Rolul Instituțiilor Administrației Publice în Creșterea Capacității de Absorbție a Fondurilor Europene

1. Definirea conceptelor de convergenţă reală şi redistribuire

Convergenţa reală poate fi definită sub forma unui proces de omogenizare a structurilor economiilor membre ale unei uniuni monetare – o convergenţă structurală. Practic, performanţa unei uniuni monetare şi a unei economii membre a uniunii monetare este dependentă de realizarea cu succes a unui proces de convergenţă reală, proces menit să contribuie la diminuarea probabilităţii apariţiei (şi persistenţei) şocurilor asimetrice.

Ceea ce se întamplă în momentul de faţă cu economiile din Europa de Sud poate fi asimilat unui şoc asimetric (rezultat din şocul simetric reprezentat de cea mai severă criză economico-financiară mondială din ultimele decenii), a cărui persistenţă este determinată de nerealizarea adecvată a procesului de convergenţă economică reală.

Convergenţa reală presupune un proces natural, care se bazează exclusiv pe forţele pieţei şi înseamnă că, cu cât piaţa este mai mare, mai funcţională, mai puţin distorsionată, cu atât procesul de convergenţa este mai sigur şi mai rapid. Acoperă problema creşterii şi ciclului de afaceri.

O primă chestiune echivalează, de o parte cu bunurile şi serviciile produse şi comercializate – cerute a fi similare, complementare (asociate) şi abia apoi, substitute –, iar in spatele bunurilor evoluează industriile specifice. De cealaltă parte, aceleaşi bunuri şi servicii sunt obligate a evolua pe o piaţă comună – aici revenind adevarata chestiune în privinţa bunurilor, serviciilor şi utilităţilor. Aici sunt presupuse cel puţin fluxul comun şi starea concurenţială, de la care se vor forma mai întâi preţurile, apoi relaţiile complexe între acestea, în cele din urmă, un nivel general al preţurilor, în plină evoluţie.

O a doua chestiune – a creşterii ciclului de afaceri – se leagă de amplitudinea şi de concomitenţa creşterii şi ciclului în interiorul zonei, adică între economiile naţionale integrate. Cu alte cuvinte, creşterea poate fi de proporţii diferite, de la ţară la ţară, sau de momente diferite (fie şi de aceeaşi amplitudine), ceea ce, din nou, afectează convergenţa. Dar tot aici revin două chestiuni la nivelul termenului lung – altfel expusă decât pentru termenele scurte (ale producţiei) sau termenele medii (ale ciclului). Anume, mai întâi, pe termen lung este presupusă corelarea creşterii cu recâştigarea echilibrului general şi stabilităţii.

În al doilea rând, se pune problema diferenţierii de ritm al creşterii în favoarea economiilor şi regiunilor mai puţin dezvoltate, faţă de cele (deja) dezvoltate – situaţie considerată pozitivă şi numită în jargon „catching-up”, în sensul în care pe acelashi termen prelungit este presupusă a avea loc cel puţin reducerea decalajului între indicatorii economici naţionali ai ţărilor membre.

Altă chestiune revine asupra totalităţii parametrilor macroeconomici, presupuţi a evolua convergent. Accentul pe zona macro pleacă de fapt de la corectitudinea consideraţiilor cum că parametrii microeconomici, de felul evoluţiei in afaceri a unor companii, sunt de exclus în caracterizarea convergenţei. Ca atare, numai macroparametrii pun dubla problemă a convergenţei in amplitudine - pe toate termenele de timp – şi trendului stabilităţii pe termen lung. Evoluţia macroparametrilor mai pune, însă, şi problema unei diferenţieri naturale, vis-a-vis de capacitatea fiecărui parametru de a evolua convegent. Pe scurt, cel mai rapid expuşi convergenţei sunt (după toate aparenţele) preţurile şi respectiv, nivelul preţurilor. De subliniat este faptul că nici zona preţurilor nu este una omogenă din punct de vedere fizic şi evolutiv – la avangardă se situează preţurile de consum, iar vis-a-vis de ele, preţurile factorilor de producţie, subproduselor şi subansamblelor dovedesc plus de inerţie.

Literatura economică identifică o serie de criterii de convergenţă reală, de la indicatori consacraţi (PIB/locuitor, productivitatea muncii), structura PIB-ului, ponderea investiţiilor în PIB, rata şomajului, convergenţa ciclurilor economice, la indicatori avansaţi.