Administrația Publică Locală - Primarul

1. Consideratii introductive

1.1 Administratia publica

Constituirea unui spatiu administrativ separat este rezultatul unui proces indelungat, in doua etape: de diviziune si autonomie. Nasterea administratiei este legata, mai intai, de fenomenul diviziunii sociale, prin intermediul caruia, societatea, pana atunci unificata si omogena, devine stratificata si eterogena. Aceasta diviziune sociala se realizeaza prin urmatoarele etape:

- specializarea activitatilor si a misiunilor sociale (diviziunea muncii si a functiilor);

- disocierea intre diferitele dispozitii cu caracter normativ care asigurau integrarea sociala (religie, morala, drept);

- formarea de subansamble, de grupuri partiale, de institutii, fiecare avand propria logica de functionare;

- aparitia relatiilor de inegalitate intre oameni si generalizarea raporturilor de dominare/subordonare care traversau societatea în ansamblul sau, antrenand constituirea spatiilor de putere multiple si diversificate.

Diviziunea sociala s-a finalizat prin desprinderea din ansamblul institutiilor, a unei entitati specializate investita cu putere de constrangere asupra membrilor colectivitatii. In felul acesta, asistam la emergenta spatiului politico-administrativ, cladit in principal pe ordine, simbol al unitatii sociale si instrument de coercitie.

1.2 Administratia publica locala

Administratia publica locala constituie o retea de institutii si organizatii, a caror obiectiv principal este asigurarea ordinii si securitatii sociale, economice si politice a unei comunitati. Aceasta este independenta de Guvern, si se bazeaza pe principiile descentralizarii si autonomiei. Se supune doar legii si ia decizii pentru comunitatea locala, pe baza unor proceduri bine stabilite. Dezvoltarea si implementarea unui sistem de administratie publica locala eficient si performant este o prioritate necesara a unei bune guvernari la nivel local.

Principiul autonomiei locale, in Romania, formulat expres tn Constitutie, dar si in Legea nr. 215/2001, este unul dintre principiile fundamentale pe care se bazeaza administratia publica locala romaneasca. Legiuitorul roman s-a inspirat in definirea acestui principiu de organizare si functionare a administratiei publice locale din legislatiile avansate ale statelor europene, valorificand si experienta nationala din perioada interbelica. Este important de evidentiat caracterul oscilant al legiuitorului roman in materia consacrarii autonomiei locale ca fenomen administrativ, care se situeaza intre un sistem centralizat si unul descentralizat al administratiei publice, intre reglementarea unui control de legalitate moderat al prefectului, si un tip de control ce se incadreaza in ceea ce doctrina interbelica desemna tutela administrativa.

1.3 Organizarea administratiei publice locale

Din punct de vedere organizatoric, autonomia locala se manifesta prin alegerea autoritatilor administratiei publice locale de catre populatia cu drept de vot din unitatea administrativ-teritoriala respectiva, prin posibilitatea recunoscuta consiliilor locale de a adopta statutul localitatii, organigramele si numarul de personal, a organizarii serviciilor publice locale si a infiinatrii unor persoane juridice de drept public. Se poate afirma ca, autonomia organizatorica contine capacitatea de autoorganizare a autoritatilor administratiei publice locale, fapt care legitimeaza deciziile adoptate la acest nivel.

Autonomia organizatorica a acestor autoritati presupune un nou tip de relatii ce se stabilesc intre acestea pe de o parte, si alte autoritati (prefectul) pe de alta parte. Relatiile sunt definite ca fiind bazate pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor comune.

Functional, autonomia locala se manifesta in principal, prin competenta consiliilor locale si a primarilor in rezolvarea problemelor de interes local, fara interventia altor autoritati. Ea presupune consacrarea principiului plenitudinii de competenta in solutionarea problemelor de interes local. In plan juridic, autonomia functionala, are doua surse normative: una legala si una regulamentara.

. In scopul asigurarii autonomiei locale, autoritatile administratiei publice locale au dreptul sa instituie si sa perceapa impozite si taxe locale, sa elaboreze si sa aprobe bugetele locale ale comunei, orasului, municipiului sau judetului, in conditiile legii.