Metode Cantitative în Management

În sensul cel mai larg, indicatorul statistic este expresia numerica a unor fenomene, procese, activităţi sau categorii economice şi sociale, definite în timp, spaţiu şi structura organizatorică. Indicatorii statistici pot fi utilizaţi unilateral sau în interdependenţă reciprocă.

Indicatorul statistic cuprinde doua parţi:

- determinarea noţiunii

- expresia numerică ataşată acesteia

Functiile indicatorilor statistici:

1. Funcţia de măsurare se poate face prin observare directă la nivelul fiecărei unităţi sau printr-o operaţie de agregare sau dezagregare a datelor statistice în structura orizontală sau verticală a sistemului.

În urma acestei operaţii se obţin indicatori absoluţi, exprimaţi în numere, cantităţi, valori, etc., care dimensioneaza o unitate, o grupă de unităţi, strict determinate în timp, spaţiu şi organizatoric.

2. Funcţia de comparare provine din faptul că statistica operează cu fenomene variabile, ceea ce necesită cunoaşterea modificărilor intervenite ca nivel de dezvoltare sau structură. Compararea se face fie ca diferenţă, fie sub forma de raport.

Ca diferenţă se pot compara numai indicatori absoluţi care au acelaşi conţinut şi sunt exprimaţi în aceleaşi unităţi de măsura.

Ca raport se pot compara fie aceiaşi indicatori, fie indicatori diferiţi dar care se găsesc într-o relaţie de interdependenţă.

3. Funcţia de analiza provine din faptul că în mod frecvent statistica operează cu diferite variabile complexe care se pot descompune fie printr-un produs de mai mulţi factori, fie într-o sumă de mai multe elemente componente. În ambele cazuri este necesar să se analizeze relaţiile care există între fiecare parte şi întreg, între fiecare factor şi rezultat.

4. Funcţia de sinteză este specifică fenomenelor care se manifestă diferit de la o unitate la alta. Valorile individuale diferite trebuie să fie sintetizate într-o singura expresie numerică, care devine ceea ce este esenţial, tipic pentru întreaga masă de fenomene de aceeaşi speţă.

De regula acesti indicatori se calculează sub forma de valori medii, care au sens statistic numai dacă indeplinesc condiţia de omogenitate.

5. Funcţia de estimare poate fi folosită pentru măsurarea tendintei de dezvoltare a fenomenelor în aceeaşi perioada de timp, variabilă ca spaţiu şi organizatoric sau în aceleaşi condiţii de spaţiu şi organizatorice dar variabile în timp.

Se foloseşte şi atunci când datele care au stat la baza calculelor statistice provin dintr-un sondaj cu caracter reprezentativ.

6. Funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici calculaţi. Se bazează pe interpretarea probabilistică a fenomenelor şi are ca scop reţinerea celui mai adecvat model de calcul al indicatorilor.

Clasificarea indicatorilor statistici:

După etapa în care apar în procesul de cercetare statistică, indicatorii pot fi:

- Indicatori primari

- Indicatori derivaţi

Indicatorii primari

Indicatorii primari se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor statistice, ca urmare a unui proces de centralizare a datelor unei observări statistice. Aceştia au un conţinut concret şi o formă concretă de exprimare.

Exemplu: volumul producţiei industriale se exprimă la nivelul agentului economic în: unităţi naturale (tone, bucaţi, kg, …) sau în unităţi naturalconvenţionale; în unităţi de timp de muncă sau valorice. Din acest motiv, indicatorii primari se numesc şi indicatori absoluţi. În practica, putem întâlni: indicatori primari: - obţinuţi de regula la nivelul unităţilor complexe, ca suma a unor componente.

Exemplu: valoarea producţiei marfă = valoarea produselor finite + valoarea semifabricatelor livrate + valoarea lucrărilor cu caracter industrial efectuate către terţi sau ca diferenţă spre exemplu: valoarea adăugată = valoarea producţiei brute – valoarea consumului intermediar.

- obţinuţi prin agregarea unor valori individuale cu acelaşi conţinut, dar calculat la trepte ierarhice inferioare.

Exemplu: PIB, care deşi este un indicator sintetic, poate fi considerat şi ca indicator agregat obţinut ca sumă a valorilor adăugate brute ale agenţilor economici.

- obţinuţi direct din observare atunci când se face un studiu monografic a unei unităţi statistice.

Exemplu: pentru o întreprindere industrială, indicatorii valorici ai producţiei sunt în acelaşi timp şi indicatori absoluţi primari şi înregistraţi direct la nivelul unităţii.

La determinarea indicatorilor primari se pot întâlni în practică caracteristici însumabile direct sau nu. Putem avea urmatoarele cazuri:

- când xi este însumabil direct, indicatorul absolut totalizator ( X ) se va obţine ca:

- cazul în care datele individuale nu sunt însumabile direct şi trebuie găsit un coeficient de echivalenţă ( k ), iar indicatorul absolut totalizator se va obţine ca:

Exemplu: valoarea desfacerilor unui magazin = suma produselor dintre cantitatea desfăcută din fiecare produs multiplicată cu preţul unitar al acesteia;

- cazul în care însumarea directă nu are sens economic, deoarece valorile individuale înregistrate nu au conţinut de mărime absolută, ci ele provin dintr-un calcul statistic.

Exemplu: productivitatea muncii ( W ), salariul mediu, etc.

În sens statistic, aceste valori au conţinut de indicatori derivaţi şi ca indicatori sintetici nu pot fi obţinuţi prin agregare.Indicatorii absoluţi exprimă volumul grupelor şi al întregii colectivităţi.

Descrierea cantitativă a fenomenelor cu ajutorul nivelului absolut al diverselor sale caracteristici are o capacitate limitată de caracterizare şi nu permite aprecieri calitative asupra fenomenului cercetat. Pentru aceasta, fiecare indicator absolut trebuie confruntat (comparat) cu alţi indicatori sau completat cu informaţii superioare, de natură calitativă. Cu toate acestea, mărimile absolute constituie punctul de plecare al analizei statistice.