Familia și căsătoria în societatea românească actuală

Familia si casatoria-concepte fundamentale

Familia reprezinta un grup de persoane legate direct prin relatii de rudenie, filiatie sau casatorie, avand o resedinta comuna in care adultii de ambele sexe coopereaza pentru cresterea copiilor pe care i-au conceput sau adoptat.

Legaturile de rudenie sunt relatiile dintre indivizi stabilite fie prin casatorie, fie prin descendenta, care intemeiaza legaturi de sange.

Casatoria, la randul ei, este recunoasterea sociala si uniunea sexuala aprobata intre doi indivizi adulti. Ea este asociata cu monogamia in societatile occidentale, dar predominanta este poligamia, acceptata in 80% din cazuri. Aceasta din urma prezinta doua forme: poliginia (un barbat este casatorit cu mai mult de o femeie in acelasi timp) si poliandria (o femeie are doi sau mai multi soti simultan).

De-a lungul timpului, au existat doua modele fundamentale de familii: familia nucleara, in care un cuplu casatorit traieste impreuna cu copiii, proprii sau adoptati, si familia largita(extinsa), care cuprinde rudele directe, colaterale pe mai multe generatii (30-40 persoane) formate prin unirea mai multor familii nucleare. Pe plan mondial, s-a constatat o evolutie catre sistemul nuclear. Familiile mai pot fi: de procreere sau de origine, de rezidenta sau de interactiune, matriarhale, patriarhale sau egalitare.

Familia indeplineste o serie de functii: functia economica, functia biologica, functia educativa si morala. Acestea asigura socializarea si personalizarea membrilor grupului familial, avand un rol fundamental in formarea personalitatii de baza.

In perioada postbelica au avut loc schimbari majore in viata de familie, iar in prezent exista o mare diversitate de forme ale acesteia (concubinaj, parinti singuri, cupluri homosexuale, cupluri separate sau divortate, familii reconstituite etc).

O noua evolutie a familiei romanesti, in contextul european

Societatea romaneasca postmoderna se caracterizeaza, asemeni tuturor celorlalte tari din spatiul european, printr-un cuvant de baza: evolutie, care presupune transformari la nivel economic, tehnologic, politic, social, spiritual, dar si modificari ale mentalului colectiv. Poporul roman, urmarit de fantoma unei prea lungi perioade nefaste si beneficiind de un context favorabil schimbarii, incearca sa aseze in prezent, caramida cu caramida, temeliile unui viitor mai bun, calcand uneori peste ruinele trecutului, construite cu truda a mii de generatii. In acest proces, se pierd sau se redefinesc valori, obiceiuri, traditii si tot ceea ce reprezinta specificul romanesc.

In amalgamul de concepte supuse reformei, tinerele generatii si nu numai au inclus si notiunile de “familie” si “casatorie”. Asistam la disparitia treptata, dar sigura, a acelei viziuni idilice asupra familiei, care reprezenta o institutie sacra, in care isi gasesc adapost si fericire parintii si copiii, un refugiu in fata singuratatii si un spatiu al perpetuarii valorilor si al transmiterii lor din generatie in generatie. Familia cauta acum sa se debaraseze de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi pastratoarea valorilor nationale, devenind mai curand “barometrul” schimbarilor sociale si trecand printr-un vizibil proces de democratizare, laicizare si liberalizare. Se poate vorbi, deci, despre o criza a familiei? Si daca da, cat de grava este ea si care sunt modalitatile de remediere?

Pe plan european, sunt evidente numeroasele modificari suferite de institutia familiei. Acestea constau mai ales in proliferarea altor tipuri de familii, aparitia unor stiluri noi de viata, schimbarea statusurilor si rolurilor, transformarea casatoriei intr-un “parteneriat”, primatul intereselor indiviudale etc. In aceste conditii, tot mai multi experti sunt de parere ca ne confruntam intr-adevar cu o criza a familei, concretizata prin reculul casatoriilor, banalizarea divortului, scaderea natalitatii, cresterea fertilitatii ilegitime, la care se adauga schimbari in stilul de viata: concubinajul, dezvoltarea familiilor monoparentale, “comasate” (rezultate in urma casatoriei intre doua persoane divortate, ambele cu copii), sau a altor tipuri de menaje (casatorii homosexuale, in serie etc).

Cauzele crizei sunt multiple si complexe: mutatii de ordin cultural, tehnic, ideologico-pragmatic accelereaza fenomenul de secularizare ca pierdere a dimensiunii sacre a vietii si intensifica in mod alarmant mentalitatea individualista exacerbata, mercantila, narcisista si nihilista. Absenta idealului pe termen lung si a valorilor creeaza adesea in om sentimentul vidului, al singuratatii si al abandonului, deteminand multi oameni sa se refugieze in practice vicioase.

In aceste conditii, prezicerile in privinta casatoriei si familiei sunt dintre cele mai pesimiste. Ritmul accelerat al schimbarilor isi pune amprenta asupra indivizilor si face aproape imposibil un proiect de lunga durata intre parteneri: “Intr-o societate aflata in miscare rapida, in care multe lucruri se schimba in mod repetat, in care sotul urca si coboara o diversitate de scale economice si sociale, in care familia este iar si iar despartita de camin si comunitate, in care indivizii pleaca din ce in ce mai departe de parinti, de religie, de origine, si din ce in ce mai departe de valorile traditionale, este aproape un miracol daca doua persoane se dezvolta in ritmuri cat de cat asemanatoare” (Toffler).

Pe de alta parte, criticii acestei teorii sustin ca familia nu este pe cale de disparitie, ci se diversifica, iar varietatea formelor sale ar trebui incurajata, si nu reprimata.