Dezvoltarea turismului cultural pe plan internațional

Introducere

Turismul cultural, alături de cel rural, este în prezent considerat ca principalul tip de turism pe care îl poate oferi România la scara europeană. Turismul cultural este recunoscut ca un motor pentru dezvoltarea şi promovarea identitaţilor culturale locale, oferind comunitaţilor învecinate şansa conservării patrimoniului cultural ca resursă pentru dezvoltarea socio-economică locală.

Capitolul 1

Definirea Turismului Cultural

Turismul cultural este o particularitate a turismului urban, care abordează cultura unei regiuni, în special valorile ei artistice. Turismul cultural include turismul în regiunile urbane, în special oraşe mari, istorice şi obiective culturale (muzee şi teatre). Poate uneori include turismul în zonele rurale ; este cazul festivalelor în aer liber, casele memoriale ale unor scriitori sau artişti celebri, peisaje la care s-a făcut trimitere în literatură.

“În privinţa motivelor de călătorie în marile centre urbane, pe primul loc se situează, cu ponderi de 35-40%, agrementul şi programele având conţinut cultural, urmate de întâlniri cu familia – circa 20%, întâlniri cu prietenii – circa 15%, la care se mai pot adăuga vizitele cu conţinut gastronomic, cumpărăturile, participarea la evenimente cultural- artistice. Aşadar, analizând structura motivaţională a călătoriilor urbane, se poate observa că o pondere mare, circa 40%, în totalul vizitelor, revine turismului cultural, particularizat prin conţinutul specific al deplasării. Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să îndeplinească trei condiţii:

- să fie determinată de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;

- să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă, spectacol, schimb de idei);

- să presupună intervenţia unui mediator – persoană, document scris, material audio-vizual care să pună în valoare, să realizeze produsul cultural.”

Turismul Cultural este conform definiţiei date de Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor „acea formă de turism care are printre obiective descoperirea monumentelor şi siturilor oferind beneficii socio-culturale şi economice care se răsfrâng asupra întregii populaţii”.

Conform Dicţionarului Enciclopedic, cultura reprezintă expresia civilizaţiei materiale şi spirituale generate a unui popor. În sens larg cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale şi tehnicile necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei, literaturii, artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi turismul citadin şi turismul rural-etnografic.

Conceptul de Turism Cultural s-a schimbat radical în ultimii ani odată cu dezvoltarea turismului şi a comunicaţiilor. Astfel, oamenii au devenit tot mai interesaţi de ţări şi culturi, îşi vizitează locurile de origine, locurile legate de credinţele lor religioase sau locuri care au găzduit evenimente personale speciale.

„Turismul cultural în România este în general de natură religioasă, practicat în cea mai mare măsură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, muzee etc.). Această formă de turism comportă o latură informaţională, turiştii fiind motivaţi de ideea de învăţa şi de a cunoaşte lucruri noi despre aceste locuri.”