Procese fundamentale în învățare - percepția, atenția, memoria

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare, individul dobândeste noi comportamente. Incepând cu deprinderile si priceperile si terminând cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobândesc prin activitatea de invatare. Astfel derularea unui proces de invatare presupune o serie de alte activitati psihice intre care s-au reliefat perceptia, atentia si memoria dovedindu-se de-a lungul timpului, pe cat de usor de descifrat, pe atat de inepuizabile in explorare.

Cele trei procese puse sub spectrul analizei noastre, au un scop simplu si anume acela de a intelege reactiile care se deruleza in universul interior al fiecaruia dintre noi atat in plan fizic, la nivel comportamental, cat si la nivel psihic; ne propunum totodata sa « inavatam inainte de toate a invata », asa cum afirma Nicolae Iorga si totodata de a ne imbogatii bagajul intelectual din perspectiva psihologica.

Omul traieste intr-o lume diversa de obiecte si fenomene, care exista in spatiu si se desfasoara in timp.Pentru a stabili relatii informationale cu ele si a se adapta lor, el dispune de capacitati perceptive, cu mult mai complexe decat ale animalelor.

Incercand a trasa liniile fine ale acestui drum complex si atat de divers de la un individ la altul, un prim proces fumndamental in activitatea invatarii se anunta a fi PERCEPTIA, definita de catre psihologi ca fiind procesul psihic de cunoastere directa sub forma imaginilor unitare, continand totalitatea informatiilor despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile stimularii directe. Perceptia reprezinta treapta superioara de receptare si prelucrare a informatiilor, nefiind o simpla suma a senzatiilor ci o imagine ce are o serie de caracteristici precum strucuralitatea-imaginile isi au un loc anume, bine delimitat, -constanta-stabilitatea si durata in timp a imaginii indiferent de pozitia obiectului sau distanta de la care este perceput-.

Perceptia, aceasta « terra incognita » in curs de elucidare, devine obiect de studiu a unor cercetatori de renume precum Marleau Ponty. Aceasta din urma in investigatiile din « Fenomenologia perceptiei », Ponty defineste fenomenologia ca studiu al esentelor, incluzand aici si studiul perceptiei si al constiintei. Fenomenologia este o metoda de descriere a naturii contactului nostru perceptiv cu lumea, furnizand o descriere directa a experientei umane.

Perceptia este fundalul experientei care orienteaza orice actiune constienta. Lumea este un camp al perceptiilor, iar constiinta umana atribuie sensuri lumii, astfel ca nu ne putem separa de perceptiile noastre asupra lumii.

Pe de alta parte, perceptia este nu numai o imagine mai mult sau mai putin constituita a unui obiect sau fenomen din lumea externa, ci poate fi examinata si ca proces, în cursul caruia se formeaza, se "construieste" treptat imaginea perceptiva. Din aceasta perspectiva, perceptia poate fi conceputa ca un sistem de actiuni perceptive. Chiar daca în mod obisnuit în mintea noastra informatia despre obiecte si fenomene exista sub forma de imagini cu care operam fara sa sesizam în mod constient diferitele unitati structurale ale procesului perceptiv, în mod constient diferitele unitati structurale ale procesului perceptiv, în realitate acestea sunt mereu implicate. "Teoria activitatii" (P. Janet, J. Piaget, A. N. Leontiev, A. R. Luria) scoate în relief caracterul dinamic, procesual al perceptiei. Actiunile si operatiile perceptive se constituie în cursul vietii pe baza asimilarii experientei social-istorice în variatele forme de activitate umana. Aceasta idee este limpede exprimata de psihologul englez R. L. Gregory (1970). Pentru psiholog - scrie el - problema care se pune este: "putem percepe înainte de a învata sa percepem? Raspunsul este: "Într-adevar, membrele si organele de simt sunt inutile pâna când nu învatam sa le folosim în mod efectiv; ele sunt la fel de inutile ca si uneltele pâna când nu avem deprinderea de a le folosi" .

Inaintand in procesul nostru cognitiv, perceptia este in stransa legatura cu atentia, fiind focalizata de cele mai multe oric de catre aceasta. Atentia in sine nu creeaza orice perceptie, dar poate fi directionata catre orice aspect al campuli perceptive. Atentia poate ingadui constiintei perceptive sa se structureze in reflectie asupra unei teme. Acelasi savant Morleau Ponty explica faptul ca, invatarea poate fi definita ca perceptie a legaturilor directe dintre obiectele perceptiei sau poate fi o interpretare logica a semnificatiilor ce apartin perceptiilor senzoriale. Invatarea nu este insa nici activitate logica pura si nici activitate senzoriala pura.Ea transcende si ratiunea si experienta pura, pentru ca, constiinta este un proces care include in acelasi timp si atat perceptia cat si atentia.

Astfel, din perspectiva psihologica, ATENTIA defineste un fenomen psihic complex, de importanta cruciala in selectia, procesarea si utilizarea adaptativa a informatiei.Introspectionistii considera atentia ca pe o facultate sau o capacitate de sine statatoare avand un continut specific si exercitand un rol specific in desfasurarea vietii psihice.

Coreland-o cu perceptia si anticipand subtil procesul memoriei, atentia si, indeosebi, capacitatea de concentrare este mecanismul care faciliteaza selectia si delimitarea sarcinii de invatare, oferind o imagine de ansamblu in curs de conturare a procesului fundamental de invatare. Datorita atentiei sarcina devine obiect al invatarii, intra in campul de preocupare al subiectului. In acelasi timp, atentia se resfrange asupra gradului de participare a tuturor celorlalte componete ale personalitatii.

Sistemul cognitiv este implicat in procesarea informatiei .Acesta procesare parcurge o succesiune de faze. Avem mai intai de-a face cu receptarea sub forma de imagini perceptive si reprezentari, urmeaza apoi faza prelucrarii lor, gratie operatiilor gandirii, ceea ce duce la elaborarea notiunilor. Ansamblul acestor informatii sunt fixate in memorie pentru a putea fi utilizate in continuare, sub forma reproducerii, a operarii pe plan mintal si a transferului, toate acestea multiplicand si adancind procesarea in toate ipostazele ei.

Conceptul de atentie poate fi privit si ca pe o structura dihotomica, manifestandu-se in doua forme: atentia voluntara si atentia involuntara.