Amenajarea turistică a Deltei Dunării

DELTA DUNĂRII

Delta Dunarii este situata în partea de est a României si la extremitatea sud-estica a Ucrainei si se prezinta în forma clasica a literei delta, avînd forma unui con plat cu vârful în punctul de separare a bratelor fluviului în zona strâmtorilor dintre Orlovka si Isaccea. La est de acest punct, valea se lărgeşte marcând delta propriu-zisa care, înainte ca fluviul să se verse în Marea Neagra, se extinde pe o suprafaţă de 100 km lungime x 100 km lăţime, iar de aici se continua în interiorul mării pe o distanţă de aproximativ 10-15 km.

Fiind înconjurata la nord de Podişul Bugeacului, la vest de Podişul Dobrogei de Nord şi parţial de Podişul Bugeacului, iar la est şi sud-est de Marea Neagra, zona de varsare a Dunarii se individualizeaza net ca ca unitate fizico-geografica aparte şi este formată din Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre de la nordul si sudul deltei propriu-zise) si sectorul maritim din fata deltei.Sectorul maritim din fata deltei este zona în care se produce amestecul apelor fluviale cu cele marine. El se întinde în general pâna la izobatele de 20-25 m.

Delta Dunarii (inclusiv zonele lacustre periferice) se întinde în nord pâna la paralela de 46o42' latitudine nordica (tarmul de nord al lacului Chitai), în sud pâna la 44o24' latitudine nordica (Gura Buhazului), spre vest pâna la 28o14' longitudine estica (tarmul de vest al lacurilor Ialpug si Cugurlui), iar înspre est pâna la 29o46' longitudine estica.

Delta Dunării, cu o suprafaţă de aproape 5 800 km² de grinduri nisipoase, plauri, canale şi mlaştini este cel mai tânăr teritoriu al României. S-a format acum 13000 de ani, când Golful Tulcea s-a umplut cu aluviuni. Vasele mari pot naviga doar pe trei dintre miile de canale si lacuri care impanzesc ţinutul. Bancurile de nisip şi plaurii de aici se deplasează permanent, pe măsură ce fulviul depune milioane de tone de nămol la capătul călătoriei sale de 2 860 km către Marea Neagră.

Delta Dunării ca de altfel toate deltele din lume, este o formaţiune tănără, rezultată din raportul dintre principalii factori care guvernează zonele de coastă, respectiv variaţia nivelului mării, curenţii, mareele si valurile, pe de o parte, şi debitul de apă si aluviuni transportat de râu in zona de vărsare, pe de altă parte. La aceste condiţii se mai asociază configuraţia reliefului submers, costier, marin.

Sub aspect morfologic, Delta Dunării este considerată o câmpie aluvială în formare, caracterizată printr-o hipsometrie redusă, din care o parte sub nivelul marin. Actuala configuraţie morfohidrografică a Deltei Dunării este rezultatul interacţiunii dintre fluviu şi mare în perioada Holocenului. La începutul Holocenului, când nivelul mării a crescut până aproximativ la nivelul actual, exista aşa-numitul golf al Dunării. La gura acestui golf, între promontoriul Jibrieni, la nord şi promontoriul Murighiol-Dunavăţ la sud, s-a format cordonul iniţial Letea-Caraorman. Materialul aluvionar a fost transportat de curenţii marini de-a lungul ţărmului dintr-o zonă situată la nord, la gurile Nistrului, Bugului şi Niprului. Cel mai vechi braţ al Dunării, braţul Sf. Gheorghe, curgea în mare printr-un pasaj situat în capătul sudic al grindului Letea-Caraorman dezvoltând prima deltă a Dunării: Delta Sf. Gheorghe I.Cel de-al doilea braţ al Dunării, Sulina s-a dezvoltat odată cu blocarea prin aluvionare a braţului Sf. Gheorghe. Braţul Sulina a preluat un flux din ce în ce mai mare de sedimente şi a început să-şi formeze propriul edificiu deltaic: Delta Sulina.

În acelaşi timp, în partea sudică a zonei s-a format o mică deltă secundară Delta Coşnei datorită braţului secundar Dunavăţ. Delta Sulina a fost treptat erodată, în timp ce braţul Chilia, la nord şi Sf. Gheorghe, la sud şi-au construit propriile lor delte: Delta Chilia şi Delta Sf. Gheorghe II. Aceste două delte sunt formate din material sedimentar dunărean în timp ce materialul transportat de curentul litoral se acumulează la nord de braţul Chilia şi constituie formaţiunea Jibrieni. Aspectul morfologic actual al Deltei Dunării se datorează ultimei ridicări a nivelului Mării Negre, care a creat condiţiile unei puternice aluvionări având drept consecinţe meandrări şi ramificaţii ale braţelor principale.

Această reţea morfohidrografică cuprinde: teritorii predeltaice, grinduri fluviale si maritime, reţeaua hidrografică(braţele pricipale, gârlele şi canalele), lacurile şi terenurile mlăştinoase.

Teritorii predeltaice, resturi din Câmpia Buceagului.Câmpul Chilia cu o suprafaţă de 5 428 ha şi 7 m altitudine maximă şi Stipoc cu o suprafaţă de 2 755 ha si 3,8 m altitudine.

Grindurile fluviale. Fiind rezultatul procesului de depunere a aluviunilor în procesul de inundaţie prin revarsare se individualizează cel mai bine în lungul braţelor principale, pe ambele maluri şi au înălţimi ce variază în lungul acestora, scăzând din amonte spre aval.

La bifurcaţii, datorită procesului intens de aluvionare, se realizează adevărate câmpuri aluviale cu înălţimi de peste 3 m (cel mai tipic fiind Câmpul aluvial Pătlăgeanca-Cetalchioi-Tudor Vladimirescu).