Tradiții și obiceiuri romanești

Se spune că popoarele care îşi uită tradiţia sunt sortite pieirii .”

INTRODUCERE

Tema din prezenta lucrare de diplomă este Tradiţii şi obiceiuri în Oltenia, este o temă foarte interesantă în alegerea căreia am avut mai multe motive: motive personale şi motive care ţin de importanţa ei.

În primul rând tema mi s-a părut foarte interesantă. În cadrul cursurilor am discutat destul de mult tema tradiţiilor, a etnografiei, a culturii şi aceasta m-a captivat. Acesta e motivul pentru care am dorit personal să aflu mai multe informaţii despre acest subiect, iar realizarea unei lucrări de diplomă pe marginea lui mi-a permis foarte bine acest lucru.

În al doilea rând acest subiect are şi va avea din ce în ce mai multă importanţă în cadrul planurilor de învăţământ academic si nu numai.

Individul trebuie să ia iniţiativa şi responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă.

În conştiinţa populară tradiţia folclorică trăieşte ca o realitate obiectivă. Poporul păstrează cu grijă faptele tradiţionale valoroase care se situează pe linia permanentelor lui năzuinţe spre progres. Ele nu tratează însă global tradiţia, ci diferenţiază categoriile folclorice după funcţia pe care o capătă în viaţa de azi.

Oglindind însuşi modul de viaţă al poporului de-a lungul istoriei si exprimând în forma imaginilor artistice necazurile ţi bucuriile individului, dragostea de ţară, năzuinţa colectivă spre libertate şi lumină, folclorul se dovedeşte a fi o artă prin excelenţă realistă, combativă, optimistă şi progresistă.

Folclorul românesc contemporan nu cuprinde deci tot ce masele populare au creat în cursul veacurilor. Multe din aceste creaţii s-au pierdut în procesul dezvoltării istorice. Altele nu mai corespund experienţei actuale de viaţă a poporului, stărilor lui sufleteşti de astăzi şi de aceea dispar. Toate, şi cele ce au ajuns până în veacurile noastre, au suferit nenumărate transformări succesive.

Lucrarea este structurată pe trei capitole:

Primul capitol este rezervat definirii termenilor, dezbaterii planului teoretic al temei. In acest capitol am definit termenii.

În cel de-al doilea capitol sunt surprinse clasificări, orientari ce ţin de cultură in primul rând, pentru că se ştie că tradiţiile fără cultură nu ar exista. Tot in acest capitol m-am mai referit si la raportul tradiţie- inovaţie.

În cel de-al treilea capitol sunt prezentate pe larg obiceiurile întâlnite în zona noastră a Olteniei. In acest capitol am incercat sa structurez aceste obiceiuri în funcţie de imporţanta lor, obiceiuri calendaristice cu dată fixă, obiceiuri fără dată fixă dar si obiceiuri calendaristice de trecere.

Sper că acest subiect va avea un impact puternic asupra noastră a tuturor în general şi astfel vom deveni mai interesaţi în ceea ce priveste tradiţiile de la noi din zonă, mai bine zis de la noi din ţară, să incercăm să ne respectăm tradiţiile lăsate de moş-strămoşii noştrii, nu să preluăm fel şi fel de obiceiuri de la “ americani “.precum: Valentine’s Day sau Halloween. Nu trebuie să uităm că noi avem o întreagă tradiţie a sărbătorilor de iarnă ( Moş Ajunul, Sorcova, Pluguşorul, Vasilca şi altele) sau de primăvară (Căluşarii, Drăgaica, Strigatul peste sat), la care se adaugă alte câteva obiceiuri de peste an cum ar fi Paparuda şi Caloianul

Capitolul 1. Notiuni generale

1.1. Folclor, folcloristică, etnografie

Etimologic, etnografia (gr. ethnos “popor” + graphein, “a descrie”) are semnificaţia de ştiinţă a poporului (în germană Volkskunde), iar etnologia (gr. ethnos ”popor”+ logos, cuvânt, vorbire”), ştiinţa popoarelor (germ. Völkerkunde). Conceptul de referinţă pentru ambele discipline este acela de popor, etnologia fiind ştiinţa fenomenelor etnice .

Etnologia, după T. Herseni, ar putea studia aproape orice problemă chiar din domeniul altor ştiinţe, cu condiţia să aibă legătură cu un popor sau cu mai multe.

Folclorul este considerat strămoşul etnologiei europene şi ar fi trebuit să îndeplinească pentru popoarele civilizate ceea ce a făcut etnologia pentru cunoaşterea popoarelor “primitive” “ sau “semicivilizate” extraeuropene. În Ţările Scandinave studiul tradiţiilor populare a precedat preocupările de etnologie. În Franţa, folcloristica a ocupat un loc secund, după cercetările etnologice. Cei mai mulţi dintre autorii clasici englezi reduc folclorul la trei capitole principale: credinţe, obiceiuri şi literatură populară. În spaţiul german, folcloristicii i s-a atribuit un domeniu mult mai larg, în care alături de credinţe, obiceiuri şi literatură populară este inclusă şi civilizaţia materială: aşezări, case, port, tehnici tradiţionale, ocupaţii şi artă populară, dându-i-se numele de Volkskunde (“etnografie”).