Tendințele Pieței Turistice în România

Introducere

Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa serviciilor, trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin natura sa, o piaţă de servicii, dezvoltarea ei fiind condiţionată de existenţa unei oferte diversificate de prestaţii de transport, cazare, restaurare, agrement, tratament. Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a bunurilor destinate consumului turistic.

Pe piaţa turistică mondială, ţările bunurilor destinate consumului turistic.

Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să atragă turiştii vor fi cele care dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea competitivităţii sectorului turistic.

Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume. Peste 170 de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii.

Turismul a devenit un sector dinamic, atât în economia mondială, cât şi în ţările în curs de dezvoltare, dezvoltarea acestuia făcându-se concomitent cu dezvoltarea altor sectoare, ceea ce conduce la crearea de noi locuri de muncă, deci asigură un anumit nivel de trai şi, în final, creşterea calităţii vieţii. Însă, această dezvoltare a turismului nu trebuie să aducă prejudicii mediului sau dezvoltrii culturale şi sociale a ţării, de aceea, turismul, ca activitate economică, trebuie să se racordeze la conceptul de dezvoltare durabil, fiind o activitate dependent ăde resursele naturii şi de moştenirea culturală a fiecărei societăţi care vinde aceste resurse (prelucrate sau nu).

Evoluţia, atât a pieţei turistice internaţionale, cât şi a celei internaţionale se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali. Piaţa turistică internaţională are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.

Se observă o creştere accentuată a turismului internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.

Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.

1) Particularităţile şi structura pieţei turistice

Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică, socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a oferteimai dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în turism.

Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producător mondial al produsului intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut mondial, această componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005 turistice, materializată prin producţia turistică, cu cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului turistic.

Piaţa turistică are un conţinut complex, rezultat din faptul că oferta şi cererea vizează, concomitent, atât serviciile, cât şi bunurile solicitate de turist într-o gamă mai mult sau mai puţin diversificată. Datorită acestui conţinut complex, piaţa turistică prezintă o serie de interferenţe şi este condiţionată de dimensiunile şi dinamismul pieţelor deservicii şi bunuri,asupra cărora va exercita, la rândul ei, o serie de influenţe.

Interferenţele existente între piaţa turistică, piaţa serviciilor şi cea a bunurilor sunt determinate de caracterul complex al produsului turistic, care reprezintă de fapt o combinaţie de servicii şi bunuri. Pe parcursul voiajului de la locul de reşedinţă spre destinaţiile turistice,de-a lungul sejurului şi în timpul călătoriei de întoarcere, turistul consumă o serie de bunuri şi servicii pentru a-şi satisface nevoile şi în vederea obţinerii unor satisfacţii, mai mult sau mai puţin speciale, dar într-o conjunctură specifică.

De precizat, în acelaşi sens al acceptării particularităţilor că, în general, complementaritatea serviciilor turistice constituie o diferenţă fundamentală între piaţa turistică şi piaţa bunurilor materiale.

Relaţiile de complementaritate se datorează faptului că nevoile de consum nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Turistul consumă, împreună, prestaţiile diferitelor

întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie etc.

Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului, prin cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente etc.), continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.), inclusiv la agrement, tratament). Această eşalonare în spaţiu şi timp se manifestă şi în cazul consumului generat de turismul intern, influenţa materializându-se de data aceasta în dinamismul şistructura pieţelor zonale sau locale.

Una din particularităţile pieţei turistice, în comparaţie cu piaţa bunurilor, este şi cea legată de aria sa. În timp ce pe piaţa bunurilor obişnuite relaţiile de piaţă cunosc o anumită concentrare teritorială în funcţie de concentrarea populaţiei sau puterea de cumpărare a acesteia, pe piaţa turistică aceste relaţii se determină în funcţie de concentrarea sau dispersarea patrimoniului turistic, a ofertei turistice în ansamblul ei. În aceste condiţii, trasarea conturului geografic al pieţei întreprinderii de turism se realizează ţinând cont de distanţele pe care turiştii le parcurg până la destinaţiile turistice. Piaţa turistică nu este uniform repartizată teritorial, unele zone dispunând de bogate resurse turistice, fiind regiuni ofertante, iar altele fiind caracterizate ca emiţătoare de turişti.