Extras din curs
CAPITOLUL I
CONCEPTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI INTREPRENORIAL
Moto
Dumnezeu îi ajută pe cei care
se ajută singuri
1.1. Premisele managementului intreprenorial
Abordarea managementului intreprenorial se poate realiza în multiple moduri. De altfel, literatura de specialitate conţine numeroase dovezi în acest sens. Diferenţele de abordare ale managementului intreprenorial se explică în primul rând prin premisele diferite adoptate de către specialişti. Iată de ce considerăm necesar ca, din start, să precizăm premisele pe care se bazează abordarea noastră (vezi fig. 1).
A. Întreprinderea este componenta cea mai importantă a economiei
şi societăţii.
Întreprinderea sau firma - prin care înţelegem o organizaţie alcătuită din una sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi, utilizând de regulă mijloace economice, în vederea obţinerii de profit - este cea mai răspândită formă organizatorică. Importanţa sa deosebită decurge din:
este principala creatoare de substanţă economică în orice ţară, fără de care societatea contemporană nu poate exista;
oferă locuri de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei;
performanţele sale condiţionează starea şi performanţele economiei fiecărei ţări şi standardul de viaţă al populaţiei din cadrul său.
Fireşte, întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută ca o formă organizatorică izolată, ca un sistem închis sau semiînchis. Întreprinderea se abordează într-o viziune deschisă, fiind un sistem integrat în numeroase alte suprasisteme, sectoriale sau funcţionale, locale, naţionale sau internaţionale. În concepţia prezentată, deşi întreprinderea este considerată ca celula economică de bază a societăţii, ea este abordată într-o viziune contextuală, holistică, implicând management şi stabilizare la nivel macroeconomic, desigur pe baza principiilor economiei de piaţă.
Figura nr. 1. Premisele abordării managementului intreprenorial
B. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) reprezintă eşalonul (sectorul) cel mai numeros şi important al întreprinderilor, îndeplinind multiple funcţii economice, tehnice şi sociale
Argumentele în favoarea acestei premise, care pot să surprindă nu puţine persoane, sunt următoarele:
generează cea mai mare parte a P.I.B. din fiecare ţară, de regulă, între 55%95%;
oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei ocupate;
generează într-o mare proporţie inovaţiile tehnice aplicabile în economie;
în ultimii ani, în quasitotalitatea statelor lumii, inclusiv în Uniunea Europeană, IMM-urile sunt singurele care generează locuri de muncă;
prezintă cel mai ridicat dinamism în condiţiile economiei de piaţă, situaţie atestată de evoluţia numărului lor, a volumului cifrei de afaceri şi a mărimii forţei de muncă ocupate, sensibil superioare întreprinderilor mari;
realizează produse şi servicii la costuri mai reduse decât firmele mari; factorii principali care determină această diferenţă fiind cheltuielile constant convenţionale mai mici, volumul şi intensitatea superioare a muncii în condiţiile permanenţei prezenţe a întreprinzătorului în firmă şi, de regulă, motivarea mai intense a personalului;
dovedeşte flexibilitate şi adaptabilitate ridicate la cerinţele şi schimbările pieţii, favorizate de talia mai redusă, procesul decizional rapid specific întreprinzătorului şi de implicarea sa nemijlocită în activităţile curente;
reprezintă una din principalele surse de venituri ale bugetului statului (impozite, TVA etc.);
oferă posibilitatea împlinirii profesionale şi sociale unei părţi apreciabile a populaţiei, în special a segmentului său cel mai activ şi inovator, care „trage“ economia după el;
asigură componenta principală a unui fundal economic propice economiei de piaţă, caracterizat prin flexibilitate, inovativitate şi dinamism;
reprezintă germenii viitoarelor firme mari, în special în domeniile noi ale economiei, în ramurile sale de vârf bazate pe tehnică şi tehnologie complexe şi performante;
tendinţele actuale de natură tehnică, economică şi socială favorizează crearea cu precădere de IMM-uri. Ne referim la miniaturizarea echipamentelor, robotizare, informatizare, dezvoltarea comunicaţiilor şi transporturilor, creşterea gradului de pregătire a populaţiei, reducerea rapidă a diferenţelor de condiţii de viaţă dintre zone şi localităţi, descentralizarea administrativă, care nu numai că fac posibile, dar şi generează performanţe economice superioare, în primul rând prin firme mici şi mijlocii.
Punctarea importanţei deosebite a IMM-urilor în condiţiile economiei contemporane nu înseamnă nici pe departe subestimarea rolului firmelor mari. Economia oricărei ţări, pentru a fi performantă, necesită şi o puternică componentă de întreprinderi mari, mai ales în domeniile industrial şi transporturi. Realităţile economice demonstrează existenţa unor puternice relaţii de complementaritate dintre firmele mari, pe de o parte şi IMM-uri, pe de altă parte. O economie este cu atât mai „sănătoasă„ şi mai performantă, cu cât prezintă o structură echilibrată nu numai sectorial, ci şi dimensional, obţinându-se efecte de sinergie superioare
Preview document
Conținut arhivă zip
- Concepte de Baza ale Managementului Intreprenorial.doc