Orașul Fălticeni

„Oraşul Fălticeni este de o seamă cu S.U.A..Ca aşezare omenească însă este mult mai veche. De fapt, tot atât de veche ca şi aşezările din continentul descoperit de Cristofor Columb, contemporan şi el cu Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei.” ( Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)

Începuturile oraşului Fălticeni este caracteristic multor oraşe româneşti şi poate fi situat în primele veacuri ale evului mediu moldovenesc. Exista un grup de sate pe valea Şomuzului Mare: Broşteni, Costeşti, Pădureni, Şoldăneşti, Folticeni, Oprişeni, Buciumeni. Ca oraş, a luat fiinţă în al optulea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Izvoarele arheologice atestă existenţa unei aşezări pe aceste meleaguri din vremuri mult mai îndepărtate. „ Rădăcinile lui, ca aşezare, sunt însă din cele mai vechi timpuri, adică din epoca pietrei.” ( Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)

Numele aşezării

Iniţial oraşul a fost numit Târgul Şoldăneşti sau Târgul Şomuzului după vatra sa, dar în 1826, la 29 martie, domnitorul Ioniţă Sandu Sturza emite o anaforă ce denumeşte urbea Târgul Fălticeni, nume care oricum era folosit în popor.

Privitor la etimologia numelui, părerile sunt diferite şi nu s-a ajuns la o concluzie, fiecare idee fiind parţial justificată.

Virgil Tempeanu susţine că denumirea provine de la cuvântul „foltău”, arhaism utilizat în vechime de ţăranii din zona de munte pentru coaja de brad.

Ion Bogdan, Nicolae Iorga şi Mihai Costăchescu au considerat că unul din boierii proprietari ai satului şi moşiei Fălticenii-Vechi, Stan Pântece, numit şi Foltic, ar fi dat aşezării numele său.

Inspirându-se dintr-o legendă din Transilvania, Gustav Adolf Zikelli a lansat ideea că numele de Fălticeni vine de la numele lui Fâln Hannes din Weillau (Transilvania), colonist sas căruia localnicii i-ar fi spus Hanea, deci el ar fi tatăl Neacşei, femeia amintită ca vânzător al satului Fulticenii în hrisovul din 1490.

Localizare

Fălticeniul se află în partea de sud-est a judeţului Suceava, pe şoseaua Europeană E85; la 80 km de Roman şi 25 km de Suceava. La Fălticeni se mai poate ajunge pe linia ferată secundară Dolhasca-Fălticeni, de 24 km lungime. Lucrările la această linie au început la 25 aprilie 1885 şi s-au terminat la 28 mai 1887.

Vechimea localitatii (prima atestare documentara)

Izvoarele arheologice atestă existenţa unei aşezări pe aceste meleaguri din vremuri mult mai îndepărtate. „ Rădăcinile lui, ca aşezare, sunt însă din cele mai vechi timpuri, adică din epoca pietrei.” (Geo Nichita, „ Însemnări fălticenene”)

Documentar, prima atestare o reprezintă un hrisov din timpul lui Ştefan cel Mare, datat în 15 martie 1490, ca act întocmit la cumpărarea moşiei şi satului Fulticenii cu suma de 200 de zloţi tătăreşti de către vistiernicul Isac de la fosta proprietară, Neacşa, fiica lui Hanea. Documentul face referiri la voievozii Ilieş şi Ştefan, fiii lui Alexandru cel Bun, fapt ce certifică o existenţă mai veche a aşezării rurale.

La 12 martie 1554 Alexandru Lăpuşneanu pune să se întocmească actul prin care se donează de către domnitor moşia şi satul cu acelaşi nume Mănăstirii Moldoviţa.

Un alt sat răzăşesc, parte componentă a oraşului de azi, se regăseşte pomenit într-un document datat în 16 februarie 1424, prin care Popa Juga primeşte de la însuşi Alexandru cel Bun satul Buciumeni.

Istoricul Ştefan Gorovei, coautor alături de Grigore Ilisei a unei monografii a oraşului Fălticeni, apărută în 1987 la Editura Sport-Turism, numeşte Fălticenii ca fiind aşezarea cu două începuturi. Cel de-al doilea, al oraşului, ar fi după însemnările dascălului Vasile în Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi în 1779, iar după Condica vistieriei nr. 23 pe anul 1824, în 1772.

Enache Cantacuzino, ispravnic al ţinutului Sucevei alături de Dumitru Saulea în timpul domniei lui Constantin Moruzzi, trage la 28 iunie 1779 prima brazdă care marchează locul viitorului oraş, pe moşia Şoldăneşti a stolnicului Ioniţă Başotă. Documentul cancelariei domneşti precizează:

„ Să se ştie de când s-au făcut târgul de la Fulticeni, în zilele Măriei Sale Constantin Moruz Voievod, Mitropolit fiind Chirio Chir Gavriil Calimah şi s-au aşezat târgul pe loc de ţalină de dumnealui vel vistiernic Ianachi Cant[Cantacuzino], 1779, iuni 28.”

În 1780, un an mai târziu, boierii locului, proprietarii pământului de întemeiere şi noii târgoveţi (români, evrei şi armeni) încheie o convenţie pecetluită de un hrisov emis de aceeaşi cancelarie a domnitorului Moruzzi , fapt ce dovedeşte conferirea unui statut legal târgului.

Încă de la început, comunitatea evreiască a avut un rol important în geneza oraşului. Hrisovul dovedeşte fără dubii acest fapt: „ şi jidovii să-şi ţie o casă pentru închinăciune ca şi celelalte case dar nu într-un alt chip cum şi un loc afară să li se dea jidovilor pentru mormânturi, unde le vor arăta isprăvnicia ţinutului, care loc în lung să fie de şaizeci de stânjeni, iar lat patruzeci de stânjeni.”

Artur Gorovei susţine în monografia „ Folticenii-cercetări istorice asupra oraşului” ( 1938) că vechimea acesteea se confundă cu cea a satului Fălticenii-Vechi de care amintesc documente din secolul al XIII-lea:

„ Folticenii sunt o transformare în oraş a unor sate care existau bine întemeiate, de pe la 1400 şi încă de mai înainte; dar cum am putea să-i socotim vechimea lui numai din 1780, când domnitorul ţării a îngăduit unui proprietar să perceapă nişte taxe… Vechimea oraşului Folticeni se confundă cu vechimea satului Folticenii Vechi, despre care vorbesc documentele de demult.”

Scurt istoric al orasului. Marturii istorice pastrate

Evolutie si dezvoltare

După atestarea oraşului , până la mijlocul secolului XIX numărul de locuitori creşte considerabil, ca şi suprafaţa, chiar dacă pământurile târgului fac obiectul mai multor dispute şi procese civile între diverşi boieri. Perioada aceasta tulburată de neînţelegerile create de „mentalităţi feudale”, l-au făcut pe istoricul Ştefan Gorovei să denumească Fălticenii acelor timpuri „lupta dintr-un ev mediu întârziat şi evul modern”, ce oprea oraşul de la o dezvoltare normală. Obştea pune capăt conflictelor răscumpărând de la boieri terenurile.

Străzile oraşului erau dispuse în cea mai mare parte în paralel sau perpendiculare, după cum se observă din prima hartă a târgului întocmită de ing. Iosif von Braun în 1805. Se remarcă un număr de 23 de case aşezate simetric de-a lungul unei uliţi. Planul târgului realizat în 1823 de ing. Alexandru Cotescu demonstrează o extindere amplă, numărul caselor crescând la 107.

Oraşul are din 1832 Judecătorie ţinutală şi Tribunal.

În 1845, eforia, primul consiliu al târgului şi apoi primarul şi consiliu comunal în 1864, ca urmare a legii comunale dată de Cuza, trasează liniile de dezvoltare urbanistică ce va conduce, în sfârşit, oraşul la o imagine citadină. Se pavează străzile şi se realizează reţeaua de aducţiune a apei, până în acest moment apa potabilă fiind adusă în oraş de sacagii. Eforia coordona construcţia de şcoli, închisori, poduri şi răspundea de paza incendiilor ( s-a înfiinţat „ serviciul pompieriei”), de iluminat şi întreţinerea străzilor.

Părerile unor personalităţi ale vremii despre Târgul Fălticenilor sunt împărţite. W de Kotzebue, consul al Rusiei la Bucureşti, susţine în cartea sa „ Din Moldova-tablouri şi schiţe” că oraşul, pe la 1852, se rezumă la Uliţa Mare, „alcătuită din două rânduri de prăvălii lipite unele de altele,mai toate sunt din lemn, învelite cu şindrilă putredă, verde de muşchiu, numai ici acolo se vede o prăvălie de cărămidă, care dovedeşte un fel de pornire spre îndreptare, apoi mai străluceşte şi câte un acoperiş de tinichea în lumina soarelui. Toate prăvăliile au acoperişul lor prelungit; în dos se află locuinţa prăvăliaşului, vreo două odăiţe întunecate şi murdare, ale căror ferestre sunt înzestrate cu gratii de fier. Celelalte uliţe, cu casele lor în parte foarte plăcute şi vesele, s-au alăturat mai târziu pe lângă acest sâmbure.” Poetul Dimitrie Bolintineanu îl vede în 1857 cu „o fizionomie de mizerie”. Georgiu Melidon susţine în lucrarea „ Călătorie în Moldova de sus” (1855) că oraşul ajunsese „un al doilea Galaţi, portul de uscat al Moldovei”. V. I. Ghica în articolul „ Icoane ale vieţii româneşti de ieri…” îl citează pe un călător străin care în 1849 a vizitat bâlciul de la Fălticeni şi a remarcat că „ După cel de la Leipzig este unul din cele mai însemnate bâlciuri ale Europei.”.M. Sadoveanu surprinde la sfârşitul secolului al XIX-lea ambele feţe ale oraşului în opera „ Dureri înăbuşite”: în vale „căsuţe leproase” şi „ uliţi întortocheate şi înguste” iar în deal, „ pe culmea dinspre Buciumeni şi Rădăşeni, în lărgime şi curăţenie…lumină şi pace…miresme de grădini înflorite şi viers de privighetori”.