Turism Montan

Introducere

Asocierea dintre turism şi munte ne-a devenit deja familiară. Muntele este astăzi una din principalele destinaţii de vacanţă, dar reprezintă chiar mai mult decât atât: muntele este un simbol al spiritualităţii multor popoare, fiind în măsură să satisfacă nevoi socio-culturale complexe.

Muntele a fost din totdeauna o adevărată dovadă a măreţiei naturii. De aceea, oamenii au încercat, de-a lungul timpului, să cucerească muntele sub diferite forme – între care practicarea schiului pare să se fi impus. Astăzi putem vorbi însă despre o „colonizare a spaţiului montan”, destinat satisfacerii unei varietăţi de nevoia desfăşurării unei largi palete de activităţi, fenomen regăsit mai ales în Europa, America şi, parţial, Asia.

Odată cu dezvoltarea turismului din ultimele decenii şi transformarea lui într-o mişcare de masă, muntele s-a impus mai mult în atenţia investitorilor şi promotorilor acestei forme de turism, tocmai datorită numeroaselor condiţii pe care le oferă pentru desfăşurarea unei activităţi economice cu rezultate benefice. Efectele dezvoltării turismului montan în plan economic şi social, deşi uneori greu de cuantificat, sunt apreciate ca fiind foarte importante. Se estimează astfel ca arealele turistice din Munţii Alpi, Anzi, Stîncoşi şi Himalaya asigură, prin activitatea de turism peste 90% din veniturile regionale. De asemenea, în numeroase zone montane, turismul constituie una din principalele ocupaţii ale locuitorilor, multe comunităţi depinzând de activitatea turistică (ca, de exemplu, în Alpi sau Himalaya).

Anul 2002 a fost nu numai Anul Internaţional al Ecoturismului, ci şi Anul Internaţional al Muntelui. Această asociere este extraordinară: turismul joacă un rol deosebit în dezvoltarea durabilă a zonelor montane în secolul nostru, iar ecoturismul este forma de turism cu cea mai mare perspectivă de dezvoltare în aceste regiuni, fiind tot mai mult susţinută de comunităţi, investitori, agenţi economici, turişti.

1. Aspecte ale cererii şi motivaţiei în turismul montan. Tendinţe actuale.

Cererea pentru turismul montan a cunoscut, pe plan mondial, o evoluţie ascendentă, dar şi importante schimbări în ceea ce priveşte motivaţia deplasării, sub influenţa a numeroşi factori – de ordin economic, socio-demografic, psihologic, politic etc.

Rădăcinile turismului montan se studiază în câteva locuri particulare. Şi când spunem acest lucru, ne gândim atât la localizarea spaţială a ofertei, cît şi la bazinele cererii. Difuziunea turismului montat în plan social şi extinderea amenajărilor masivelor montane sunt practic cele două fenomene principale şi interdependente care constituie esenţa evoluţiei turismului montan. Cererea în turismul montan a evoluat sub influenţa unor factori diverşi, comuni şi turismului în general sau specifici. Veniturile au avut, fără îndoială, o puternică influenţă asupra cererii în turismul montan, practicarea sporturilor de iarnă fiind considerată a formă scumpă de petrecere a vacanţei. Bazinele cererii montane îşi au originea în principalele oraşe ale Europei sfârşitului de secol al XIX-lea, unde se concentra populaţia cu cele mei meri venituri. Chiar şi în zilele noastre, cea mai mare parte a cererii pentru turismul montan se concentrează în aglomerările urbane ale Europei industrializate şi în regiunile limitrofe Alpilor (Franţa, Germania, Austria, Italia, Marea Britania). În ultimele decenii însă au apărut şi alte bazine ale cererii turistice montane, în ţări care au cunoscut un veritabil avânt economic (Canada, SUA, Australia, Japonia, Spania etc.). Creşterea nivelului de trai în timp, cu ritmuri mai înalte în ţările dezvoltate, a făcut posibilă participarea la activităţile turistice montane a tot mai multor persoane. Acest fenomen corela cu reducerea relativă a tarifelor turistice, a condus la aşa-numita socializare a turismului sau la transformarea acestuia într-un fenomen de masă.

Dezvoltarea ofertei turistice montane a condiţionat, de asemenea, creşterea cererii. Aceasta s-a realizat practic pe două căi: prin extindere în jurul siturilor iniţiale şi prin amenajarea unui număr mare de alte staţiuni montane, după modele similare. Primele amenajări turistice montane se situează în munţii Alpi, Franţa şi Elveţia, numărându-se printre primele ţări promotoare ale acestei forme de turism. Astfel, modelul montan elveţian, creat la sfârşitul sec. al XVIII-lea a incitat la descoperirea şi valorificarea turistică a multor masive care ofereau peisaje similare. Acestea sunt astăzi printre cele mai frecventate din lume: Alpii Dolomiţi, Pirineii centrali, Tatra, munţii Bavariei, Stâncoşi şi Sierra Nevada (America de Nord) etc. Preluări ale modelelor ale modelelor francez şi elveţian se întâlnesc şi în Japonia (muntele Fuji), Slovenia, Spania, Finlanda, Bulgaria, România ş.a.

Dezvoltarea ofertei pentru practicarea sporturilor de iarnă a fost deosebit de impetuoasă. În Franţa, de exemplu, numărul centrelor amenajate pentru sporturi de iarnă a crescut de la 154 în anul 1936, la 225 în 1956 şi la peste 400 astăzi; în acelaşi timp există peste 800 de centre în America de Nord, 200 în Japonia, 400 Norvegia etc. Acestea sunt amenajate în contexte naturale foarte variate şi cu calităţi extrem de diferite, astfel încât pot fi satisfăcute nevoile multor segmente de turişti.

Practicarea sporturilor de iarnă a fost susţinută încă şi de progresul tehnic manifestat prin îmbunătăţirea permanentă, prin creşterea performanţelor instalaţiilor de transport pe cablu, dar şi dezvoltarea ramurilor industriale producătoare de material sportiv.