Turismul Montan din Europa

Capitolul I

Istoria turismului montan in Europa

Turismul, ca fenomen economic si social, a cunoscut dezvoltari spectaculoase, explozive in cea dea doua jumatate a secolului xx. Dorinta de a calatori si de a cunoaste lucruri noi este cunoscuta inca din antichitate, chiar daca la inceput aceste dorinte aveau ca scop principal razboiul, cuceririle de noi teritorii sau schimburile comerciale.

Amploarea fenomenului turistic este ilustrat si de faptul ca, anual, peste 1,5 miliarde persoane, reprezentand aproape o treime din populatia globului, efectueaza calatorii in scopuri turistice, cheltuind peste 2000 miliarde $ (din care peste 10 % pentru calatorii turistice in strainatate).

Turismul international reprezinta 25-30 % din comertul mondial de servicii. Principalele tari furnizoare de turisti sunt: SUA, Germania, Franta, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia, Suedia, Japonia si altele, iar dintre tarile primitoare amintim:Spania, Franta, Marea Britanie, Austria, Germania, Elvetia si altele. Cele mai mari incasari din turism au fost inregistrate in Italia, urmata de Spania, Franta, Marea Britanie, Austria, Germania, Elvetia si altele.

Muntii in lume

Peste 25% din suprafaţa terestră şi 12% din populaţia globului– mereu marginalizată. De-abia în 1970 apar primele instrumente juridice naţionale – în Europa, iar primul acord transfrontalier – Convenţia Alpină, a devenit operaţional în 1999.

În 1992 – la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare – de la Rio de Janeiro, pentru prima dată în istoria omenirii se abordează dezvoltarea montană durabilă (Agenda XXI – Cap.13 – Munţii) cu orientări spre guverne.

În iunie 2000, la Paris – are loc primul Forum Mondial al Muntelui (ONU, UNESCO, FAO, PNUD, Banca Mondială, Comisia Europeană).

Idei principale: prevenirea şi combaterea marginalizării muntelui, luarea în considerarea a particularităţilor, liberalism nedistructiv, recunoaşterea handicapurilor naturale; protejarea mediului corelat cu nevoile populaţiilor; conservarea culturilor montane şi tradiţiilor;

Unitati majore de relief ale Europei

Unităţi montane

a. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni intramontane şi culoare

- Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină. Are lungimea de 1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-est între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi dolomite.

- Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi sunt mai fragmentaţi decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500 m se întâlnesc doar în Masivul Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali (vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt pentru care au mai multe tipuri genetice de relief.

- Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de 400 km şi altitudini ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic d’Anetro, au gheţari actuali şi masivitatea remarcabilă în partea centrală.

- Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul Peninsulei Italice. Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord de Roma apar şi vulcani stinşi cu cratere şi lacuri vulcanice.

- Munţii Caucaz – se desfăşoară pe direcţie vest-est între Marea Neagră şi Marea Caspică şi au altitudinea cea mai mare din Europa (vârful Elbrus, 5642 m). Sunt alcătuiţi din granite, roci vulcanice, calcare şi conglomerate. Au gheţari actuali şi prezintă un relief glaciar pleistocen şi actual.

- Munţii Alpii Dinarici – se desfăşoară pe direcţia nord-vest sud-est sub forma unor şiruri paralele de culmi ale căror cute revărsate spre Marea Adriatică au dus la formarea ţărmului dalmatic.

- Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma a două culmi paralele despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful Botev.

- Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud, au un relief carstic bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp.

b. Unităţi caledonice

- Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest, au altitudini de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în mişcări de înălţare pe verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite. Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari montani actuali. Formele de relief cele mai frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile glaciare. În Munţii Scandinavici se pot deosebi trei sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea maximă în lăţime şi altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub forma unei creste accidentate şi înguste.

- Munţii Cambrieni, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii externi. De la nord spre se desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m, Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis 1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m, , Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m.

c. Unităţi hercinice

- Munţii Ural – este cel mai lung lanţ de munţi din Europa (peste 2000 km) situat la limita dintre Europa şi Asia. Sunt orientaţi pe direcţia generală nord-sud, au altitudinea medie de peste 600 m şi au înfăţişare de deal, altitudinea maximă de 1894 m (vârful Narodnaia). Relieful se desfăşoară sub formă de culmi paralele şi cuprinde trei sectoare: sectorul nordic cu piscuri, morene şi văi glaciare; sectorul central cu relief carstic şi vulcanic şi sectorul sudic cu aspect deluros, o peneplenă intens fragmentată de văi.