Turism

Introducere

Turismul, ca ramura a sectorului tertiar, este un fenomen amplu si complex, cu adânci implicatii sociale, politice, culturale si economice, stimulând, prin obiectul activitatii sale, dezvoltarea altor ramuri ale economiei nationale, cum ar fi industria, agricultura, constructiile, transporturile, comertul etc.

Rolul si importanta turismului, dobândite în perioada contemporana, au sporit preocuparile pentru definirea cât mai exacta si completa a acestui fenomen.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din limba engleza, de la verbul „to tour” (a calatori, a face un tur, a colinda). Turismul reprezinta o ramura a economiei nationale cu functii complexe, ce reuneste un ansamblu de bunuri si servicii oferite spre consum persoanelor care calatoresc în afara mediului lor obisnuit, pe o perioada mai mica de un an si al caror motiv principal este altul decât exercitarea unei activitati remunerate la locul vizitat . Definirea conceptului de „turism” aduce în discutie aspecte cum sunt scopul calatoriei, distanta si durata deplasarii, precum si caracteristicile subiectului calatoriei, respectiv ale turistului .

Dezvoltarea turismului ca fenomen de masa a contribuit la aparitia turismului organizat, care se desfasoara doar pe baza de contracte între prestatorii de servicii turistice si agentiile de turism. De aici se desprinde importanta agentiei de turism, ca principal distribuitor al produselor turistice. În aceasta calitate si conform obiectului sau de activitate, agentia de turism presteaza servicii legate de vânzarea de bilete de transport, servicii turistice si servicii complementare. Diversitatea activitatilor ce dau continut prestatiei turistice, precum si prezenta unora dintre ele în structura altor ramuri si sectoare ale economiei (transporturi, alimentatie publica, tratament balnear etc.) confera turismului caracterul unei ramuri economice.

Agentia de turism detine monopolul vânzarii, având doua mari avantaje fata de alte forme de distributie: protectia aproape totala a consumatorului de turism si garantiile financiare acordate atât turistilor, cât si prestatorilor.

Cresterea circulatiei turistice, participarea la miscarea turistica a unor mase tot mai largi, diversificarea motivatiilor care genereaza cererea au condus la multiplicarea formelor de turism. Delimitarea formelor de turism, importanta din punct de vedere teoretic si practic, ofera elemente de fundamentare stiintifica a deciziilor privind dezvoltarea si diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificarile intervenite în structura cererii.

Capitolul 1. Întreprinderea – componenta a infrastructurii

economiei nationale

1.1 Clasificarea si caracteristicile întreprinderilor

Firmele de turism, prin activitatile în sine pe care le desfasoara, prezinta toate caracteristicile unei întreprinderi. Privita ca o întreprindere, firma de turism este un organism independent financiar, care îsi propune sa produca pentru piata anumite bunuri si servicii. În acest subcapitol se doreste prezentarea acestor caracteristici.

Tabloul economiei contemporane prezinta o mare diversitate de întreprinderi si structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri si caracteristici mult diferite. Fiecare tip de întreprindere pare sa aiba "un loc sub soare" si sa îndeplineasca o functie, sa fie utila. Pentru analiza economica, întreprinderile au fost grupate dupa câteva criterii, încercându-se identificarea unor caracteristici comune .

Dupa amprenta unui mod de productie se disting întreprinderi de tip precapitalist (exploatari agricole traditionale, activitatea mestesugarilor independenti), întreprinderi de tip capitalist (cazul relevant - societatea pe actiuni) si întreprinderi de tip paracapitalist (cooperativele).

Tinând cont de forma de proprietate, exista întreprinderi aflate în proprietate privata, întreprinderi proprietate de stat (sau publica), întreprinderi în proprietate de grup cooperatist si întreprinderile cu un regim combinat al proprietatii.

În functie de natura juridica, legislatia tarilor cu economie de piata reglementeaza urmatoarele tipuri: întreprinderi individuale si societati comerciale. Societatile comerciale, la rândul lor, se împart în societati de persoane (societatea în nume colectiv si cea cu raspundere limitata) si societati de capitaluri (societatea pe actiuni si în comandita pe actiuni).

Marimea, estimata dupa numarul de personal, cifra de afaceri, capitalul social împarte întreprinderile în mici, mijlocii si mari.

Daca se tine seama de gradul de specializare (diversitatea activitatilor), se întâlnesc întreprinderi strict specializate (pe un produs sau o anumita tehnologie), întreprinderi specializate (câteva produse sau tehnologii înrudite) si întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri.