Evoluția unităților de cazare în turismul internațional

Turismul se poate dezvolta satisfăcător numai în situaţia în care există suficiente posiblităţi pentru odihna şi cazarea vizitatorilor. De aceea, dintre serviciile turistice de bază, serviciile hoteliere condiţionează în cel mai înalt grad volumul activităţii turistice, deşi anumite categorii de vizitatori nu recurg întotdeauna la serviciile obiectivelor de cazare. Unii turişti sunt găzduiţi de rude, alţii înnoptează în propriile mijloace de transport (maşini, rulote, corturi). Ponderea acestor categorii de turişti poate să influenţeze uneori destul de semnificativ coeficienţii capacităţilor de cazare luate în evidenţa localităţilor de destinaţie turistică.

Alături de serviciile de transport, cele de cazare turistică reprezintă două dintre serviciile turistice de bază, ce nu pot lipsi din componenţa oricărui produs turistic, aşa cum rezultă, de fapt, din însăşi definiţia turismului.

În lume există o mare varietate tipologică a „structurilor de primire” cu funcţii de cazare turistică. Astfel, alături de hoteluri, care, la rândul lor, pot fi de mai multe categorii, există moteluri, vile turistice, pensiuni, bungalow-uri, campinguri turistice etc. la rândul lor, acestea se pot clasifica după categoria lor de confort (de regulă, clasificarea fiind făcută după numărul de stele – de la 1, la 5 sau de flori, în cazul pensiunilor turistice rurale), după scopul lor (comercial sau necomercial) sau după alte criterii. În ultimele decenii, o creştere deosebită a fost înregistrată în privinţa numărului de noi reşedinţe secundare sau case de vacanţă, al cărui număr total este foarte greu de estimat, în lipsa unor statistici riguroase, în fiecare ţară.

Definirea capacităţilor de cazare

Capacităţile de cazare cuprind totalitatea formelor capabile de găzduire (înnoptare) cum sunt: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri turistice, vile, sate de vacanţă, cămine, campinguri, căsuţe, tabere de vacanţă etc, care asigură odihna turiştilor pe o anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate.

Serviciul de cazare vizează, prin conţinutul său, conturarea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea şi odihna călătorului. În practica turismului modern, el este produsul a ceea ce se numeşte industria hotelieră, sector care înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de cazare, acele prestaţii oferite turistului pe timpul şi în legătură cu rămânerea lui în unităţile hoteliere.

În practica turistică internaţională se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare:

După structura reţelei de cazare pot fi distinse forme de bază (hotelul, motelul, hanulturistic etc) şi forme complementare de cazare (campingul, satul de vacanţă, satul turistic etc) care funcţionează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţeaua de bază nu dispune de capacităţi suficiente ori în acele locaţii unde activitatea turistică are un pronunţat caracter sezonier.

Clasificarea porneşte de la considerentul că un obiectiv de cazare reprezintă de fapt, o ofertă tridimensională de servicii de cazare (în timp, în spaţiu şi în structură), care nu poate satisface în toate împrejurările cererea de cazare a clientelei potenţiale în perioadele de vârf de sezon. Capacităţile complementare de primire, denumite şi extrahoteliere, fiind amenajări relativ simple, se realizează într-un timp mai scurt şi cu investiţii specifice mai reduse decât capacităţile de bază şi sunt destinate, în principal, preluării unei părţi a solicitărilor din perioadele de afluenţă maximă a clientelei. În funcţie de evoluţia cererii turistice şi de intensitatea sezonalităţii, ponderea formelor de bază şi complementare de cazare poate diferi substanţial de la o staţiune (localitate) la alta şi chiar de la o ţară primitoare de turişti la alta.

După categoria de confort hotelurile sunt grupate în funcţie de tipul de structurii de primire cu funcţiuni de cazare. Categoria de confort a unităţilor de cazare este determinată de caracteristicile constructive,calitatea şi complexitatea dotărilor tehnice, nivelul calitativ şi diversitatea serviciilor prestate. Conform Normelor metodologice în vigoare, în România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de primire turistice, clasificate astfel:

Normele metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice, publicate în Monitorul Oficial al României, nr.582 bis, 6 august 2002.

NORMELE DE CLASIFICARE A STRUCTURILOR DE PRIMIRE

DUPĂ CATEGORIA DE CONFORT

Tipuri de stucturilor de primire Categoria de confort:

5

Stele

4

stele

3

stele

2

stele

1

stea

Hoteluri X X X X X

Hoteluri-apartament X X X X

Moteluri X X X

Hoteluri pentru tineret X X X

Hosteluri X X X

Vile turistice X X X X X

Bungalouri X X X

Cabane turistice X X X

Sate de vacanţă X X

Campinguri X X X X

Popasuri turistice X X

Pensiuni turistice urbane X X X X X

Pensiuni rurale*] X X X X X

Spaţii de cazare pe nave X X X X X

Sursa: Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr.582 bis/6.VIII.2002

*] flori (margarete)

Până în prezent nu s-a reuşit implementarea în întregime a Normelor citate de clasificare a structurilor de primire, fapt confirmat şi de realizările industriei hoteliere din anul 2005, unde o pondere de aproape 11 la sută din unităţile de cazare în funcţiune nu au fost încă clasificate.

Scurt istoric al capacităţilor de cazare

Istoria nu furnizează decât informaţii fragmentare şi incerte privitoare la începuturile apariţiei primelor amenajări destinate adăpostirii temporare a călătorilor, dar este de presupus că în vechiul Babilon şi în Egiptul antic au existat deja forme incipiente de cazare pentru asigurarea odihnei călătorilor pe marile drumuri de trecere ale epocii.Germenii hotelăriei profesionale au apărut în Imperiul Roman; dreptul roman conţinea şi percepte juridice care stabileau răspunderile găzduitorilor (hotes) faţă de oaspeţii lor (hospes).