Extras din proiect
Italia, oficial Republica Italiană este un stat suveran european, situat în cea mai mare parte pe Peninsula Italică și cuprinzând și câteva insule la Marea Mediterană, cele mai importante fiind Sicilia și Sardinia. Se învecinează cu Franța la nord-vest, Elveția și Austria la nord și Slovenia la nord-est. De asemenea înconjoară două enclave independente: San Marino și Vatican, și are și o exclavă înconjurată de Elveția numită Campione d'Italia. Capitala Italiei este Roma.
Italia a fost un loc de origine al multor culturi europene, precum etrusci și romani, și al mișcărilor culturale moderne, cea mai notabilă fiind Renașterea. Roma este un sediu al Bisericii Romano-Catolice și a fost pentru o perioadă lungă centrul civilizației occidentale.
Astăzi Italia este o republică democratică și o țară dezvoltată, ocupând a șaptea poziție conform PIB-ului, a opta conform indicelui calității vieții și a douăzecea conform indicelui dezvoltării umane. Este membru fondator al Uniunii Europene și unul dintre membri ai Grupului 8, este membru NATO, si al Consiliului Europei.
Membră a grupului G8, Italia reprezenta a șasea economie în 2004, după Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul unit al Marii Britanii și Franța. Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor țări ca Franța și Regatul Unit. Economia capitalistă rămâne divizată într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private și un sud agricultural, cu o rată a șomajului de 20%.
Majoritatea materiilor prime necesare industriei și mai mult decât 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri. În decada trecută, Italia a urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplinii criteriile Uniuniilor economice și monetare, beneficiind de o rată a inflației scăzută care i-a permis alăturarea la Euro de la conceperea sa în 1999.
Performanța economică italiană a rămas în urma parteneriilor săi europeni, guvernul actual inițiind o serie de reforme pe termen scurt destinate îmbunătățirii competivității și a creșterii pe termen lung. S-a mișcat încet, totuși, în implementarea reformelor.
Rolul statului
În ultima perioadă, statul a intervenit şi intervine pentru consolidarea unei agriculturi organice şi pentru salvarea şi conservarea mediului rural. Statul acordă credite subvenţionate, ajutoarele fiind mai mari în sud.
În contextul măsurilor care însoţesc reforma Politicii Agricole Comunitare (CAP) prin reglementarea 1078/1992, se acordă un ajutor direct către fermieri, care serveşte la introducerea sau menţinerea metodelor de producţie agricolă compatibile cu necesitatea protecţiei mediului şi conservării naturii.
Cooperativele – un salt impresionant
Cooperarea agricolă are o tradiţie îndelungată şi se află în continuă perfecţionare. În ultimii 50 de ani, numărul cooperativelor a crescut de la 2.000 la 20.000. Cele mai multe sunt localizate în nordul ţării, unde se concentrează suprafeţele agricole cele mai importante din Italia. Dotarea tehnică este foarte bună. Există posibilitatea de a achiziţiona maşini agricole noi, prin preluarea celor vechi şi achitarea unei sume de bani.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Comparativa la Nivel Economic intre Romania si Italia.docx