Franklin Delano Roosevelt

Franklin Delano Roosevelt a fost cel de-al treizeci si doilea presedinte al Statelor Unite ale Americii (1933 - 1945). S-a nascut in New York la 30 ianuarie 1882 la conacul de la Hyde Park ca unic fiu al lui James si Sara Delano Roosevelt. Avand parte de o educatie indrumata de profesorii particulari a frecventat scoala de la Groton, o scoala pentru fii milionari. In anul 1890 a intrat la Universitatea Harvad unde a desfasurat o activitate sociala. In ultimul an a devenit presedintele colegiului de redactie al Gazetei „Harvad Crimson”.

Dupa absolvirea universitatii Harvad se inscrie la Facultatea de drept Columbia. A obtinut licenta in 1907, cu specializare in stiinte juridice. Cu doi ani in urma, se casatorise cu Eleanor, care era nepoata presedintelui din acea perioada, Theodor Roosevelt. Eleanor s-a nascut la 11 octombrie 1884, la New York si a facut studiile in Anglia, de unde a revenit in 1902.

Roosevelt a avut cinci copii: o fata, Anne, si patru baieti, Elliot, Franklin Delano Jr., John Aspinwall si James. Ca si sotia sa, Roosevelt se tragea dintr-o familie de evrei. Stramosul sau, Klaes Mortensen Rosenwelt emigrase in 1644 din Olanda, stabilindu-se la New Amsterdam, vechiul nume al metropolei de mai tarziu, New York.

S-a afirmat in viata politica in cadrul Partidului Democrat, fiind ales senator in Adunarea legislativa a statului New York in 1910. In timpul administratiei lui Woodrow Wilson a primit primul sau post guvernamental: ministru adjunct al Marinei (1913). La sfarsitul Primului Razboi Mondial, a reprezentat S.U.A. la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). La un an de la incheierea Conferintei, s-a imbolnavit de poliomielita, devenind, practic, infirm. Cu o vointa de fier, ajutat de sotia sa, va reinvata sa mearga, dar nu se va mai restabili pe deplin pana la sfarsitul vietii. Totusi, nu a renuntat la cariera politica, pe care a urmarit-o cu inversunare, reusind sa fie ales in postul de guvernator al statului New York in 1928, post in care a fost apoi reconfirmat in urma alegerilor din 1930.

In aceasta perioada, in S.U.A. izbucneste Marea criza economica ce se va intinde pe durata mai multor ani si va cuprinde, in cele din urma, marea majoritate a statelor lumii. In calitate de guvernator, a fost nevoit sa impuna o serie de masuri care sa atenueze efectele crizei si sa usureze situatia celor loviti de criza (in primul rand a somerilor). In acest scop este infiintata prima asociatie americana pentru sprijinul somerilor, Temporary Emergency Relief Administration („Administratia de ajutor temporar pentru nevoiasi“).

In 1932 Partidul Democrat l-a desemnat drept candidat la presedintia S.U.A. In discursul rostit cu aceasta ocazie, preconiza promovarea unei noi politici, denumita New Deal (Noua orientare). Aceasta politica a fost tipica pentru primele doua mandate prezidentiale (1932-1936; 1936-1940). In linii mari, New Deal a urmarit amplificarea rolului statului in economia americana, sustinerea de catre stat a categoriilor sociale defavorizate, protejarea acelor banci care erau considerate „sanatoase“, deci viabile din punct de vedere financiar, refacerea creditului, relansarea productiei. Toate aceste obiective erau indreptate spre stergerea efectelor crizei declansate in 1929 si revenirea S.U.A. in plan economic.

Primele 3 luni de munca in biroul sau au fost numite cele 100 de zile care s-au remarcat prin modificari ale legislatiei in special in partea executiva. Intr-o perioada in care rata somajului era de 25%, stocurile de pe piata care nu mai erau valide, miile de banci inchise, si preturile alimentelor agricole care erau cu mult sub costurile productiei, Congresul, la cererea lui Roosvelt, a luat o serie de masuri de siguranta calculate astfel incat sa asigure lichiditatea institutilor bancare si libertate pentru cei individuali si pentru a impiedica pierderile in afaceri. Abandonarea standardului de aur in 1933 a avut efectul devalorizarii dolarului pe pietele internationale.