Circulația Traducerilor Slavone și Românești ale Operei Sfântului Grigorie de Nazianz în Țările Noastre

Creştinii, încă din epoca apostolică, au avut întotdeauna în inimă, alături de dumnezeiasca Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi şi Scriitori bisericeşti. Chiar şi pe teritoriul ţării noastre au circulat opere ale acestor cărturari şi dascăli ai Bisericii încă din secolele IV-V. În evoluţia apariţiei operelor patristice la noi se pot constata mai multe faze, de altfel caracteristice pentru întreaga spiritualitate a Ortodoxiei româneşti: faza patristică, care a imprimat caracterele ei fundamentale spiritualităţii ortodoxe româneşti , faza traducerilor slavone, greceşti şi româneşti (sec. XIV- XIX), faza întemeierii teologiei româneşti, remarcată continuu prin traduceri şi studii, faza dintre cele două războaie mondiale şi, cea din urmă, faza modernă a ultimilor 45 de ani

Pentru prima fază, caracterizată prin legăturile misionare, devenite ulterior legături spirituale, ale unor Sfinţi Părinţi cu teritoriul scitic, s-au remarcat drept primi traducători ai operei Sfântului Grigorie de Nazianz (parţial) Sf. Ioan Casian şi Dionisie Exiguus. Vorbind despre primele traduceri făcut la noi operelor patristice clasice, vrednicul de pomenire ierarh şi cărturar Nestor Vornicescu (+1999) spunea că în “Colaţiunea XIV” a Sf. Ioan Casian, pronunţată de Avva Nesteros, se tratează despre “ştiinţa duhovnicească, curăţirea de păcate şi contemplaţia lucrurilor, a universului creat de Dumnezeu”, concepţie proprie Sf. Grigorie Teologul şi primei sale “Cuvântări Teologice”

La maturitate, întreaga operă a Sf. Ioan Casian s-a fundamentat pe învăţătura biblică şi pe învăţăturile din scrierile Părinţilor Bisericii care l-au precedat, printre aceştia aflându-şi numele şi Sf. Grigorie Teologul

Dionisie cel Mic este cel de-al doilea autor străromân căruia îi datorăm o impresionantă colecţie de texte patristice, în al căror şir se înscriu şi fragmente din celebra operă în discuţie

Într-o a doua fază, după încheierea procesului de formare a limbii române, ierarhi, preoţi, călugări, în general oameni ai Bisericii, au încercat să redea poporului, în limba sa, cât mai mult din acest tezaur ortodox al literaturii patristice.

Conştienţi de imperioasa nevoie a Bisericii şi credincioşilor ei de a avea operele Sfinţilor Părinţi, printre care şi a Sf. Grigorie Teologul, iluştri cărturari români, formaţi în şcolile mănăstireşti ale Ţărilor Române s-au dedicat cu putere operei de traducere a acestor lucrări. Astfel, cu fiecare generaţie, tezaurul patristic în limba naţională s-a îmbogăţit, ideile Sf. Grigorie au devenit cunoscute credincioşilor noştri, iar Marele Teolog a intrat în patrimoniul de spiritualitate şi gândire ortodoxă românească.

În calitate de teolog, episcopul Nazianzului (329-389), Sf. Grigorie a lăsat în urma sa o operă grandioasă, clasată de specialişti în trei secţiuni: 45 Cuvântări, 244 de scrisori şi 185 de poeme, incluzând 18.000 de versuri , toate acestea cuprinse în celebra colecţie Migne, Patrologia Graeca, tomurile 35-38

Primul loc în opera sa îl ocupă însă Cuvântările sau Discursurile, redactate între anii 379-381 , dintre care mai importante sunt cele “Cinci Cuvântări teologice”, rostite de el împotriva macedonienilor sau eunomienilor

Foarte de timpuriu, gândirea teologică a Sf. Părinte Grigorie de Nazianz a pătruns, fie prin copierea de manuscrise, fie pe calea traducerilor şi în lumea creştină din afara spaţiului de limbă greacă , atât în Răsăritul ortodox , cât şi eterodox, precum şi în Apusul catolico-protestant

Tot atât de timpuriu a pătruns la noi opera marelui episcop, înnobilat de Biserică cu titlul de “teolog”, ajungând azi la noi traducerile acesteia, fie în manuscris, fie sub forma ce a permis-o înaintarea în modernitate, adică tipărite. Aducerea lor în faţa cititorului constituie şi scopul studiului de faţă, cu precizarea că o facem pentru a uşura munca viitoare a cercetătorului patrolog sau al istoriei bisericeşti, interesat de subiect.

Însă, să vedem mai întâi care a fost evoluţia apariţiei operei grigoriene pe meleagurile noastre, nu înainte de a reda ediţiile textelor ce se pot găsi la noi Trebuie specificat de la început că nu există (cel puţin, nu am putut găsi) o ediţie a vreunui text integral, cum de pildă, a apărut în cazul operei Fericitului Augustin (De civitate Dei), ediţia apărută sub semnătura lui Ion Bianu, în 1904, apoi 1916 şi 1923