Sinteze la Psihologie

Seminar
9.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 98 în total
Cuvinte : 67568
Mărime: 227.49KB (arhivat)
Publicat de: Narcis Oprea
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

1. DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA UMANISTA

PSIHOLOGIA CA DOMENIU DE CUNOASTERE SI CA PREOCUPARE PRACTICA

Definirea psihologiei ca ştiintă pare a fi destul de simplă. Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea fenomenelor şi însusirilor psihice verificabile. Dar simplitatea este aparentă, deoarece e foarte greu de lămurit ce se intelege prin fenomen psihic şi mai ales ce este un fenomen psihic. Viata sufletească e încă un mare mister pe care filosofii îl discută de milenii. Dar nici în ce priveşte manifestările ei nu există un acord. Incă şi astăzi obiectul psihologiei este subiect de controverse. De aceea, multi psihologi, sustin că nu poate fi vorba de un obiect unitar al psihologiei, întrucât există de fapt mai multe psihologii.

În privinta fen. sufleteşti putem distinge 2 moduri de a le aborda: unul practic şi altul teoretic.

In viata de toate zilele, oamenii, de la aparitia conştiintei lor rationale, au observat manifestări şi însuşiri psihice ale căror denumiri abundă în toate limbile. Deşi în societătile foarte primitive oamenii semănau mai mult între ei decât cetătenii societătilor civilizate, totuşi deosebiri între indivizi au existat intotdeauna: unii sunt mai curajoşi altii fricoşi. Astfel de particularităti au fost observate, fiind foarte importante în practică: în timpul vânătorii organizate de un trib, în fată erau puşi cei mai curajoşi şi cei mai abili tintaşi; cei fricoşi îndeplineau rolul de hăitaşi, alungând vânatul cu mult zgomot.

Cunoaşterea particularitătilor psihice a devenit din ce în ce mai importantă pe măsură ce, o dată cu progresul civilizatiei, au apărut numeroase îndeletniciri, s-au diferentiat pături şi clase sociale, între care există relatii de colaborare ori subordonare. Astfel, cei care aveau numeroase relatii cu oamenii au ajuns să fie buni „psihologi practicieni", buni cunoscători ai virtutilor şi năravurilor omeneşti, de care tineau cont în vederea reuşitei în activitatea lor. O dată cu aparitia şi dezvoltarea literaturii şi a filosofiei au apărut şi scrieri continând observatii, cugetări profunde cu privire la reactiile psihice. In observatii psihologice de mare finete au excelat în special marii romancieri din ultimele două secole.

O asemenea psihologie nu este însă ştiintifică. I se spune „psihologia simtului comun" ori „psihologia naivă", care se invată o dată cu limba maternă şi din practica vietii cotidiene. Aceste cunoştinte nu sunt însă precise, nu sunt sistematizate, nu sunt verificate în mod riguros. Utilizarea lor tine mai mult de intuiţie; asemenea practică psihologică reprezintă mai mult o artă decât o ştiintă. Nu e mai puţin adevărat că unii profesionişti (medici, profesori, scriitori) ajung să poată caracteriza foarte exact felul de a fi, de a reacţiona al unei persoane pe care au avut prilejul de a o urmări mai multă vreme.

Acest gen de psihologie n-a progresat prea mult de-a lungul secolelor. Astăzi, dată fiind existenţa psihologiei ştiinţifice, există multe ramuri aplicate ale psihologiei (medicală, şcolară) ce utilizează cunoştinţe şi metode exacte. Dar un psiholog profesionist încă nu se poate lipsi de cunoştinţele sale psihologice, acumulate prin experienţă personală. Psihologia naivă se vădeşte a fi foarte necesară în orice activitate practică.

Psihologia ca ştiinţă a evitat aprofundarea psihologiei naive; orice om de ştiinţă e predispus să critice reflecţiile cotidiene, deseori eronate. Totuşi, începând cu deceniul al 7-lea, au apărut cercetări riguroase asupra psihologiei simţului comun şi a modului în care ea e utilizată zilnic.

Modelul traditional al cunoasterii stiintifice constituit sub autoritatea mecanicii si fizicii clasice formula cerinta ca orice domeniu, luat ca obiect de studiu, sa posede proprietati nemijlocit observabile si perceptibile, care sa poata fi masurate si cuantificate.

Psihicul ca atare este lipsit de asemenea proprietati, el nu are nici lungime, nici grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici gust. Singura dimensiune, care se recunostea proceselor si trairilor psihice era durata; dar, numai pe baza ei, nu era posibila construirea unui sistem complet de coordonate si masuratori, care sa fie tratabil matematic.

Acesta era principalul argument invocat de marele filosof german, Kant, ptr a respinge în mod categoric posibilitatea desprinderii psihologiei de filosofie si constituirea ei într-o stiinta independenta.

În aceste conditii, ca unica modalitate de obtinere a datelor necesare descrierii continuturilor si starilor psihice interne (ale constiintei) era considerata metoda introspectiei (privirea cu propriul ochi interior spre ceea ce se petrece în momentul dat pe scena constiintei si relatarea verbala a celor constatate). Psihologia bazata pe utilizarea exclusiva a acestei metode a primit denumirea de introspectionista si ea s-a afirmat puternic în ultimele doua decenii ale sec. XIX si în primele trei decenii ale sec. XX.

Ptr a satisface cerinta observabilitatii nemijlocite, behaviorismul a aruncat peste bord lumea subiectiva interna a constiintei, retinând ca obiect al cunoasterii psihologice reactiile de raspuns ale subiectului la stimulii obiectivi din afara. Dar, asa cum se va remarca ulterior, procedând astfel, behaviorismul a constituit o „psihologie fara suflet”, o psihologie nu a „omului subiect”, ci a „omului robot”. Iesirea din acest impas metodologic este posibila numai în masura în care se admite ca o cunoastere stiintifica poate sa aiba nu numai un caracter nemijlocit, ci si unul mijlocit, observarea obiectului realizându-se indirect prin intermediul unor efecte si fenomene prin care el se manifesta si se exprima.

Cunoasterea psihologica devine prin excelenta o cunoastere mijlocita: datele si informatia obiectiva despre natura, continutul si dinamica proceselor psihice particulare se obtin pe baza observarii, înregistrarii si analizei raspunsurilor si conduitelor subiectului în situatii obiective concrete.

APARITIA SI DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA

În secolul XIX, sub influenta filosofiei pozitiviste a lui Comte şi a progresului tehnic, s-au dezvoltat impetuos ştiintele exacte bazate pe observatie şi experiment. Progresul unor investigatii efectuate de fiziologi şi fizicieni a dus la introducerea metodelor exacte şi în studiul psihicului.

Remarcăm mai întâi o serie de cercetări efectuate asupra creierului.Flourens a utilizat pe scară largă procedeul ablatiunilor: extirparea unor portiuni din creierul unor animale şi observarea efectului ei. Apoi Secenov a putut demonstra experimental existenta unei functii inhibitorii a creierului. Broca, observând un bolnav de afazie şi creierul acestuia după deces, a găsit o mare leziune în circumvolutiunea a III-a frontală, stabilind existenta acolo a unui centru al vorbirii .

Weber şi Fechner au studiat raporturile existente între intensitatea unor stimuli şi senzaţiile corespunzătoare. Un astronom german a stabilit un procedeu de măsurare a timpului de reacţie. Helmholtz a studiat fenomenul producerii culorilor şi natura timbrurilor sunetelor.

Psihologia ca stiinta independenta s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei de nastere” fiind semnat în 1879, prin înfiintarea la Leipzig de catre savantul german, Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale.

Ptr prima data, fenomenele vietii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri si speculatii filosofice si incluse în programul cercetarii stiintifice sistematice, aplicându-li-se operatiile masurarii, cuantificarii si criteriile obiectivitatii si cauzalitatii.

Foarte curând, însa, aveau sa apara divergente în legatura cu definirea si circumscrierea obiectului noii stiinte. Desi denumirea parea sa impuna de la sine identitatea acestui obiect – psihe= psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = stiinta despre psihic, s-a dovedit ca, în realitate, modul de întelegere a naturii si structurii interne a psihicului uman nu a fost câtusi de putin unitar. Astfel, s-au configurat trei orientari diferite si în mare masura opuse, si anume:

a) orientarea care reducea psihicul uman la constiinta si care sustinea ca obiectul psihologiei îl reprezinta studiul constiintei (respectiv, al proceselor psihice constiente);

b) orientarea care sustinea ca elementul esential si determinant al vietii psihice a omului este inconstientul, acesta trebuind, sa reprezinte principalul domeniu de preocupare al psihologiei (psihologia abisala sau psihanaliza elaborata de Freud);

c) orientarea care sustinea ca adevarata si autentica realitate psihologica o constituie reactiile externe de raspuns (secretorii si motorii) la actiunea diversilor stimuli din mediu si, ca atare, obiectul psihologiei trebuie sa fie studiul comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american Watson).

Primul român care a lucrat în laboratorul lui Wundt şi şi-a susţinut doctoratul cu o teză de psihologie a fost Gruber. Acesta, întorcându-se la Iaşi, a infiinţat cel dintâi laborator de psihologie experimentală în cadrul universităţii ieşene. Din păcate, după numai un an, Gruber s-a îmbolnăvit grav şi s-a sfârşit din viaţă, laboratorul rămânând în părăsire.

Aşadar, în acei ani a avut loc proclamarea independenţei psihologiei faţă de filosofie. Cercetările bazate pe experiment şi metoda patologică au dat roade bogate şi importante.

Laboratorul şi cercetările conduse aici de Wundt au avut serioase limite, fiindcă psihologul german considera că se pot aborda experimental numai procesele psihice elementare aici se studiau senzaţiile, timpul de reacţie şi emotivitatea elementară.

Preview document

Sinteze la Psihologie - Pagina 1
Sinteze la Psihologie - Pagina 2
Sinteze la Psihologie - Pagina 3
Sinteze la Psihologie - Pagina 4
Sinteze la Psihologie - Pagina 5
Sinteze la Psihologie - Pagina 6
Sinteze la Psihologie - Pagina 7
Sinteze la Psihologie - Pagina 8
Sinteze la Psihologie - Pagina 9
Sinteze la Psihologie - Pagina 10
Sinteze la Psihologie - Pagina 11
Sinteze la Psihologie - Pagina 12
Sinteze la Psihologie - Pagina 13
Sinteze la Psihologie - Pagina 14
Sinteze la Psihologie - Pagina 15
Sinteze la Psihologie - Pagina 16
Sinteze la Psihologie - Pagina 17
Sinteze la Psihologie - Pagina 18
Sinteze la Psihologie - Pagina 19
Sinteze la Psihologie - Pagina 20
Sinteze la Psihologie - Pagina 21
Sinteze la Psihologie - Pagina 22
Sinteze la Psihologie - Pagina 23
Sinteze la Psihologie - Pagina 24
Sinteze la Psihologie - Pagina 25
Sinteze la Psihologie - Pagina 26
Sinteze la Psihologie - Pagina 27
Sinteze la Psihologie - Pagina 28
Sinteze la Psihologie - Pagina 29
Sinteze la Psihologie - Pagina 30
Sinteze la Psihologie - Pagina 31
Sinteze la Psihologie - Pagina 32
Sinteze la Psihologie - Pagina 33
Sinteze la Psihologie - Pagina 34
Sinteze la Psihologie - Pagina 35
Sinteze la Psihologie - Pagina 36
Sinteze la Psihologie - Pagina 37
Sinteze la Psihologie - Pagina 38
Sinteze la Psihologie - Pagina 39
Sinteze la Psihologie - Pagina 40
Sinteze la Psihologie - Pagina 41
Sinteze la Psihologie - Pagina 42
Sinteze la Psihologie - Pagina 43
Sinteze la Psihologie - Pagina 44
Sinteze la Psihologie - Pagina 45
Sinteze la Psihologie - Pagina 46
Sinteze la Psihologie - Pagina 47
Sinteze la Psihologie - Pagina 48
Sinteze la Psihologie - Pagina 49
Sinteze la Psihologie - Pagina 50
Sinteze la Psihologie - Pagina 51
Sinteze la Psihologie - Pagina 52
Sinteze la Psihologie - Pagina 53
Sinteze la Psihologie - Pagina 54
Sinteze la Psihologie - Pagina 55
Sinteze la Psihologie - Pagina 56
Sinteze la Psihologie - Pagina 57
Sinteze la Psihologie - Pagina 58
Sinteze la Psihologie - Pagina 59
Sinteze la Psihologie - Pagina 60
Sinteze la Psihologie - Pagina 61
Sinteze la Psihologie - Pagina 62
Sinteze la Psihologie - Pagina 63
Sinteze la Psihologie - Pagina 64
Sinteze la Psihologie - Pagina 65
Sinteze la Psihologie - Pagina 66
Sinteze la Psihologie - Pagina 67
Sinteze la Psihologie - Pagina 68
Sinteze la Psihologie - Pagina 69
Sinteze la Psihologie - Pagina 70
Sinteze la Psihologie - Pagina 71
Sinteze la Psihologie - Pagina 72
Sinteze la Psihologie - Pagina 73
Sinteze la Psihologie - Pagina 74
Sinteze la Psihologie - Pagina 75
Sinteze la Psihologie - Pagina 76
Sinteze la Psihologie - Pagina 77
Sinteze la Psihologie - Pagina 78
Sinteze la Psihologie - Pagina 79
Sinteze la Psihologie - Pagina 80
Sinteze la Psihologie - Pagina 81
Sinteze la Psihologie - Pagina 82
Sinteze la Psihologie - Pagina 83
Sinteze la Psihologie - Pagina 84
Sinteze la Psihologie - Pagina 85
Sinteze la Psihologie - Pagina 86
Sinteze la Psihologie - Pagina 87
Sinteze la Psihologie - Pagina 88
Sinteze la Psihologie - Pagina 89
Sinteze la Psihologie - Pagina 90
Sinteze la Psihologie - Pagina 91
Sinteze la Psihologie - Pagina 92
Sinteze la Psihologie - Pagina 93
Sinteze la Psihologie - Pagina 94
Sinteze la Psihologie - Pagina 95
Sinteze la Psihologie - Pagina 96
Sinteze la Psihologie - Pagina 97
Sinteze la Psihologie - Pagina 98

Conținut arhivă zip

  • Sinteze la Psihologie.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu de caz ca și metodă de cercetare științifică

ASPECTE TEORETICE: Tulburarea anxioasa Tulburarile anxioase reprezinta o suita de tulburari psihice cu o pondere importanta in randul populatiei...

Relația dintre Conștient și Inconștient

PSIHICUL UMAN Înainte de a formula un răspuns argumentat la întrebarea „Ce este psihicul?", oamenii simpli, dar si savantii, gânditorii sau...

Psihologie experimentală

Cercetarea psihologica cu un singur subiect 1. Studiul de caz a) Studiile de caz naturale b) Studiile de caz asupra unui cadru unic 2....

Metode în psihologie

Psihologia fiind ştiinţă cu obiectul propriu de studiu posedă şi metodele de cercetare. Metodele de cercetare în psihologie dispun de o...

Ipostazele Psihicului

Introducere Psihicul nu este omogen, uniform, nediferentiat, liniar. Uneori el este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure si mai obscur. In...

Psihanaliza lui Freud versus psihologia analitică a lui Jung

Introducere Istoria modernă a psihologiei este marcată de apariția, la începutul secolului XX, a Școlii psihanalitice întemeiată de Sigmund Freud...

Empatia

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate cu privire la empatie, incluzand: “Empatia este eul...

Psihologia Comunicării

1.1. Problematica psihologiei sociale. 1.2. Noţiuni generale despre comunicare. Comunicarea ca fenomen social – psihologic. 1.3. Conţinutul şi...

Te-ar putea interesa și

Utilizarea metodelor interactive în vederea optimizării predării - învățării științelor naturii în ciclul primar

1.INTRODUCERE Daca te poarta gandul peste un an, seamănă un ogor. Dacă te poartă peste zece ani, sădește un pom. Dacă te poartă gândul peste...

Impactul parteneriatului școală-familie extinsă în formarea calităților morale la elevii de vârstă școlară mică din orfelinate

Introducere Actualitatea temei. Nu este posibilă formarea personalitătii fără a tine seama de aspectul care ar trebui să domine întreaga noastră...

Psihologia muncii în activitatea alimentației publice

Tema I Introducere în psihologia activităţii de muncă în alimentaţia publică §1. Psihologia alimentaţiei publice ca ramură a ştiinţei psihologice...

Expertiza psiho-judiciară - importanța în descoperirea infracțiunilor

Expertiza psiho-judiciară (EPJ). Inportanța în descoperirea infracțiunilor “Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o verigă care...

Întocmirea Ordonanței și Organizarea Condițiilor de Realizare a Expertizei Psihologic-judiciare în Judecarea Cauzelor cu Participarea Minorilor

Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o veriga care asigura stabilirea circumstanţelor de importanţă juridică cu conţinut obiectiv , in...

Psihologie experimentală

DEMERSUL STIINTIFIC IN PSIHOLOGIE De regula stiinta este definita global ca o forma structurata de rezolvare de probleme sau ca o metoda...

Criminologie

Subtitlul I. Criminologia etiologică (a cauzelor) Cugetătorii şi filosofii de diferite orientări în gândirea privind comportamentul uman şi...

Psihologie sinteze anul II

Psihologia personalităţii, ca disciplină ştiinţifică fundamentală în cadrul psihologiei, îşi propune să furnizeze studenţilor cunoştinţele de bază...

Ai nevoie de altceva?