Mândria și vindecarea ei - o perspectivă psihologică și duhovnicească

INTRODUCERE :

În ziua de astăzi ştiinţa cunoaşte o largă dezvoltare, mai ales în domeniul

„inteligenţei artificiale” şi a atras după sine şi dezvoltarea ştiinţelor umane. Deşi omul există de atâtea milioane de ani , el nu a reuşit să se cunoască pe sine , să îşi cunoască originea şi rostul său clar, iar fiecare „pas” al tehnicii reprezintă un nou orizont în cunoaşterea sa. Cu cât se dezvoltă mai mult tehnica, mai exact cibernetica şi genetica , cu atât ştiinţele umane par a nu mai găsi răspunsuri la toate întrebările legate de om, care derivă din cea esenţială „cine este omul?”.De fapt, întreaga „istorie a umanităţii nu e altceva decât o încordare a omului de a se defini pe sine , de a-şi stabili cât mai exact identitatea umană.Şi în cadrul raportului dintre om şi Univers strădania aceasta e fără sfârşit” .De aceea se poate observa că există un interes crescut pentru cercetări în domeniul religiei , dar de data aceasta nu mai sunt atât de ostile şi acuzatoare pentru că tehnica începe, oarecum, să-şi recunoască limitele.

Relaţia dintre ştiinţele umane şi religie încerc să o surprind în prezenta lucrare,unde ştiinţele umane sunt reprezentate de psihoterapie,psihologie şi psihiatrie.Principalul lor punct comun este omul,dar diferenţa constă în modul diferit de a încerca să-l definească.Bineînţeles că apare întrebarea de ce psihoterapia, psihiatria şi psihologia şi nu asistenţa socială care are acelaşi punct comun cu religia.Incă şi astăzi putem spune că asistenţa socială este de două categorii,una se construieşte pe baza ştiinţelor umane,iar cealaltă încearcă să îmbine cu religia,eu,desigur,mă voi referi la a doua categorie.Asistentul social,pe lângă rolurile de agent al schimbării,de profesor, de meditator,avocat, coordonator, jurist etc., are şi rolul de consilier, iar în această activitate, cu atât mai mult este necesar să folosească atât elemente religioase cât şi cele din ştiinţele umane şi de aceea aceste domenii trebuie aprofundate.De asemenea,există multe cazuri în care asistentul social e nevoit să îndrume clientul la un specialist:fie psiholog, psihiatru, psihoterapeut, fie duhovnic,iar această decizie,trebuie să o ia în condiţiile unei bune cunoaşteri a domeniului lor de activitate.In plus el are şi rolul de prevenţie a disfuncţiilor la nivelul macrosocial (politicile sociale), mezosociale(comunitatea şi grupurile),microsocial (familia) şi individual.Acum există mentalitatea că fluxul acestor disfuncţii e de sus în jos,astfel că de orice problemă e răspunzător celălat şi în special cel cu responsabilitate mai mare,dar,de cele mai multe ori,problemele sunt de jos în sus,sau cel puţin în cercetarea şi rezolvarea lor e necesar să se pornească de la propia persoană, în cazul asistentului social de la propriul client.Pentru a realiza aceste activităţi este necesară o viziune cât mai corectă şi completă despre om.O astfel de viziune încerc să redau în prezenta lucrare pe baza scrierilor biblice şi patristice.

În încercarea de a realiza un oarecare paralelism între terapia ortodoxă şi psihoterapia laică (ce se bazează doar pe latura umanistă),se poate observa că aparent aceste două domenii au aceeaşi utilitate,dar în realitate sunt diferite din punct de vedere al scopului,finalităţii,mijloacelor şi metodelor folosite . Diferenţierile rezultă din modul de a aborda problema omului,astfel terapia ortodoxă îl are în centru pe Dumnezeu,iar psihoterapia îl are în centru pe om,Dumnezeu fiind considerat fie prezent pe un plan secund (neavând o legătură directă cu omul),fie neexistând.In acest ultim caz se susţine că religia e un fenomen istoric apărut din cele mai vechi timpuri datorită neştiinţei,neputinţei şi fricii „Statius spunea ca frica i-a creat pe zei”. De aceea,se afirmă că omul nu se naşte religios,ci devine astfel în procesul interacţiunii lui cu mediul social înconjurător căci „de-a lungul veacurilor fiecare nouă generaţie primea de la societate informaţii despre aşa-zisul caracter real al lumii transcendente şi influenţele ei asupra omului [ ... ].In acest mod,în modelul mental individual al lumii se cimenta că unul din elementele constitutive şi reprezentative despre supranatural”.

Un factor al continuităţii existenţei religiei a fost faptul că popoarele colonizatoare şi clasele sociale bogate s-au folosit întotdeauna de religie pentru a-i domina pe oameni.In ziua de astăzi religia este susţinută de legităţile psihologice ale grupurilor mici ( fiind uşor de manipulat), de contradicţia dintre conştientizat şi neconştientizat,de fantezia şi imaginaţia omului fiind,astfel, doar o construcţie mentală.„Particularitatea oamenilor religioşi nu constă în aceea că încearcă sentimente de mare intensitate şi profunzime (asemenea sentimente pot fi proprii şi oamenilor necredincioşi ),ci în aceea că toate procesele lor emoţionale sunt îndreptate asupra unui obiect supranatural,neexistând în mod real,ci creat de închipuirea lor religioasă” .Toate aceste idei nu sunt decât rodul îndepărtării de Dumnezeu (al unui mod de viaţă ce are ca scop existenţa doar pentru sine,astfel negând orice formă a prezenţei divine).Deci,dacă Dumnezeu este înlocuit de om,atunci nu se poate vorbi decât de mândrie ca principală cauză a acestor divergenţe şi multiple puncte de vedere despre om.

Pentru a uşura lectura lucrării am să prezint pe scurt problematica fiecărui capitol dezvoltat.Astfel,în primul capitol voi aborda temele:omul,boala,scopul terapiei sau,mai corect spus,al vindecării şi modul de pregătire al persoanei care se străduieşte să ofere această vindecare,iar abordarea va fi din dublă perspectivă:ortodoxă şi psihologică.Acest capitol va apărea la un moment dat rupt de restul lucrării,dar,de fapt el constituie baza teoretică pe care se construiesc următoarele trei capitole:cauzele,manifestările şi vindecarea slavei deşarte şi a mândriei,fiind privite,de asemenea,din ambele perspective.

Capitolul I

Psihoterapia ortodoxă sau cea laică?

motto: „omul e o taină, o enigmă mereu de

descifrat.”1

A.Cine este omul?

Încep mai întâi cu ştiinţele umane, care încercând să dea un răspuns la acea stă întrebare, ajung la o diversitate de concepţii referitoare la domeniul de aplica bilitate al psihoterapiei, la natura şi modul de abordare a personalităţii omului şi a problemelor pacienţilor. La această „lipsă a bazei teoretice şi a abordării siste mice uimitoare asupra personalităţii, se adaugă şi terminologia extrem de neprecisă şi variată”2 . ”Haosul terminologic, traduce haosul de înţelegeri şi definiri.”3şi astfel sunt frecvente cazurile când înţelesuri diferite se exprimă prin termeni identici.De exemplu „sufletul pentru a fi obiect de studiu a fost secularizat fiind numit psihism”4