Considerații privind cetățenia din perspectiva integrării României în Uniune Europeană

Introducere

În doar câteva decenii, cuvântul ,,cetatenie a ajuns sa fie printre cele mai frecvent utilizate în discutiile comunitatilor din cadrul societatii. Acest cuvânt ne vine în ajutor când ne formulam reactia de raspuns la ceea ce uneori numim criza texturii sociale sau a coeziunii sociale. Conceptul de cetatenie este folosit în special pentru a se încerca stabilizarea si redirectionarea anumitor practici în care sunt implicate scolile si, în sens mai general, educatia si formarea. Cu toate acestea, trebuie sa mergem dincolo de consensul confortabil si vag care reiese din utilizarea permanenta a acestor formulari generale si sa ne implicam în dezbaterile încinse care se desfasoara pe marginea problemei cetateniei.

Un termen cu o semnificatie istorica si sociala de o asemenea intensitate nu poate fi folosit în mod indiferent si nu trebuie redus la o serie de vagi rugaminti menite sa calmeze atmosfera din cartierele cu probleme sau sa restabileasca ordinea în scolile scapate de sub control. Respectarea legii si simtul responsabilitatii, conditiile de baza pentru orice societate democratica, nu pot fi reduse la obedienta pasiva în fata unei ordini sociale echitabile si stabile în mod intrinsec. Prabusirea regimurilor comuniste din Europa si aparentul consens cu privire la cetatenie într-o societate democratica nu au condus la disparitia dezbaterilor, divergentelor si nici a conflictelor între diferitele state, grupuri si indivizi.

În aceasta lucrare vom încerca sa facem o analiza a problemelor cu care sa confrunta cetatenia din punct de vedere juridic, dar si din perspectiva stiintelor politice si sociale, atât sub raport teoretic, cât si în concretizarea ei româneasca, dar si europeana.

Vorbind despre cetatenie, ne aflam în fata primei probleme a raportului dintre individ si societate, în fata unei institutii prin excelenta necesara, complexa, interdisciplinara si continua, a carei cunoastere se cere la nivelul popularitatii pe care o impune.

Referitor la importanta studierii cetateniei si a consecintelor pe care le genereaza, gasesc relevant un citat dintr-o lucrare aparuta la Institutul de drept comparat din Paris, intitulata La nationalite dans la Science sociale et dans le Droit contemporain, citat care are urmatorul continut: Dintre toate problemele juridice, niciuna nu este mai importanta ca aceea a cetateniei: pentru stat, deoarece de numarul si atasamentul cetatenilor sai depind forta si puterea sa; pentru individ, deoarece de legaturile lui cu statul depind conditiile, private si publice, ale existentei sale [&] întreaga viata se afla implicata în aceasta legatura. (Institut de Droit Compare de LUniversite de Paris, La nationalite dans la Science sociale et dans le Droit contemporain, 1939, p. 209).

1.1. Consideratii preliminare. Definirea notiunii de cetatenie

Pentru a putea fi exercitata, puterea de stat necesita doua elemente indispensabile: o populatie, care sa îi fixeze limitele personale (subiective) si un teritoriu, care sa îi fixeze limitele spatiale (obiective). Conceptul de populatie este analizat în cadrul dreptului constitutional prin prisma notiunii de cetatenie si a celei de drepturi si libertati fundamentale .

Întrucât unul din elementele constitutive ale statului este populatia, apare justificata analiza raporturilor existente între aceasta si stat, mai precis între fiecare individ, ca membru component al populatiei si al statului respectiv.

Populatia unui stat se prezinta ca o entitate eteroclita sub aspectul specificului raporturilor politice si juridice pe care le are fiecare membru al ei cu statul pe teritoriul caruia traieste populatia respectiva. Din acest punct de vedere, populatia unui stat este formata din cetatenii acestuia, la care se adauga strainii si, dupa caz, apatrizii .

Este un adevar evident ca între stat si populatie se încheaga o multitudine de raporturi de natura diversa. Dintre acestea, ne intereseaza în special acele raporturi care definesc legatura intima, obiectiv necesara între stat si populatia acestuia.

Legatura intima între stat si întreaga populatie care vietuieste pe teritoriul sau  indiferent de nationalitate  sta la baza drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, dar si la baza îndatoririlor fata de stat .

Precizam ca, în opinia noastra, cetatenia nu are doar un continut juridic, sinteza, constituita prin integrarea caracteristicilor pe care i le imprima, dupa caz, dreptul international, dreptul constitutional, dreptul administrativ sau dreptul familiei, ci si un puternic continut politic si social, dat de însusirile si caracteristicile care îi sunt atribuite de stiintele politice si sociale.

Cetatenia este un raport juridic indisolubil legat de persoana titularului ei; el apare odata cu omul si dispare în principiu, odata cu disparitia lui; este permanent în timp si nelimitat în spatiu. Chiar atunci când se afla în afara granitelor statului, cetatenii îsi mentin drepturi si obligatii fata de acesta; la rândul sau statul are obligatii, dar si drepturi fata de cetatenii sai . Declaratia Universala a Drepturilor Omului, în articolul 15, consacra dreptul la cetatenie în termenii urmatori: Orice om are dreptul la o cetatenie. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Cetatenia (citizenship) este unul din acele concepte care sufera de pe urma propriei popularitati. Cercetatori din diferite domenii ale stiintelor umane si juridice au formulat o serie de definitii ale cetateniei .

O definitie pe care o consider satisfacatoare si pragmatica ar fi urmatoarea: Cetatenia este o legatura juridica între o persoana si statul ei, pe baza unui fapt social de atasare, de solidaritate efectiva de interese si sentimente care presupun drepturi si obligatii reciproce . Din definitia de mai sus rezulta ca cetatenia este în acelasi timp un statut politic si juridic, un tip de cultura organizationala, o identitate si un set de practici sociale.

Majoritatea definitiilor date cetateniei oscileaza în jurul a doua ipostaze ale cetateniei. Astfel, pe de o parte, cetatenia reprezinta un statut legal si politic, sens în care cetatenia consta în ansamblul drepturilor si responsabilitatilor conferite de stat cetatenilor sai, iar pe de alta parte cetatenia este o identitate si un rol social, o latura informala a cetateniei, o forma de apartenenta culturala si psihologica pe care individul si-o asuma si prin care prefera sa fie recunoscut.