Schimbările pe care integrarea în Uniunea Europeană le generează pe piața forței de muncă din țară noastră

1.Piata muncii in contextul globalizarii

Piata muncii este una din principalele componente ale economiei de piata alaturi de piata bunurilor si piata capitalului. Piata muncii se refera la forta de munca. In perceptia cotidiana forta de munca are in vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectiva economica piata muncii reprezinta una din componentele fortelor de productie

Piata fortei de munca se intemeiaza pe intalnirea si confruntarea cererii cu oferta. Nevoia de munca este prezenta pretutindeni, in orice societate; dar pentru ca nevoia de munca sa fie considerata in categoria cererii de munca trebuie indeplinita o conditie: remunerarea/salarizarea muncii. Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata. Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale

Globalizarea largeste cadrele determinante ale schimbarii la nivel mondial, fiind mai mult decat comunicatii prin sateliti si corporatii transnationale. Legaturile dintre diferitele economii devin tot mai profunde, globalizarea permitand astfel extinderea concurentei intre diferite tari in domenii diferite, conducand la o folosire mai eficienta a resurselor si o crestere a satisfacerii nevoilor.

In acest cadru al globalizarii, forta de munca devine o problema majora, in toata lumea existand oameni care nu se pot angaja pentru ca exista un surplus de specialist pe diferite domenii, in timp ce organizatii de munca nu gasesc personal calificat pentru munca in alte sfere de activitate.Neconcordanta cererii cu oferta de munca pe baza specializarii duce la somaj. Pentru persoanele din regiunile care nu pot sau nu vor sa realizeze o reconversie profesionala, Solutia ar fi migratia in alte tari.Alt motiv ar fi fi dezechilibrul dintre venituri si competentele profesionaleale unei persoane, acest lucru intamplandu-se foarte des in tarile cu o economie emergent precum Romania, solutia in cazul nostru fiind migratia in tarile din UE.

Conform majoritatii analistilor politici si economici din Uniunea Europeana este unanim recunoscut faptul ca cea mai acuta problema pentru economiile europene contemporane este impactul negativ pe care il exercita globalizarea asupra ratei de somaj, imbatranirii demografice si disparitatilor socio-economice provocate de progresul tehnologic.

In acest context, Agenda Lisabona 2000 (devenita Strategia Lisabona in 2005) reprezinta eforturile concertate de la nivelul Consiliului European in vederea solutionarii acestor aspecte. In acest sens, obiectivele Strategiei se concentreaza asupra cresterii mobilitatii si flexibilitatii fortei de munca, stimularea antreprenoriatului si cresterea ritmului transferurilor tehnologice – toate aceste obiective avand ca scop imbunatatirea competitivitatii economiilor europene.

Succesul Strategiei de la Lisabona depinde de flexibilitatea tuturor tarilor membre UE in acceptarea solutiilor comune, combinata cu flexibilitate in implementarea acestor solutii comune la nivel national.

Aderarea Romaniei la UE (din ianuarie 2007) este un eveniment care merge in completarea Strategiei de la Lisabona, in ceea ce priveste obiectivele acesteia de a stabiliza cererea de munca pe piata UE, precum si cresterea competitivitatii produselor europene pe pietele internationale.

2.Piata muncii din Romania din perspectiva integrarii in UE

In perspectiva integrarii in UE, Romania intampina o serie de provocari si in ceea ce priveste piata muncii. Potrivit conf. univ. dr. Elena Balu, in studiul Provocari ce revin pietei muncii din Romania in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, acestea sunt:

- provocari generale (stoparea declinului demografic, accelerarea cresterii populatiei ocupate si active, adoptarea unui model de crestere economica bazat pe cresterea populatiei ocupate);

- provocari specifice in sensul tintelor stabilite la Lisabona (pentru Romania se inregistreaza practic o indepartare a performantelor pietei muncii fata de tintele europene);

- provocari strategice ce revin Romaniei in perspectiva dezvoltarii sale durabile (nevoia unei noi structuri a ocuparii bazata pe cresterea productivitatii si a costului fortei de munca).

In perioada premergatoare a integrarii Romaniei in UE rata somajului era de 7,9 procente, fata de 7,5 cat era rata medie din Uniunea Europeana, aproximativ 64% din populatia tarii lucra, fata de 72% cat reprezenta media europeana.

Munca la negru in Romania era un aspect care ingrijora cel mai mult. In 2004, aceasta se pare ca ar fi reprezentat 30% din PIB-ul Romaniei.

Piata fortei de munca din Romania pana in anul 2002 (cand au fost eliminate vizele de calatorie in spatiul Schengen) era sub presiunea supraofertei de solicitanti de munca, la preturi mici, cu acceptarea angajarilor de subcalificare si fara asigurarea protectiei sociale, pentru ca patronii nu plateau contributii de asigurari, si, in caz de boala, muncitorii se trezeau in situatia de a nu beneficia de asigurari de sanatate.