Gradul de apreciere al cetățenilor față de autoritățile locale

Introducere

Lucrarea de față are ca și obiectiv evidențierea relațiilor:

-funcționar-funcționar

-funcționar-primar

-funcționar-cetățean

-primar-cetățean

Aceste relații sunt extrem de importante pentru realizarea scopului administrației publice.

Ipotezele de la care am plecat mi le-am format în urma stagiilor de practică pe care

le-am desfășurat în cadrul Primăriei Comunei Tămășeni. Aceste ipoteze sunt:

1. Existența relațiilor de colaborare între cetățeni și primăria comunei Tămășeni.

2. Cetățenii sunt nemulțumiți de realizările actualei conduceri locale.

3. Funcționarii publici nu au posibilitatea de promovare în cadrul instituției.

Procesul constituirii unor organe ale administrației locale este la fel de vechi ca și procesul de constituire a statelor, uneori fiind chiar mai vechi decât acesta, deoarece primele colectivități au fost acelea care au grupat oamenii în comune, sate, mici așezări care se bucurau de o deplină autonomie.

Odată cu constituirea statelor centralizate, atribuțile organelor locale au suferit limitări. Astfel, puterea locală a fost slăbită și a fost promovată „guvernarea de către centru”.

În momentul în care se făcea trecerea de la regimurile totalitare la cele democratice, administrația publică trebuia restructurată. Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată de Consiliul Europei la Strassbourg, la 15 octombrie 1985 prevedea că “existența colectivităților locale investite cu responsabilități efective permite o administrație în același timp eficace și apropiată de cetățeni”. În opinia Consiliului Europei, întărirea autonomiei locale presupune existența unor colectivități locale puternice, dotate cu organe de decizie, constituite în mod democratic și beneficiind de o largă independență atît în ceea ce privește competențele, dar și în ceea ce privește modalitățile de exercitare a acestora și mijloacele de care dispun pentru îndeplinirea lor.

Constituția României din anul 1991 a precizat că “administrația publică locală din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și al descentralizării serviciilor publice.” Administrația publică România s-a dezvoltat mai greu în parametrii Cartei Europene datorită perioadei de tranziție de la regimul totalitar cu administrație total centralizată spre cel democratic cu administrație descentralizată. Astfel, țara noastră a ratificat Carta Europeană a autonomiei locale în anul 1997 prin Legea nr 199/1997.

Reforma constituțională din 2003 adaugă ideea de deconcentrare la principiile amintite anterior. Legea nr 215 din 23 aprilie 2001 privind administrația publică locală aduce precizări privind însăși noțiunea de autonomie locală, arătând că prin aceasta se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice în numele și în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile Constituției , autoritățile administrației publice prin care se realizează și autonomia locală la nivelul comunelor și orașelor sunt consiliile locale alese și primarii.

Legea administrației publice locale specifică faptul că orașele și comunele au câte un primar și un viceprimar, iar orașele reședință de județ câte doi viceprimari. Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică, el fiind șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, pe care îl conduce și îl controlează.

Orice administrație publică locală are și autonomie locală financiară, necesară pentru conducerea și funcționarea instituției, dar mai ales pentru oferirea bunurilor și serviciilor publice către cetățeni. Termenul de autonomie locală financiară este definit prin dreptul unităților administrativ teritoriale la resurse financiare suficiente pe care administrația publică locală le poate utiliza în exercitarea atribuțiilor de bază și în limitele prevăzute de lege precum și de a asigura competențele autorităților administraților publice locale în stabilirea impozitelor și taxelor.

În cadrul autonomiei locale latura financiară exercită influență directă și hotărâtoare asupra capacității de a reglementa și administra treburile publice de către autoritățile administrației publice locale și se individualizează prin următoarele trăsături:

-asigură dreptul de a elabora, aproba și executa bugetul propriu;

-reglementarea unor competențe de a determina și administra veniturile proprii formate din impozite, taxe, contribuții în condițiile legii;

-dreptul de a institui taxe speciale pentru funcționarea unpr servicii publice locale;

-utilizarea resurselor financiare ale autorităților administrației publice locale pe parcursul execuției bugetare în condiții de eficiență.