Curățirea Inimii

Curățirea inimii

”Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”(Matei 5,8)

Am ales să scriu despre această temă deoarece inima omului după cum arată și Sfânta Scriptură, este mai adancă decât toate (Ieremia 17, 9-10),ea poate fi izvorul cel fără de fund al tuturor răutăților (atunci când nu este păzită cu rugăciune și cu pocăință), dar poate deveni izvorul tuturor bunătăților, atunci când este curățită de păcate.Sfântul Isaac Sirul ne învață că ”mintea se curățește ușor dar tot atât de ușor se întinează,iar inima cu anevoie se curățește, dar cu anevoie se întinează, deoarece cuprinde și ține toate simțirile cele dinlăuntru.” Curățirea inimii este necesară pentru ca omul să se poată apropia de Dumnezeu, să ajungă la asemănarea cu El. ”Dumnezeu e puritate absolută,e sfințenie absolută, în consecință cine vrea să se apropie de Dumnezeu trebuie să tindă să se asemene Lui”. De asemenea aceasta mai este necesară datorită decadenței firii, prezenței răului înlăuntrul firii care trebuie înlăturat prin diferite mijloace pentru ca omul să ajungă la starea sa originară, pură.

Inima este izvorul vieții (Pilde 4, 23). De aceea: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).Inima este cea dintâi născută dintre mădularele trupului nostru. Eaeste rădăcina vieții. Inima este centrul vieții și al sufletului nostru. Pentruaceasta și Dumnezeu ne-o cere, zicând: „Fiule, dă-mi inima ta” (Pildele 23-26), iar înțeleptul Solomon zice: „Cu toată străjuirea străjuiește inima ta” (Pildele 4, 23).

Orice creștin prins în vâltoarea nevointelor ascetice aspiră la curatia inimii. E un deziderat spre care ne îndeamna stăruitor însuși Mantuitorul.. Aceasta binecuvântată stare ne prilejuiește accesul la o realitate spirituală ce depaseste limitele mundanului și la un orizont de cunoastere infinit superior. Puritatea inimii presupune integritatea morala, imunitate la atacul gândurilor rele, dragoste și compasiune pentru cei suferinzi. „Pentru ca aceasta înseamna sa ai inima curată; anume vazând pe pacatoși și bolnavi, să-i compatimești și să arăti îndurare față de ei” ne spune Sfântul Macarie Egipteanul în omilia 15.

Filocaliile subliniază caracterul de taină al inimii omului. În antropologia ascetică , inima este sinteza și centrul ființei umane, a funcțiilor și a facultăților spirituale omenești. Adâncul ei, consideră Sfântul Marcu Ascetul, este mintea, tronul sau locul în care se sălăsluiește prin Botez, Hristos Domnul și Duhul Sfânt. Tot în Filocalii aflăm că inima este ”organ al organelor în trup și mintea se folosește prin ea de el ca de un organ” (Sf. Grigorie Palama), ”omul dinlăuntru”, ”casa sufletului””, ”cerul sau ochiul minții” (Sf. Simeon Noul Teolog), sau ”Ierusalimul și împărăția lui Dumnezeu ascunsă înlăuntrul nostru” (Sf. Isaac Sirul).

Inima- centru al puterilor mai presus de fire

Din această cămară a inimii izvorăsc toate gândurile noastre bune, ca potențialitate a vituțiilor. În ea se află energiile spirituale superioare. Ea este altarul sufletului, despre care vorbește Sfântul Marcu Ascetul sau adâncul minții, ”cerul înstelat de înțelesuri strălucitoare și atotluminoase” . ”Adâncul minții”(Ieremia 17,10; Psalm 9,7; 16,3), și după mișcările din el , ne cunoaște viața, gândurile, conduita spirituală. ”Inima nu este doar un punct de convergență și sinteză a variatelor lucrări ale pshihicului uman, ci centru de sinteză a întregii lucrări duhovnicești creștine. Ea este, în același timp, câmpul de luptă, locul în care se înfruntă binele și răul, păcatul și virtutea. După cum știm să ducem acest război nevăzut, inima noastră se dovedește a fi centru al lucrărilor duhovnicești superioare, supranaturale (transconștientul), sau al lucrării inferioare, paranaturale și rele (subconștientul păcatelor și al patimilor). ” De asemenea, inima este centrul mai presus de fire , deoarece harul lui Dumnezeu se află în ea de la Sfântul Botez, (Galateni 3, 27), se află în inimă, unde stă ca pe un tron. Acest lucru ne învață însuși Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie, zicând:”... împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”(Luca 17,21). Și Sfântul Apostol Pavel zice:”Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte!” (Galateni 4,6), și ”... pentru ca El, după bogăția slavei Sale, să vă dea ca prin Duhul Său să fiți puternic întăriți în omul cel lăuntric, ca Hristos să se sălășluiască prin credință în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați în iubire”(Romani 3, 17-18). Sfântul Isaac Sriul zice: ”Iată, cerul este înlăuntrul tău de vei fi curat; și întru sine vei vedea îngerii și lumina lor si pe Stăpânul lor cu dânșii.” Iar în alt loc, spune: ”Sârguiește-te a intra în cămara ta cerască că una este aceasta și aceea”(Cuv. 43 și 30).Tot acesta descrie acest loc: ”Pământul cel duhovnicesc se află înlăuntrul omului curățit sufleteșt, soarele care strălucește peste acest pământ este lumina Sfintei Treimi. Văzduhul pe care-l respiră cel care locuiește acolo este Sfântul Duh. Viața, veselia, bucuria acelui loc este Hristos. Aceasta este împărătia lui Dumnezeu ascunsă înlăuntrul nostru, după cuvintele Domnului.”

Sfinții Părinți, înțeleg astfel prin inimă, întregul dinamism psiho-somatic al omului: mintea, voința, sentimentul, sau într-o altă terminologie: rațiunea, iuțimea și pofta. Ele se numesc în întregul lor inimă, deoarece, pe lângă deosebirea funcțiilor lor, ele sunt facultăți individuale ale sufletului omenesc.