Viile și Vinurile din România

Cultivarea viţei de vie a fost si la români o preocupare străveche a străbunilor noştri. Getodacii locuitorii străvechi ai pământurilor de la Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţi, preţuiau vinul în mod deosebit, iar viţa de vie era una din cele mai de seama bogăţii ale lor. Ei obişnuiau să bea vinul turnat în coarne de bou, în ulcică sau chiar în tigve. Pe vremea marelui rege Burebista, întemeietorul primului stat centralizat dac, vinul devenise o mare pasiune a dacilor, încât regele, sfătuit de marele preot Deceneu, a luat măsura dezrădăcinării viţei de vie. Acţiunea lui a fost determinată se pare şi din cauza interesului pe care-l arătau pentru vin popoarele vecine Daciei şi care făceau dese incursiuni aici.

Cu toate măsurile pe care le-ar fi luat Burebista şi Deceneu, se ştie cu siguranţă că, la venirea romanilor în Dacia, cultivarea viţei de vie se practica pe suprafeţe întinse de teren. Romanii au adus în Dacia noi sortimente de viţă de vie, au introdus noi procedee de tăiere şi practici de vinificaţie. Ulterior,de-a lungul secolelor, viţa de vie a continuat să prezinte un mare interes şi o preocupare de bază a băştinaşilor. Cultivarea ei nu a încetat nici o clipă, nici în perioada migraţiei popoarelor, nici în secolele de ocupaţie turcească a ţărilor române şi nici in epocile mai apropiate de zilele noastre.

Chiar dacă au fost ani cu producţie viticolă, chiar dacă viile au fost “victimile filoxerei”, renumele unor soiuri de vinuri şi al unor podgorii s-au impus şi dincolo de hotare. Trebuie amintite aici podgorii ca:Drăgăşani,Dealu-Mare,Odobeşti,Coteşti

Cotnari,Târnave şi sortimente de vinuri româneşti ca:Grasă,

Tămâioasă,Băbească,Busuioacă,Fetească albă,Frâncuşă şi altele.

„Să nu uităm,la români ca şi alte popoare,din totdeauna,vinul a fost părtaş alături de oameni,atât de necaz cât şi la bucurie,simbol al prieteniei,al înţelegerii,al voioşiei,sursă de inspiraţie sau meditaţie pentru poeţi,gânditori şi compozitori,….”

La finele anului 1998,viile ocupau o suprafaţă de aproape 250.000 de hectare,situând din acest punct de vedere România pe locul 9 din lume după suprafaţă şi pe locul 12 ca producţie.

LEGISLAŢIA ROMÂNĂ PRIVIND CULTURA

VIŢEI DE VIE ŞI PRODUCŢIA VINICOLĂ

Producţia viticolă

“În România,viţa de vie se cultivă,cu precădere,în arealele consacrate tradiţional acestei activităţi,situate mai ales în zona

colinară,pe nisipuri,precum şi pe alte terenuri cu condiţii favorabile. Arealele destinate culturii viţei de vie sunt cunoscute sub denumirea de areale viticole,care sunt supuse delimitării teritoriale.

Regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viţă de vie,caracterizat prin condiţii naturale de climă şi de relief relativ asemănătoare,precum şi prin direcţii de producţie şi sortimente apropiate.

Podgoria este o unitate teritorială naturală şi tradiţională,caracterizată prin condiţii specifice de climă,sol şi relief,prin soiurile cultivate,prin metodele de cultură şi procedeele de vinificare folosite,care,în ansamblu,conduc la obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu însuşiri asemănătoare.

Centrul viticol este teritoriul care cuprinde plantaţiile cu viţă de vie din una sau mai multe localităţi,care face sau nu face parte integrantă dintr-o podgorie şi care constituie o unitate teritorială caracterizată prin factori specifici de climă,sol şi sortiment,precum şi prin condiţii agrotehnice şi tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafaţă mai mică decât podgoria.

Plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol,ce cuprinde plantaţii de vii situate pe aceiaşi formă de relief. Factorii naturali,precum şi condiţiile de cultură şi de tehnologie ce privesc plaiul viticol sunt asemănătoare pe întreaga suprafaţă cultivată cu viţă de vie,determinând obţinerea unor produse cu însuşiri de calitate specifice.”