Credința Bisericii Primare în Hristos cel Înviat

Prima mărturisire de credinţa a Bisericii primare o găsim in prima epistola către Corinteni a Sfântului Pavel: “Căci înainte de toate v-am predat ceea ce si eu am primit: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, potrivit Scripturilor, ca a fost îngropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi”. (15, 3-4). John Norman Davidson Kelly in cartea sa “Early Christian Creeds” [Crezurile crestine timpurii] face o expoziţie a elementelor unor mărturisiri de credinţa din Noul Testament . Toate aceste scurte fragmente au stat la baza mărturisirilor ulterioare.

In ce priveşte secolul I, in primele doua generaţii de creştini erau la uz de cinste mărturisiri existentiale foarte scurte de tipul: “Iisus Hristos este Domnul”, “Iisus e Hristosul!”, “Iisus e Fiul lui Dumnezeu!”, folosite de crestini in orice fel de contexte (nu numai liturgice) ca expresie individuala sau comunitara a acceptarii lui Iisus drept Domn al vietii lor. Foarte devreme, in contextual crizei doketiste, pentru a accentua faptul ca Iisus este si om real, a aparut prima formula doctrinara a credintei ca “Iisus a venit in trup”, formula care a fost ulterior dezvoltata, stand la baza crezurilor pentru uz liturgic. Un text al Sf. Iustin Martirul sugereaza ca in jurul anului 150 la Roma, Botezul crestin era legat de un anume mod de marturisire a credintei in Sfanta Treime .

In a doua jumatate a secolului al II-lea are loc la Roma, fuziunea dintre secventa hristologica si formula trinitara baptismala din care a rezultat forma originara a “Crezului Roman” , care este in esenta un rezumat extreme de simplu al kerygmei credintei apostolice. El incepe cu marturisirea credintei in paternitatea creatoare si proniatoare a lui Dumnezeu Tata Pantocrator; continua cu credinta in Iisus ca Mesia/Hristos si Fiu al Tatalui Creator, urmata de insirarea actelor sale mantuitoare principale: nasterea din Duhul Sfant si din Fecioara Maria, rastignirea, ingroparea, invierea, inaltarea, sederea de-a dreapta Tatalui si a doua venire pentru judecarea viilor si a mortilor; finalul este o marturisire simpla a credintei in Duhul Sfant si a roadelor actiunii Sale: Sfanta Biserica, iertarea pacatelor (Botezul si Pocainta) si invierea carnii .

Elemente de crez gasim si la Sf. Irineu al Lyonului in asa numita “regula credintei primita la Botez” si la Ipolit Romanul in interogatiile privitoare la Botez, care reflecta probabil, practica liturgica a Bisericii Romei de la sfarsitul secolului II si inceputul secolului III. In Constitutiile Sfintilor Apostoli prin Clement gasim o descriere a Botezului cu o marturisire de credinta asemanatoare Crezului Roman .

Capitolul I. Simbolul niceo-conctantinopolitan – sinteză a învăţăturii de credinţă a Bisericii catholice

La începutul secolului al IV – lea Biserica se confruntă cu erezia propagată de preotul Arie din Alexandria, influenţat de interpretarea istorică-literară a Sfintei Scripturi care era promovată de şcoala din Antiohia şi de principiile gnostico-filozofice ale gnosticismului alexandrin promovat de Basilide şi Valentin , şi fiind un adept al hristologiei Logos – sarx în jurul anului 318 a început să propage o învăţătură teologică care avea la bază negarea sufletului omenesc în Hristos, locul acestuia fiind ţinut de de Logosul care se uneşte imediat cu trupul , de unde denotă faptul că Logosul nu este Dumnezeu adevărat şi dacă nu este Dumnezeu adevărat nu este nici egal cu Acesta, ci doar o persoană superioară oamenilor, deci o făptură deosebită.

Plecând de la ideea că Dumnezeu este unic, inaccesibil şi transcendent, influenţat de gândirea platonică, Arie afirma că dumnezeirea nu trebuie să fie numai necreată ci ea trebuie să fie şi nenăscută . Prin urmare tot ceea ce nu este Dumnezeu este creatură şi deci are un început, pe lângă Dumnezeu care este de la Sine şi prin Sine existent. Pentru Arie era clar că Fiul nu poate să fie Dumnezeu, deoarece era un timp când Logosul nu exista, tocmai pentru că provine din Dumnezeu .

Se pare că Arie nu negă nici Sfânta Treime, dar îi subordona pe Fiul şi pe Duhul Sfânt Tatălui. Îi considera creaturi dar totuşi Arie afirma că pot fi numiţi Dumnezeu. Punea astfel creatura pe picior de egalitate cu Creatorul, ceea ce din punct de vedere logic este o eroare, iar din punct de vedere dogmatic este o erezie .