Temperamentul

Noţiunea de temperament

Particularităţile temperamentale ocupă un loc important printre însuşirile psihice esenţiale şi relativ stabile care se manifestă în conduita şi activitatea omului.

Prin temperament înţelegem particularităţile individuale ale oamenilor în ceea ce priveşte aspectul dinamic al proceselor şi însuşirilor psihice (de cunoştere, afective şi volitive). Astfel, unii oameni gândesc rapid, pe când alţii manifestă încetineală în gândire, unii îşi exprimă foarte viu emoţiile şi sentim entele, alţii, dimpotrivă, nu-şi exteriorizează stările afective. În sfera activităţii volitive se constată că unii indivizi sunt impulsivi, pe când alţii îşi stăpânesc pornirile şi dorinţele momentane; pe unii greutăţile şi obstacolele în activitate îi descurajează, pe când pe alţii îi îndârjesc, mobilizându-i la noi eforturi. Pe baza acestor manifestări ne putem forma o primă impresie despre temperamentul unei anumite persoane, adică despre latura dinamico-energetică a personalităţii.

Neurofiziologia a dovedit că hotărâtoare pentru energia şi dinamica psiho-comportamentală sunt particularităţile înnăscute ale sistemului nervos. Temperamental are, deci, la bază unele însuşiri fundamentale ale sistemului nervos.

Tipurile de activitate nervoasă superioară şi clasificarea temperamentelor

Pentru explicarea modului diferit de manifestare a conduitei şi activităţii umane ne interesează în primul rând particularităţile funcţionale ale sistemului nervos central şi anume: forţa, mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase fundamentale (exciaţia şi inhibiţia).

Prin forţa sau energia proceselor nervoase se înţelege capacitatea de lucru a sistemului nervos.

Mobilitatea proceselor nervoase caracterizează viteza evoluţiei neuronilor în structurile sistemului nervos şi îndeosebi viteza cu care, într-o anumită zonă, un proces nervos poate fi înlocuit prin celălalt. Mobilitatea redusă a proceselor nervoase este calificată ca inerţie.

Echilibrul sistemului nervos se referă la modul cum este distribuită forţa între cele două procese nervoase fundamentale: excitaţia şi inhibiţia.

Aceste trei însuşiri se îmbină într-un anumit fel, alcătuind un complex sau un tip de activitate nervoasă superioară.

Pavlov, urmărind în cercetările sale felul cum se îmbină cele trei însuşiri, a constatat posibilitatea exitenţei mai multor tipuri de activitate nervoasă superioară, dintre care au rezultat însă mai clare următoarele patru: puternic-echilibrat-mobil, puternic-echilibrat-inert, puternic-neechilibrat-excitabil, slab.

Astfel, Pavlov a stabilit o corespodenţă între tipul puternic-neechilibrat-excitabil şi temperamentul coleric; tipul puternic-echilibrat-mobil şi temperamentul sangvinic; tipul puternic-echilibrat-inert şi temperamentul flegmatic; tipul slab şi temperamentul melancolic.

Expresia psihologică a principalelor temperamente

- Colericul este energic, neliniştit, impetuos, uneori impulsiv şi îşi risipeşte energia. El este inegal în manifestări. Stările afective se succed cu rapiditate. Are tendinţa de dominare în grup şi se dăruieşte cu pasiune unei idei sau cauze.