme nu sunt autonome, ci strâns interdependente O persoană tulburată de un conflict intern generează invariabil unul sau mai multe conflicte externe, fie prin exteriorizarea emoţională a trăirilor sale, fie prin acte care trădează alterarea funcţiei cognitive (persoana distorsionează semnificaţia unor situaţii obiective), acte pe care cei din jur le percep, în mod firesc, drept neadecvate relaţiei pe care o au sau o percep cu persoana aflată în conflict intern. Sensul invers al influenţei este tot atât de evident: nu este vorba doar de ecoul, rezonanţa sau răspunsul intern al unei confruntări interpersonale, ci îndeosebi de faptul că factorul extern reprezintă îndeobşte sursa conflictului interior.

Lucrarea de faţă vine cu abordarea psihosocială a conflictului şi rezolvării acestuia, ceea ce înseamnă că prevalentă va fi natura externă, socială a conflictului, de interrelaţionare. Nu vom face operă de psihoterapeut / psihiatru, nici de pedagog / logician, ori de psihofiziolog. Facem o delimitare suplimentară a teritoriului, în sensul că nu vom trata conflictele internaţionale (numite în literatura de specialitate "studii asupra păcii"). Focalizarea cărţii este asupra conflictelor interpersonale. Evident, multe din conflictele intergrupale, organizaţionale, inter-organizaţionale ş.a.m.d. se rezolvă de către indivizi având mandat de reprezentanţi. Aceasta extinde, în mod

implicit, aria de acoperire a cărţii.” (N. Mărgineanu, 1976, p. 267-273)