Virtutea Dragostei în Epistola I Corinteni Capitolul XIII

Sfântul Apostol Pavel şi Biserica Corintului

Conform Faptelor Sfintelor Apostoli, evanghelizarea Macedoniei a urmat după ce Sfântul Apostol Pavel a părăsit Tesalonicul, în timpul celei de-a doua călătorii misionare. Sfântul Pavel soseşte pe pământul Bereei , unde opoziţia iudeilor îl determină să părăsească localitatea, îndreptându-se în continuare înspre provincia Ahaia, unde va suferi un semi-eşec, la Atena . Din provincia Ahaia, Sfântul Pavel se îndreaptă spre oraşul Corint, capitala Ahaiei romane. Legăturile cu Biserica întemeiată de el în Corint ne sunt mai bine cunoscute decât cele cu Biserica din Tesalonic, de pildă, datorită faptului că informaţii referitoare la aceste legături sunt cuprinse în cele două epistole numărate printre cele mai extinse dintre epistolele Sfântului Apostol Pavel.

Oraşul Corint, capitala ahaiei Romane

Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Corint, acest oraş împlinea o sută de ani de existenţă. Corintul ajunsese la o mare înflorire, datorită aşezării sale între două mări şi traficului său comercial cu Occidentul şi Orientul. Bogăţia şi prosperitatea sa au atras însă nu numai admiraţia, ci şi invidia altor cetăţi din antichitate. Intrând în conflict cu Roma, Corintul a fost distrus în întregime de către consulul L. Mummius, în anul 146 î. d. Hr. După o sută de ani de la dărâmare, el a fost rezidit de către Iulius Caesar, care l-a transformat în colonie romană şi i-a conferit o nouă viaţă. În câteva decenii, oraşul s-a dezvoltat atât de mult încât întrecea în strălucire oricare alt oraş grecesc şi rivaliza cu marile metropole ale imperiului. Ceva mai târziu, Octavian Augustus îi acordă noi privilegii economice şi politice şi îl ridică la rangul de capitală a provinciei senatoriale Ahaia .

În Corint îşi va avea de-acum reşedinţa un proconsul roman, care se schimba anual şi care conducea, ca autoritate supremă, toate chestiunile politice ale provinciei şi ale oraşului. Din cei 600.000 de locuitori, cât număra Corintul în epoca apostolică, 400.000 erau sclavi, iar majoritatea celorlalţi era lipsită cu desăvârşirede orice mijloace de producţie şi de orice drepturi politice. În Corint se afla cel mai renumit templu al zeiţei Venus - Afrodita, ale cărei preotese, peste 1000 de ierodule, ridicaseră prostotiţia la rangul de cult, fapt pentru care uneori se desfrânau chiar şi în văzul trecătorilor. Numele oraşului Corint, cetatea desfrânării, echivala, în vocabularul vremii, cu desfrâul însuşi, iar expresia “a trăi ca în Corint” devenise demult o expresie de ocară chiar şi pentru păgâni .

Corintul a fost devastat de mai multe ori de barbari, începând cu secolul 4 d. Hr. În anul 1205 a fost cucerit de către francezi, după aceea a fost cedat veneţienilor după care a trecut, rând pe rând, de la un stăpân la altul. Jugul turcesc de mai târziu a înmormântat oraşul pentru totdeauna. Corintul de astăzi este un oraş cu totul deosebit, clădit la o anumită depărtare de vatra vechiului oraş.

Întemeierea Bisericii din Corint

Sfântul Apostol Pavel vine în Corint la sfârşitul iernii anului 50-51. Două evenimente ne permit să precizăm perioada de paisprezece luni pe care Sfântul Apostol Pavel a petrecut-o în Corint . Sosirea în Corint a Apostolului a avut loc după expulzarea iudeilor din Roma prin edictul lui Claudiu , care a avut loc în anul 49. Sfântul Pavel va pleca la puţin timp după sosirea lui Gallion, care vine în Corint înspre sfârşitul mandatului său, între anii 51-52. Întâlnirea cu Gallion este punctul cel mai sigur al cronologiei pauline. Junius Gallion Annaeanus era fratele vitreg al filosofului Seneca. La Delfi s-a descoperit o inscripţie, acum aproape un secol, care ne informează că el conducea Ahaia în prima jumătate a anului 52 şi ne face să presupunem că proconsulatul său în această provincie a început în anul 51, constatare ce ne permite să plasăm prezenţa Sfântului Apostol Pavel în Corint între sfârşitul anului 50 şi până în luna iulie a anului 52. În Corint, Sfântul Apostol Pavel vorbeşte în fiecare sâmbătă în sinagogă, convingând o mulţime de iudei şi de prozeliţi. Îl va converti chiar şi pe Crispus, mai-marele sinagogii, întemeind astfel prima comunitate creştină . Mulţi iudei, însă, s-au ridicat împotriva lui, fapt ce îl determină pe Sfântul Pavel să îşi îndrepte misiunea sa înspre păgâni. Din locuinţa lui Aquila şi Priscila, care, între timp, devenise neîncăpătoare, se mută în casa unui prozelit, numit Titus Justus, aşezată lângă sinagoga iudeilor.