Portofoliu de Evaluare Finală

CUNOAŞTEREA INDIVIDUALITĂŢII ELEVULUI

Pentru societatea de astăzi, multe din problemele individului tind să devină din ce în ce mai mult probleme ale societăţii, efectele extinse ale tansformărilor care au loc în dinamica socială determinând această schimbare de atitudine.În acelaşi timp, problemele majore ale societăţii, în special problemele cu caracter prospectiv, se înscriu ca probleme ale formării personalităţii individului.

Respectarea individualităţii elevului, formarea şi dezvoltarea în concordanţă cu liniile proprii de dezvoltare ale acestuia devin deziderate cu tendinţă de accentuare permanentă.Se are în vedere faptul că fiecare copilare un fond propriu ereditar şi că dezvoltarea lui are loc în condiţiile specifice de mediu, faţă de care acesta depune un efort continuu de adaptare.

Afirmaţia comform căreia trecutul condiţionează viitorul, iar viitorul organizează prezentul, se conturează ca fiind valabilă în linii largi de desfăşurare a fenomenelor sociale, dar şi în condiţiile de dezvoltare individuală a persoanei.

Preocupările de identificare şi cultivare a specificului individual al copilului sunt justificate şi de prezenţa ştiinţei în acţiunea de orientare şcolară şi profesională care contribuie la înlăturarea întâmplării, neinformării sau a capriciilor în alegerea profesiunii, înlesneşte, în acelaşi timp trecerea de la un criteriu constatativ, dogmatic şi statistic la unul formativ-dinamic şi interpretativ.

O cunoaştere corectă a copilului vederea înţelegerii lui şi a organizării unei acţiuni de conducere, implică o prelucrare, în ansamblu, adatelor obţinute prin investigaţii profunde şi formularea unor concluzii fundamentate pe aprecierea obiectivă a tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea copilului.Elevul este considerat sub aspectul caracteristicilor sale de personalitate, ea fiind rezultatul interacţiunii dintre fondul său ereditar, condiţiile de mediu în care se dezvoltă şi acţiunile educative exercitate asupra sa.Cercetările psihologice evidenţiază necesitatea de a cerceta copilul în dependenţă cu condiţiile în interiorul cărora se desăvârseşte procesul de maturizare.Copilul şi mediul său alcătuiesc o unitate dinamică în interiorul cărora se desăvârseşte procesul de maturizare, pe două linii de evoluţie:

- a procesului de socializare, prin care mica fiinţă asimilează experienţa social-politică;

- a procesului de individualizare, de structurare specifică a caracteristicilor de personalitate.

Necesitatea de a înţelege copilul în ansamblul personalitaţii lui impune în investigaţie adoptarea unui punct de vedere funcţional ca o consecinţă a dependenţei individului de mediul în care se dezvoltă precum şi a metodei longitudinale, conform căreia evoluţia copilului este urmărită însuccesiunea anilor.Se adoptă astfel un punct de vedere dinamic, copilul fiind privit în interdependenţa factorilor care alcătuiesc personalitatea, sau prin caracteristicile vieţii sale de relaţii sociale.

Paralel cu metoda longitudinală, se poate folosi şi metoda investigaţiei transversale, prin care se pot face sondaje asupra aspectelor caracteristice ale anumitor categorii de copii sau cu privire la anumite procese psihice.Studiile transversale permit aprecierea gradului de dezvoltare prezent la anumiţi copii prin raportarea la dezvoltarea copiilor cu care se găsesc în situaţii identice.Pentru o cunoaştere cât mai optimă a copilului cu scopul înţelegerii necesităţilor acestuia, în vederea soluţionărilor problemelor ce pot apărea în decursul dezvoltării individului, este necesară studierea circumstanţelor în care î-şi dezvoltă acesta personalitatea.Un factor principal ce trebuie cercetat este de natură ereditară.Prin metodele care permit studierea rolului factorului genetic în ontogeneză se numără cel care urmăresc gemelaritatea, cosanguitatea, dezvoltarea prenatală, manipularea mediului etc.

Deşi cercetările vizând ereditatea umană au o istorie relativ scurtă şi o specificitate aparte, câteva aspecte se impun a fi subliniate:

-moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi potenţialităţi şi nu ca o transmitere a trăsăturilor predecesorilor;

- ceea ce ţine de ereditate se poate exprima în diverse momente de vârstă sau poate rămâne în stare latentă pe tot parcursul vieţii, în absenţa unui factor activator.

-ereditatea conferă unitatea biologică, ca premisă a unicităţii psihice;

-prin „orarul” proceselor de creştere şi maturizare, ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenţie din partea mediului educativ, în aşa numitele perioade sensibile sau critice.Anticiparea sau pierderea perioadelor se poate dovedi ineficientă(limbaj, gânduri;

În stadiul actual al cunoaşterii şi stăpânirii mecanismelor eredităţii se poate afirma că rolul său în dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este o premisă naturală.

Mediul - ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care omul interacţionează direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale.

Din punct de vedere al conţinutului, în influenţele mediului se pot distinge o multitudine de planuri, de la cel natural-geografic la cel social- indispensabil unei ontogeneze de tip uman(familie, grup de joacă).

Din perspectiva problematicii dezvltării ontogenetice, este extrem de important de subliniat că accentul se pune nu pe simpla prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunilor dintre acei factori şi individul uman.

Dată fiind diversitatea externă a conţinuturilor mediului, a formelor şi mijloacelor în care se prezintă, a fost necesară o operaţionalizare a conceptului.Aşa s-a născut o categorie teoretică ce începe să se dovedească fructuasă, conceptul de nişă de dezvoltare care desemnează totalitatea elmentelor cu care un copil intră în relaţii la o vârstă dată.

Structura unei nişe de dezvoltare vizează:

-obiectele şi locurile accesibile copilului la diverse vârste;

-răspunsurile şi reacţiile faţă de copil;

-cerinţele adultului vizând competenţele încurajate, vârsta la care sunt solicitate;

-activităţile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta.

Educaţia:în condiţiile în care şi ereditatea şi mediul sunt prezenţe obligatorii dar având contribuţii aleatoare în raport cu sensul procesului dezvoltării ontogenetice, societatea umană a perfecţionat în timp un mecanism special de diminuare a imprevizibilităţii şi de creştere a controlului asupra procesului dezvoltării individuale.Acest rol îl îndeplineşte educaţia.

Educaţia poate fi oferită ca activitatea specializată, specific umană, care mijloceşte şi diversifică raportul dintre om şi mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin intermediul omului.Dezvoltarea poate apărea doar dacă se menţine un optim între ceea ce poate, vrea, ştie individul la un moment dat, şi ceea ce i se oferă.Oferta trebuie să fie stimulativă, cu un grad mai înaltă decât poate, vrea, ştie individul respectiv.

Persoana care supervizează procesul de cunoaştere a individualităţii ficărui elev în parte trebuie sa cunoască anumiţi factori care determină dezvoltarea personală a fiecărui individ în parte:gândirea, voinţa, atenţia, limbajul, imaginaţia,memoria, afectivitatea, motivaţia, temperamentul.

Gândirea este un proces psihic complex.Ea are o poziţie specială faţă de toate celelalte procese, determinându-le modul de producere şi desfăşurare.De exemplu, imaginaţia sau memoria sunt influenţate în conţinuturile lor de prezenţa şi de calitatea actelor de gândire.În absenţa gândirii, imaginaţia şi memoria nu şi-ar putea îndeplini funcţiile.Gândirii i s-au dat mai multe definiţii, una dintre acestea fiind: capacitatea de a rezolva probleme.În această accepţiune, gândirea se apropie de sensul obişnuit al inteligenţei.