Temperamentul

Definiţie: Temperamentul se referǎ la dimensiunea energetico-dinamicǎ a personalitǎţii şi se exprimǎ in particularitǎţi ale activitǎţii intelectuale şi a afectivitǎţii, cât şi in comportamentul exterior: limbaj şi motricitate, in conduitǎ. Trǎsǎturile temperamentale sunt foarte uşor de observat şi identificat şi in opinia majoritǎţii specialiştilor in domeniu sunt legate de aspectele biologice ale persoanei respective, in special de sistemul nervos şi cel endocrin.

Psihologul român Nicolae Margineanu a considerat cǎ temperamentul caracterizeazǎ forma manifestǎrilor noastre şi, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitǎţii şi reactivitǎţii motorii specifice unei persoane.

Calitatea temperamentului caracterizează componenta dinamică a personalitătii, ceea ce îi conferă o stabilitate sporită faţă de celelalte calităţi psihice ale individului. Componentele principale ale temperamentului sunt următoarele: activitatea psihică generală, activitatea motorie, emoţionalitatea. La rândul său, temperamentul influentează alte caracteristici psihice, cum sunt rapiditatea şi stabilitatea proceselor psihice, ritmul activităţii şi a comportamentului, intensitatea proceselor psihice.

Calităţile temperamentului, ca şi calităţile sistemului nervos, nu rămân absolut neschimbate. Calităţile temperamentului nu se manifestă plenar nici imediat după naştere şi nici la o anume vârstă. Ele se dezvoltă într-o anumită succesiune, condiţionată atât de legităţile generale ale maturării activităţii nervoase superioare, cât şi de legităţile specifice ale maturării fiecăruia din tipurile sistemului nervos. Cauza apariţiei unor particularităţi individuale ale comportamentului trebuie căutată în calitatea proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie şi a diferitelor combinări ale acestora.

Proprietătile au un caracter potenţial, ceea ce le permite să se manifeste activ sau să se afle într-o stare latentă în dependenţă de anumite condiţii. Aceasta, de altfel, se referă în egală măsură şi la alte proprietăţi psihice. Condiţiile sociale în care se manifestă temperamentul individului sunt prioritare, în sensul că indivizii de temperamente total diferite pot avea în condiţii diferite un comportament asemănător. Atunci însă, când condiţiile sunt aceleaşi, comportamentul lor devine diferit.

Tradiţional se disting patru tipuri de temperament: coleric, flegmatic, melancolic, sangvinic. Fiecare din ele este însoţit de unele combinări stabile ale calităţilor psihice care, de altfel, şi servesc la caracterizarea lui. E bine ca medicul să tină seama de particularităţile temperamentului pacientului, care îl vor ajuta să stabilească relatii bune cu pacientul şi să organizeze un tratament optim. Pe de altă parte, trebuie luat în seama faptul că cele patru tipuri de temperament menţionate se întâlnesc în formă “pură” destul de rar. De obicei, se poate vorbi doar despre predominarea unuia sau altuia din ele la un individ.

Temperamentul coleric

Temperamentul sangvin

Temperamentul flegmatic

Temperamentul melancolic

Rolul temperamentului la nivelul determinǎrii presonalitǎţii

Temperamentul se constituie ca unul dintre cele mai importante şi definitorii subsisteme ale personalitǎţii : se aflǎ in interecţiune şi totodatǎ işi pune amprenta asupra tuturor celorlalte subsisteme şi dimensiuni ale personalitǎţi –caracter , aptitudini , creativitate .Acestora le imprimǎ o anumitǎ expresivitate , nuanţare , o anumitǎ incǎrcǎturǎ energeticǎ.

Activitatea umanǎ , activitatea profesionǎlǎ , in genere , o constituie modalitatea de manifestare a intregii vieţi psihice.Ea reprezintǎ modul de existenţǎ şi realizare a funcţiilor psihice.Intr-un sens larg , activitatea psihicǎ desemneazǎ relaţia sau raportul dintre persoana umanǎ şi mediu , relaţia in care prima realizeazǎ un consum energetic existenţial cu finalitate adaptativǎ.