Potențialul Turistic pe Valea Oituzului

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă are ca temă potenţialul turistic pe valea Oituzului.

Pentru majoritatea oamenilor numele Oituz se limitează la numele pasului sau la râul Oituz. Însă elementele geografice care le compun sunt în strânsă legătură cu populaţia, care prin activităţile sale a contribuit la modificarea mediului natural în care îşi desfăşoară întreaga viaţă.

Lucrarea realizată are ca scop prezentarea sub aspect turistic a cadrului natural şi a aşezărilor umane din Valea Oituzului cu elementele sale specifice. Ea urmăreşte totodată să ofere o imagine cât mai clară şi mai completă asupra potenţialului bogat şi variat de pe valea Oituzului, care este încă în curs de dezvoltare.

Valea Oituzului a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri datorită poziţiei geografice favorabile, respectiv la contactul regiunii carpatice cu cea subcarpatică şi a numeroaselor resurse naturale printre care sarea. Astfel numele de “drumul sării” este justificat, pe aici trecând în trecut spre Transilvania carele încărcate cu sare din ocnele de la Târgu Ocna şi Grozeşti.

Condiţiile naturale, factorii social-istorici şi economici au permis dezvoltarea reţelei de aşezări în această zonă. Elementele de cultură materială atestând existenţa omului pe valea Oituzului încă din neolitic.

De asemenea valea care prin pasul său reprezintă o zonă de tranzit a constituit în trectut teatrul de desfăşurare a unor lupte de importanţă majoră pentru istoria neamului românesc. Vitejia eroilor români fiind imortalizată astăzi prin existenţa a numeroase monumente.

I. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE VĂII OITUZ

Valea Oituzului face parte din bazinul hidrografic al Trotuşului, fiind situată în zona central – estică a ţării. Izvorăşte la 1400 m altitudine din versantul nord – vestic al Muntelui Muşat (Munţii Vrancei) şi are o lungime de 66,05 km, înscriindu-se ca unul dintre cei mai importanţi afluenţi de dreapta ai Trotuşului şi creează un bazin ce ocupă o suprafaţă de 334 km2.

Matematic, bazinul Oituzului este cuprins între 46015’ latitudine nordică şi 45056’ latitudine nordică, între 26046’ longitudine estică şi 26020’ longitudine estică.

În ansamblu valea Oituzului s-a dezvoltat pe cuprinsul a două unităţi distincte-Carpaţii şi Subcarpaţii.

Regiunea muntoasă se desfăşoară de la izvoare pâna la localitatea Oituz iar cea subcarpatică între localitatea Oituz şi confluenţa cu Trotuşul. Limita între aceste două regiuni are un pronunţat caracter tectonic. În regiunea montană dacă avem în vedere numai valea, trebuie să menţionăm că poziţia este semnificativă, în zona de maximă scufundare axială a Carpaţilor Orientali.

De altfel, chiar forma accentuat alungită a bazinului ne poate oferi imaginea unui bazin dezvoltat pe limita între două regiuni cu caracteristici de evoluţie diferite-Munţii Nemirei şi Munţii Breţcu în nord-vest şi vest din care se desprind o serie de spinări montane cu altitudini sub 1000m; Munţii Vrancei în est şi sud-est din care o serie de măguri greoaie (Vf. Lepşii, Vf. Muşat, Vf. Dobrii) constituie cumpene de întâlnire a obârşiei afluenţilor Putnei din est cu cei ai Râului Negru şi ai Oituzului din vest.

Şi în Subcarpaţi se poate vorbi de situarea văii Oituzului în vecinătatea zonei de discontinuitate transversală între Subcarpaţii Moldovei şi Subcarpaţii Curburii, în ulucul depresionar Tazlău-Caşin.

Administrativ, valea superioară a Oituzului aparţine judeţului Covasna, iar în vest judeţului Bacău, aici fiind incluse localităţile: Poiana Sărată, Hârja, Oituz, Bogdăneşti şi cartierul rural-urban Buhoci. Acest fapt ne-a determinat să ne referim tangenţial şi la municipiul Oneşti a cărui vatră se întinde în zona de confluenţă a Trotuşului cu Caşinul, Tazlăul şi Oituzul.

Harta 1

II. VALEA OITUZULUI-TEATRU DE DESFĂŞURARE A ISTORIEI NEAMULUI ROMÂNESC

Aşezarea geografică deosebit de favorabilă activităţilor umane şi-a găsit reflectarea în utilizarea din timpuri foarte vechi a bazinului Oituzului. Fenomenul umanizării, prin formele sale de manifestare a străbătut etape diferite începănd cu cele mai simple şi mai primitive ale preistoriei şi terminând cu cele mai evoluate şi mai complexe din zilele noastre. Popularea teritoriului din cele mai vechi timpuri este demonstrară de culturile materiale vechi care au o arie largă de răspândire atât în zona subcarpatică cât şi în cea carpatică. Particularităţile mediului geografic precum şi poziţia regiuni au constituit elemente de atracţie pentru grupurile de populaţii care au pus bazele unor culturi materiale încă din preistorie. Aşezările omeneşti s-au stabilit pe terasele de confluenţă, atrase de abundenţa apei, de uşurinţa de comunicaţie şi păstrare a legăturilor între grupuri. La alegerea locurilor potrivite pentru vetre de aşezări a avut un mare rol şi prezenţa izvoarelor cu apă sărată ca cele de la Marginea, Podiac, Hârtăneşti ş.a.