Predica de pe munte - fericirile

Introducere

Prima scriere a Noului Testament este Evanghelia după Matei. Este cea dintâi Evanghelie în ordine cronologică, după cum arată şi tradiţia bisericească. A fost scrisă în limba aramaică (limba vorbită de evrei după întoarcerea din robia babilonică) la Ierusalim, pe la anul 44, fiind adresată iudeo-creştinilor din Palestina.

Evanghelia cuprinde 28 de capitole şi se împarte în trei mari părţi:

- Partea I (cap. 1 – cap. 4, 11) – descrie evenimentele dinaintea activităţii publice a Domnului Hristos;

- Partea a II-a (cap. 4, 12 – cap. 18) – descrie activitatea publică a Mântuitorului în Galileea;

- Partea a III-a (cap. 19 – cap. 28) – expune activitatea Domnului, drumul spre Ierusalim, intrarea solemnă în cetate, Patimile, Moartea şi Învierea Sa.

Evanghelistul Matei nu expune viaţa şi faptele Mântuitorului în mod cronologic, ci le grupează în pericope compacte după analogiile dintre ele. De aceea el aşează Predica de pe Munte în capitolele 5, 6 şi 7 ale Evangheliei Sale, la începutul activităţii publice a Mântuitorului, cu toate că, înainte de a rosti această predică, Hristos izgonise negustorii din Templu, (Ioan 2, 14-17), vorbise cu femeia samarineană , săvârşise numeroase vindecări şi tămăduiri şi îşi alesese Apostolii

Prima Evanghelie cuprinde cinci mari cuvântări ale Mântuitorului Hristos:

1. Cuvântarea evanghelică (Predica de pe Munte) – cap. 5 – 7.

2. Cuvântarea apostolică Despre misiunea Sfinţilor Apostoli) – cap. 10.

3. Cuvântarea de pe lacul Ghenizaret (cele şapte parabole) – cap. 13.

4. Cuvântarea bisericească (despre conduita comunitară) – cap. 18.

5. Cuvântarea eshatologică – cap. 24 – 25.

Unii au sugerat chiar că, structurându-şi astfel scrierea în cinci părţi, Sfântul Evanghelist Matei ar fi conceput-o drept o replică la cele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul). Cele cinci părţi care formează corpul scrierii nu sunt fără legătură între ele, ci ele se succed progresiv, marchează un progres în evoluţia evenimentelor şi în prezentarea de către Hristos a dumnezeieştii învăţături. Ideea centrală a Evangheliei este aceea a Împărăţiei Cerurilor pe care o întemeiază Hristos prin Întruparea Sa, prin predicile şi parabolele Sale rostite cu diferite ocazii, prin numeroasele vindecări (arătând iudeilor că El este Mesia), prin Patimile, Moartea şi Învierea Sa cea de a treia zi.

II.Predica de pe Munte – locul şi mediul rostirii

Partea cea mai importantă a Evangheliei după Matei referitoare la învăţătura lui Hristos se cuprinde în Predica de pe Munte. Pericopele pe care le conţine n-au fost rostite în acelaşi timp, ci în diferite ocazii. Evanghelistul le-a grupat în această cuvântare după legăturile lor de conţinut, potrivit metodei sale de lucru

Metoda de care se foloseşte Sfântul Matei pentru a strânge la un loc idei şi fapte asemănătoare a fost numită de exegeţi metoda mnemotehnică, adică acea metodă prin care mintea este ajutată să reţină mai uşor diversele învăţături şi fapte ale Domnului Hristos. Că aşa stau lucrurile ne-o dovedeşte raportul mult mai scurt al Evanghelistului Luca despre unele teme ale Predicii de pe Munte. Acest raport ne arată şi altceva, şi anume că de fapt în împrejurarea descrisă de Matei, Domnul şi-a enunţat cele mai multe din învăţăturile Sale, reluate cu alte împrejurări şi definitivate aşa cum le găsim în cele trei capitole (5-7) de la Matei.

Se numeşte „Predica de pe Munte” deoarece a fost rostită de Mântuitorul Hristos de pe un loc mai înalt din ţinutul muntos al Galileii. Tradiţia ne indică muntele cunoscut sub numele de „Coarnele Hatiniene”, „care se află la două ceasuri de la Tiberiada. Acest munte, cu cele două curmături sau aşezări ale sale, care se ridică la 60 de picioare deasupra văii ce le desparte, corespund foarte mult amănunţirilor istorisirii evanghelice. El se află nu departe de locul Galileii şi nu prezintă nici o dificultate pentru urcarea la vârful lui, şi încă fără a ajunge la vârful lui, se găseşte un platouaş, care era îndemânos să se adune şi să se aşeze ascultătorii”.

O veche traducere spune că „Muntele Fericirilor” este numit astăzi Kurun (Karn) Hattin (Coarnele Hattinului), „situat cam la 7 km mai spre nord-vest de oraşul Tiberiada, nu departe de localitatea numită astăzi Safet şi de ţărmul vestic al lacului Ghenizaret. Muntele are o înălţime de 560 de metri, deasupra lacului Ghenizaret şi domină toată împrejurimea. Deasupra muntelui era un platou pe care s-a aşezat mulţimea”