Turismul rural în Județul Suceva

INTRODUCERE

Cu toate că majoritatea specialiştilor consideră turismul un fenomen specific perioadei contemporane, acesta s-a conturat la sfârşitul secolului al XIX lea. Dezvoltarea rapidă a acestui domeniu s-a datorat realizărilor oferite de revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană ce au constat în dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de transport, a unităţilor de cazare şi de alimentaţie.

Analizându-i evoluţia, turismul se conturează ca un fenomen dinamic, aflat într-o continuă expansiune, detaşându-se prin trăsăturile sale ca o ramură distinctă a economiei naţionale ce aparţine sectorului terţiar. La nivel mondial, înregistrează cel mai rapid ritm de creştere.

Sectorul turistic se delimitează faţă de alte sectoare economice prin anumite particularităţi menite să evidenţieze rolul şi importanţa acestuia în economia naţională şi în viaţa socială. Astfel, turismul face parte din sectoarele economice cu mari posibilităţi de dezvoltare pe termen lung. Prin veniturile aduse şi prin schimburile interumane, turismul reprezintă un mijloc de dezvoltare pe plan economic şi social. Prin turism se valorifică potenţialul natural şi antropic al unei localităţi, zone, judeţ, ţară. Este singurul sector de activitate care valorifică în regim economic potenţialul turistic antropic în dezvoltarea durabila. Este un sector pluridisciplinar deoarece antrenează mai multe activităţi din domeniul economic, cultural, sportiv, social, cu un rol important în schimburile interumane.

Pe plan social, turismul reprezintă un instrument activ de instruire, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie, având un rol semnificativ în utilizarea timpului liber al oamenilor.

În acest context, turismul românesc ar trebui să reprezinte o importantă ramură a economiei naţionale datorită potenţialului turistic de care dispune ţara noastră. Pe teritoriul ei se regăsesc unele dintre cele mai diverse forme de relief, armonios îmbinate, cu floră şi faună bogată, cu numeroase monumente istorice, de artă şi arhitectură, cu o climă ce permite practicarea turismului în tot timpul anului. Înzestrată cu toate aceste elemente, România poate satisface prin turismul montan, balnear, religios, litoral, de agrement şi cultural cerinţele unor segmente largi de călători de pretutindeni. Însă, statisticile turistice plasează România printre ultimele ţări din Europa Centrală şi de Est potrivit unui studiu al Societăţii Academice Române. Specialiştii în domeniu apreciază că potenţialul turistic românesc nu este suficient promovat, iar privatizarea întârziată în acest sector a încetinit evoluţia turismului comparativ cu statele vecine. În acest context, în următorii ani, turismului românesc i se acordă mari şanse de expansiune pe plan intern şi internaţional. Se preconizează creşterea veniturilor în valută din turism, creşterea numărului de turişti străini, prezenţa în România a cca 14 lanţuri hoteliere, creşterea investiţiilor anuale în noi unităţi de cazare şi alimentaţie şi creşterea numărului de angajaţi din turism.

Printre judeţele ce se bucură de un patrimoniu turistic de excepţie se numără şi Vâlcea care beneficiază de mari posibilităţi de dezvoltare. Acest fapt a condus la crearea unei importante baze de cazare, servire şi tratament în staţiunile de pe Valea Oltului. Astfel, din punctul de vedere al capacităţii de cazare, judeţul ocupă locul doi pe ţară (după judeţul Constanţa), oferta turistică cuprinzând peste 11.000 de locuri de cazare în hoteluri, vile, pensiuni rurale şi urbane.

Formele de turism practicate în Vâlcea sunt diverse, precum: turismul balnear, agroturismul, turismul religios, cultural, montan, sporturi extreme etc. Din cauza lipsei promovării şi dotărilor cu echipamente turistice de calitate, turismul montan are o pondere redusă în raport cu potenţialul existent.

România se află printre ţările cu cele mai mari resurse de ape minerale şi termale din Europa ce au efecte terapeutice miraculoase, o mare parte dintre acestea aflându-se pe suprafaţa judeţului Vâlcea. Astfel, principala atracţie o reprezintă staţiunile balneo-climaterice vestite pentru apele termale şi peisajele inedite.

În urma unor studii efectuate asupra posibilităţilor de dezvoltare turistică a staţiunilor româneşti, specialiştii apreciază că, în următorii ani, Valea Oltului va lua locul Văii Prahovei, devenind noul pol investiţional.

Pornind de la toate aceste afirmaţii, lucrarea de faţă îşi propune să analizeze potenţialul turistic prezent şi de perspectivă al judeţului Vâlcea, să evidenţieze rolul şi importanţa staţiunilor balneo-climaterice în turismul românesc şi să preconizeze direcţiile de dezvoltare a turismului în zonă. De asemenea, pe baza acestora, se urmăreşte găsirea unor soluţii de valorificare şi elaborare a unor strategii de promovare turistică a staţiunii balneo-climaterice Călimăneşti-Căciulata, determinarea gradului său de atractivitate, aceasta reprezentând una dintre locaţiile cele mai căutate atât la nivel naţional cât şi internaţional pentru paleta largă de afecţiuni ce pot fi tratate, dar şi pentru istoria şi resursele sale deosebite.

Etimologic cuvântul rural provine din latinescul rurs, ruris şi semnifică cultură, câmpuri, teritoriu ocupat, locuit, amenajat şi muncit de om. În sensul cel mai larg al noţiunii, rural defineşte câmpurile ( ţara ), ţăranii şi în general toate teritoriile şi activităţile neurbane. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române dă adjectivului rural sensul de : sătesc , referitor la sat.

Ruralul este mai mult decât o ‘’stare de spirit ‘’, el evocă o parte a spaţiului terestru unde predomină pădurile, câmpurile, culturile, spaţiile verzi. El mai evocă de asemenea, o formă de ocupare a acestui spaţiu şi un tip de societate, predominant agricolă.

Spaţiul rural – este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul său componentele fizico-geografice ale spaţiului, ale naturii. Este un spaţiu pe care omul l-a modelat de-a lungul timpului, în funcţie de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa şi l-a umplut cu creaţiile sale de natură antropică, fiind deci, o adevărată “capodoperă rustică “ a omului.

Ruralul are capacitatea de a conserva şi reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei presiuni antropice mai reduse, asociată cu tipul exploatării economice şi nivelul general de dezvoltare al forţelor de producţie. Cîmpurile extinse de culturi, absenţa căilor principale de comunicaţie, prezenţa insulară a cadrului construit de dimensiuni mai mici şi aturmelor de animale, trădează fără tăgadă prezenţa ruralului.

Spaţiul rural, în sensul banal, dar real al termenului, a apărut pe suprafaţa pământului o dată cu sedentarizarea omului şi apariţia primelor locuinţe şi a primelor amenajări ăşi în primul rând în vederea realizării unor producţii agricole (în primul rând). În timp istoric, între societăţile rurale şi pământul luat în exploatare s-au creat o serie de relaţii durabile, întărite prin tradiţii, obiceiuri şi interese, exprimate în peisaj prin diferite tipuri de spaţii rurale.