Păcatul Mândriei

INTRODUCERE

“Începutul oricărui păcat este mândria!”(Sirah 10, 15)

În viață există două căi. Una este largă și plăcută. Ea duce în sus și îl ispitește pe om spre înălțimi amețitoare. Dar odată pornind pe calea aceasta nici nu vei simți cum te cufunzi în bezna adâncă a iadului. Aceasta este calea MÂNDRIEI.

Cealaltă cale este îngustă și anevoioasă. Ea coboară până în adâncuri, trecând prin multe necazuri și umilințe, dar dacă vei alege această cale, cu cât vei coborî mai mult, cu atât mai mult te vei înălța cu ajutorul lui Dumnezeu, până când pe nesimțite te vei înălța până la culmile raiului. Aceasta este calea SMERENIEI.

Cât de paradoxal! Urci pe calea mândriei, cobori mai prejos decât dobitoacele! Cobori pe scara smereniei, te faci asemenea îngerilor și te înalți până la cer! Paradoxal dar adevărat, căci chiar Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: ,,Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța“ (Luca 18,14).

În lucrarea de față, voi încerca să surprind câteva trăsături asupra păcatului mândriei, păcat ce primează în ordinea gravității, și care dă naștere tuturor celorlalte păcate.

Definiția păcatului.

Păcatul este călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru că voia lui Dumnezeu se arată în legile Sale, de aceea păcatul se mai numește și fărădelege.

Originea păcatului.

După învățătura Bisericii noastre, păcatul și-a luat începutul odată cu căderea strămoșilor, în Rai. Păcatul nu ține însă de firea omului, ci el s-a ivit prin întrebuințarea rea a voii libere cu care a înzestrat Dumnezeu pe om. Așadar originea păcatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul păcatului și nici nu îl voiește, dar îl îngăduie, fiindcă nu voiește să știrbească cu nimic libertatea de voință a omului.

Înainte chiar de a fi existat furturi, minciuni, înșelăciuni, ucideri, desfrânări, lăcomie, vorbire de rău, mânie, pizmă și celelalte, a fost mândria. Unul dintre primii și cei mai luminoși îngeri ai lui Dumnezeu – Lucifer ‒ s-a mândrit înaintea lui Dumnezeu și a voit să fie asemenea Celui de Sus. Dar acesată mândrie nu l-a înălțat, ci l-a doborât în cele mai de jos ale pământului. În loc să devină dumnezeu a devenit Satana cel întunecat. Această mândrie a pus început răului în lume. Din ea s-au născut și toate celelalte păcate. Ea este temelia iadului, izvorul patimilor, cheia păcatului.

Satana a pus stăpânire pe împărăția întunericului și s-a așezat pe tronul mândriei.