Planificarea Resurselor Umane

PLANIFICAREA RESURSELOR UMANE

PLANIFICAREA RESURSELOR UMANE:CONCEPT, NECESITATE ŞI AVANTAJE

Planificarea resurselor umane are în literatura de specialitate mai multe definiţii; acestea deşi nu sunt contradictorii, presupun totuşi anumite diferenţe, în general sub aspect formal (prin formularea mai sintetică sau mai detaliată) dar şi de conţinut, reflectând opinia diferiţilor specialişti în ceea ce priveşte conţinutul acestui proces.

Astfel, conform definiţiei date de Ministerul Muncii al Marii Britanii, planificarea resurselor umane este o strategie folosită pentru achiziţionarea, utilizarea, îmbunătăţirea şi reţinerea resurselor umane ale întreprinderii .

A.Rotaru şi A.Prodan consideră că planificarea resurselor umane este procesul de analiză şi de identificare a nevoilor şi disponibilităţilor de forţă de muncă ale organizaţiei .

O definiţie în acelaşi sens dar mai detaliată este dată de P.W.Anthony şi colaboratorii care subliniază că planificarea resurselor umane reprezintă suma strategiilor de recrutare, selectare, pregătire, orientare profesională, promovare şi a regulilor de muncă ale unei organizaţii; este un proces menit să transpună planurile şi obiectivele organizaţiei în cerinţe viitoare de angajare, precum şi în planuri prevăzute să îndeplinească acele cerinţe atât pe termen lung cât şi pe termen scurt, prin utilizarea şi dezvoltarea resurselor umane, a sistemului de recrutare şi angajare a acestora .

Din analiza acestor definiţii un aspect interesant care se observă este că nu se specifică nimic despre concedierea angajaţilor, deşi în mod implicit procesul de planificare a resurselor umane poate avea ca rezultat şi această situaţie.

Într-o încercare de definire a planificării resurselor umane considerăm că aceasta reprezintă un proces continuu şi sistematic de analiză şi identificare a necesarului de resurse umane în raport cu cerinţele viitoare de forţă de muncă pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei, precum şi elaborarea strategiilor de dezvoltare, utilizare, păstrare sau disponibilizare a personalului din cadrul organizaţiei.

Planificarea resurselor umane reprezintă după cum menţionează numeroşi specialişti în domeniu, ca de exemplu R.C. Appleby şi L.A.Klatt, o parte integrantă, inseparabilă a planificării organizaţionale .

În acelaşi sens se pronunţă şi A.Rotaru, A.Prodan, V.A.Chişu şi R.Mathis care subliniază că planificarea resurselor umane trebuie să fie corelată, să se desfăşoare în paralel cu planul strategic al organizaţiei.

Opinia comună a specialiştilor în domeniu este că, deşi reprezintă una dintre activităţile de maximă importanţă pentru managementul strategic al organizaţiei, planificarea resurselor umane este foarte adesea neglijată în organizaţii.

În cele mai multe organizaţii din ţara noastră nu se realizează planificarea resurselor umane, sau, în cel mai bun caz aceasta se concentrează pe necesităţile de personal pe termen scurt, fără a o raporta la planurile pe termen lung ale organizaţiei.

Consultând opiniile specialiştilor în domeniul resurselor umane precum şi o serie de manageri de resurse umane ( din întreprinderi clujene ) am ajuns la concluzia că motivele unei astfel de situaţii sunt numeroase: persistenţa unei mentalităţi învechite din vechiul regim totalitar în care planificarea avea cu totul altă conotaţie decât cea fundamentată pe baze ştiinţifice, lipsa de personal calificat şi competent în domeniul resurselor umane, lipsa unui sistem informaţional computerizat în domeniul resurselor umane, situaţia de pe piaţa forţei de muncă ( cu şomaj ridicat ) care îi face pe manageri să creadă că în orice moment vor găsi persoanele de care au nevoie şi nu în ultimul rând necunoaşterea/nerecunoaşterea necesităţii şi avantajelor planificării resurselor umane.

Această practică managerială mai puţin dorită este consecinţă a faptului că planificarea resurselor umane nu este integrată pe deplin în planificarea organizaţională .

Scopul planificării resurselor umane este acela de a obţine şi păstra personalul necesar

( atât ca număr cât şi din punct de vedere al calificărilor şi aptitudinilor ) precum şi de a anticipa şi rezolva problemele legate de surplusul sau deficitul de personal.

Este puţin probabil ca organizaţiile să supravieţuiască într-un mediu concurenţial şi cu competitivitate crescândă dacă ignoră planificarea resurselor umane. Dacă bunul cel mai de valoare al unei organizaţii constă în oamenii ei, atunci este foarte important să se investească timp şi energie în planificarea resurselor umane, deoarece succesul oricărei organizaţii depinde în cele din urmă de existenţa oamenilor potriviţi la locul potrivit şi în momentul potrivit.