Dezvoltarea unei pensiuni în zona Bucovina

INTRODUCERE

Turismul reprezinta activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti sau interesante dintr-un anumit punct de vedere(DEX). Aceasta activitate a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement.

Turismul a fost, în timp, obiectul a numeroase studii, mulţi autori încercând să-l definească. În 1905, R. Guyer-Freuler arăta că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi schimbarea mediului de viaţă, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumuseţile naturii”. Profesorul elveţian W. Hunziker a elaborat în 1940 o definiţie a turismului, acceptată pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”. Dicţionarul Enciclopedic Român propune următoarea definiţie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de transport, a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice, etc.”

Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Tipuri de turism:

Turismul cultural

Agroturismul

Turismul de sănătate

Turismul de afaceri

Turismul sportiv

Turismul de sejur

Turismul de circuit

Turismul de tranzit

Agroturismul este acea forma de turism în care persoana (sau grupul) se deplasează, cazează şi îşi desfăşoară activitatea într-un cadru natural, în mediul rural.

Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească prin implicarea turiştilor în viaţa gospodăriei şi furnizarea acestora de servicii si activităţi (masă, cazare, interacţiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei ţărăneşti, fără a-i conturba acesteia specificul. Teritoriul României prezintă: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valenţe ale turismului rural românesc în mod special.

Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale româneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltarea turismului rural.

Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali a unie aşezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că fost un început promiţător , căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică interanţională procedează la identificare aşi selectarea unor localităţi rurale representative pentru satele româneşti ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.

Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau , experimental, sate de inters turistic, demumite “sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Leteşti (Argeş), Fundata şi Şirmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” Bucureşti şi contracte pe piaţa externă, se realizează o breşă – prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) – pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan.

Scurta perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatra Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea tuirştilor români se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în annul 1989.

Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural reapare. Se dezvolta diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Română entru Dezvolatare Montană (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenţia Română pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului românesc la sistemul interanţional şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) – 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGÎTES).