Relația dintre Conștient și Inconștient

PSIHICUL UMAN

Înainte de a formula un răspuns argumentat la întrebarea „Ce este psihicul?", oamenii simpli, dar si savantii, gânditorii sau cercetătorii au sesizat, au intuit și au înteles complexitatea și multilateralitatea acestui fenomen.

Încă de foarte timpuriu, s-a conștientizat polivalența extraordinară a psihicului, în general, și a celui uman, în special, poziția excepțională, statutul de excepție al fenomenelor psihice și al corelatelor lor comportamentale în rândul celorlalte fenomene existente în univers. (La ora actuală se consideră chiar că în universul cunoscut nu există fenomene mai complexe decât cele psihice.)

Psihicul cu greu ar putea fi definit conform rigorilor logicii. După cum se știe, logica impune cuprinderea într-o definiție a două elemente esențiale: genul proxim și diferența specifică. Dat fiind faptul că psihicul este, după cum am văzut ceva mai înainte, extrem de complex și de contradictoriu, devine aproape imposibil să identificăm cele două elemente specifice unei definiții. De aceea, vom recurge la o definiție a psihicului pe care o numim „tip caracterizare", care își propune mai întâi inventarierea principalelor caracteristici sau note definitorii ale psihicului, apoi sintetizarea lor într-o formulare concisă. Pentru a ajunge însă la descoperirea notelor definitorii ale psihicului este necesară respectarea unui anumit demers. Acesta ar consta în raportarea psihicului la un criteriu exterior lui însuși, în vederea surprinderii propriei identități.

Vom afirma,așadar,că psihicul apare,există și se manifestă ca o modalitate informațională specifică ,legată de un mecanism specializat în recepționarea și procesarea semnelor despre stările mediului extern și intern al organismului,sistemul nervos ,creierul. (Golu,2002)

CONȘTIENTUL ȘI INCONȘTIENTUL

Conștiința este una dintre cele mai importante ipostaze ale vieții psihice a individului,

când afirmată, când negată cu vehemență. Pentru introspecționiști, toată viața psihică

este conștientă, în timp ce pentru behavioriști constiința nu are nicio însemnătate și este

eliminată din psihologie. Astfel, constiința poate fi definită ca fiind totul (psihologia fără inconștient) sau nimic (psihologia fără constiință). Ea a fost când redusă la o simplă

funcție psihică numită deseori „vigilență", când extinsă până la pierderea în generalitatea vieții psihice, prin asimilarea cu gândirea reflexivă si critică, cu Eul și personalitatea, cu praxis-ul și etica voinței. în sfârsit, constiința a fost când socotită ca un epifenomen, un reflex întâmplător, o abstracție care poate fi sustrasă vieții psihice sau adăugată mașinilor electronice.

În ceea ce ne privește ,consecvenți unui punct de vedere mai vechi exprimat într-un manual de psihologie (1976),preferăm să definim conștiința ca o “formă supremă de organizare psihică prin care se realizează integrarea activ-subiectivă a tuturor fenomenelor vieții psihice și care facilitează raportarea/adaptarea continuă a individului la mediul natural și social.”

Incoștinentul constituie cel mai controversat nivel de organizare al vieţii psihice, în legătură cu care poziţiile de negare sau de afirmare abundă în literatura de specialitate. Discuţiile cu privire la accepţiile noţiunii, la natura psihică a inconştientului, la rolul lui în existenţa umană sunt atât de numeroase, prolixe și contradictorii, încât creează un tablou deconcertant referitor la inconștient. Se afirmă chiar că psihologia a renunțat să mai plaseze în centrul preocupărilor sale teoretice și practice noțiunea de constiință, în favoarea celei de inconștient. „Fie că este vorba de curentul cognitiv sau psihanalitic - pentru rațiuni de altfel foarte diferite – reflecția se orientează spre alte noțiuni (cogniție,inconștient )". (Pedinielli, 1998, p. 65).