Tendințe actuale în turism

1.1 Apariția turismului ca element social și economic

Primele incercari de definire a turismului, ca fenomen economic si social, dateaza de la jumatatea secolului al XIX-lea. Intre timp, activitatea de turism a cunoscut evolutii mai lente sau mai spectaculoase, indeosebi incepand din anii '60 ai secolului XX, transformandu-se intr-un adevarat "fenomen specific lumii moderne" si care a devenit, prin amploarea activitatilor desfasurate, prin contributia la crearea produsului brut mondial si la crearea de locuri de munca, prima "industrie" a lumii. Desi termenul de "turism" a aparut doar in secolul XIX, activitatile de turism dateaza inca din antichitate

Odată cu evoluţa societăţii, turismul se transformă dintr-o posibilitate într-o necesitate, depinzând de timpul liber disponibil, de disponibilul de bani şi de modul de viaţă al individului, de nivelul şi gradul de dezvoltare al serviciilor şamd şi devenind asfel parte integrată a sistemului de inter-relaţii existente între diferite grupe de valori

Instituţionalizarea turismului pe plan naţional şi internaţional a determinat un avânt continuu al acestuia şi a făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului al XX-lea, cu consecinţe sociale, economice şi umane deosebit de importante. Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detaşeze ca o activitate economico-socială distinctă. Totusi, in majoritatea tarilor, aparitia turismului ca fenomen economic si social, s-a produs numai în cea de-a doua jumătate a secolului nostru, ceea ce a favorizat apariţia şi instituirea în secolul terţiar, cel al prestărilor de servicii, a unor noi ramuri ale economiilor naţionale, domenii cunoscute generic sub denumirea de industria turistică.

Prin turism se intelege un ansamblu de activitati prin care omul îşi petrece timpul liber, călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament, atata timp cat deplasarea nu este motivata de o stabilire permanenta sau de o activitatea lucrativa remunerata.

Industria turistica este o industrie creata pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice şi a mediului înconjurător.

1.2 Concepte folosite in industria turismului

Conceptul de ospitalitate, respectiv furnizarea generoasă şi cordială de servicii clienţilor, este principiul fundamental al industriei turismului. Ospitalitatea este un concept subiectiv şi de gradul în care un client consideră că a fost tratat cu ospitalitate depinde şi succesul financiar general al unitatii respective. Clienţii care simt că nu au fost trataţi corespunzător sau nu au primit valoarea totală corespunzătoare tarifelor plătite vor căuta alţi ofertanţi.

Ospitalitatea este extrem de importantă atât pentru client cât şi pentru întreprinzător. Fiecare client se aşteaptă şi merită să primească un tratament ospitalier. Furnizarea de ospitalitate conform nevoilor şi dorinţelor clienţilor implică nu numai o atitudine pozitivă ci şi o zonă mai largă de servicii diferenţiate care să facă sejurul clientului plăcut.

Serviciul prestat clienţilor este o combinaţie a două componente: una cantitativă, cu caracter preponderent material, evaluabilă pe o bază obiectivă şi una calitativă, respectiv comportamentală. Cele două componente sunt dozate diferit în funcţie de sistemul utilizat în prestarea serviciului. Componenta cantitativă este mai uşor de definit, de măsurat, de comparat şi de conştientizat.

Elementele determinante sunt: echipamentele tehnice, decorul, alimentele, metodele de lucru, sarcinile rutiniere, numărul resurselor umane antrenate, informaţiile. Ceea ce îşi doreşte însă clientul nu este o procedură de funcţionare. Componenta calitativă este prea des neglijată de către managerii unităţilor hoteliere. Chiar în cadrul cursurilor de formare, accentul se pune pe metodele de lucru şi pe sarcinile rutiniere. Relaţia cu clientul dă conţinut calităţii emoţionale, care nu poate fi copiată, spre deosebire de componenta cantitativă. Totuşi, în situaţia unui bun nivel al componentei comportamentale, anumite insuficienţe ale componentei cantitative pot fi trecute cu vederea. Un comportament profesional adecvat poate contracara unele neîmpliniri ale componentei cantitative. în concluzie, în relaţia personal-client, comportamentul personalului, atitudinea acestuia, modul de a acţiona şi de a reacţiona reprezintă criterii esenţiale de apreciere a calităţii serviciilor în ansamblul lor, elemente care generează mulţumirea şi satisfacţia clientului. Intreg personalul care intră în contact direct cu clienţii trebuie să manifeste un comportament profesional adecvat.