Cuprins
- INTRODUCERE ...3
- CONDIȚIILE DE ACCES LA FUNCȚIA PUBLICĂ ...5
- DREPTURILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN .6
- CONCLUZII 10
- BIBLIOGRAFIE .11
Extras din referat
INTRODUCERE
Una din cele mai frumoase și interesante definiții date administrației publice, cele mai încărcate de semnificații și mesaj este cea care o regăsim și în doctrina franceză, și, potrivit ei, administrația înseamnă activitatea de organizare a executării și executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații către particulari.
Abordarea administrației publice dintr-o asemenea perspectivă este cu atât mai necesară cu cât vremurile pe care le trăim ne demonstrează, în fiecare zi, că administrația publică și cei care o slujesc s-au îndepărtat de la misiunea ei, iar preocuparea pentru slujirea interesului public este din ce în ce mai redusă sau lipsește cu desăvârșire.
Autoritățile publice care înfăptuiesc în concret, activitatea executivă în vederea realizării interesului public sunt autoritățile administrației publice. În sistemul autorităților publice se cuprind o varietate de autorități, instituții care prezintă particularități de organizare, de denumire, de natură juridică dar au în comun activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legii, activitate ce exprimă specificul administrației publice în statul de drept.
Din perspectiva dreptului administrativ, de cele mai multe ori statele utilizează formulări tautologice, de genul agenții titulari de funcții în administrație, definind în acest context noțiunea de funcționar public.
Este de presupus că terminologia folosită spre exemplu în Danemarca, în Grecia și în Regatul Unit are originea cea mai veche și totodată cea mai legată de trecutul monarchic al statelor europene.
Funcționarul este un servitor (spre exemplu, traducerea noțiunii din limba daneză este chiar aceasta, de om de serviciu), un servitor civil sau chiar un servitor al coroanei în vocabularul specific sistemului anglo-saxon.
În alte situații, terminologia, care nu s-a schimbat din secolul al XVIII-lea, este în mai mica măsură legată de ideea de monarhie, dar face trimitere tot la noțiuni din vechiul regim, deoarece semnifică literar vorbind, titularul unui birou.
Două elemente ale definiției se regăsesc într-o manieră mai mult sau mai puțin evidentă pentru ansamblul personalului din administrație.
În primul rând, relația dintre colectivitatea care angajează și funcționar se concretizează într-un raport de drept public, traducându-se printr-un angajament sub forma unei numiri unilaterale și nu prin semnarea unui contract sinalagmatic, iar în al doilea rând, o altă caracteristică a unui drept special al funcției publice constă în faptul că, de regulă, un funcționar este o persoană numită într-o administrație, cu titlu permanent, adică până la pensie.
CONDIȚIILE DE ACCES LA FUNCȚIA PUBLICĂ
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, între funcția publică privită, în general, ca situație juridică și funcționarul public în calitatea sa de titular al unei astfel de funcții există o strânsă legătură. Astfel, funcția publică fiind o situație juridică, obiectivă, o creație a legii sau actelor juridice bazate pe lege, există independent de titularul ei, funcționarul public, pentru că există “datorită nevoilor practice ale organizării puterii publice”.
În al doilea rând, funcția publică nu se poate exercita fără titularul învestit cu înfăptuirea ei și care poartă denumirea de funcționar public.
În al treilea rând, funcția publică ocupată nu epuizează întregul conținut al atribuțiilor și
sarcinilor ce revin unui funcționar, fiindcă acesta mai poate primi și alte însărcinări, legate sau
diferite de funcția deținută, fie în temeiul legii, fie în baza dispozițiilor superiorilor ierarhici.
În al patrulea rând, exercitând funcția în baza unei învestiri legale,funcționarul nu poate
refuza executarea atribuțiilor acesteia decât în cazul în care este vorba de ordine vădit nelegale
primite de la superiorii săi.
Cât privește puterea publică cu care este învestit funcționarul public și care-i conferă o autoritate proprie, aceasta nu este deținută de el de la persoana care l-a numit, ci de la lege sau celelalte acte juridice emise pe baza ei, prin care se organizează funcția și serviciul public, cu atribuțiile și obligațiile sale.
În toate țările Uniunii se întâlnesc condiții de acces la funcția publică, destinate să garanteze calificarea profesională a viitorilor functionari publici și să limiteze arbitrariul în selecție.
Bibliografie
1. I. Alexandru, M. Cărăușan, S. Bucur, Drept administrativ, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009.
2. B. A. Berchi, Cartea funcționarului public, Editura Teora, București, 2000.
3. Iorgovan, Tratat de drept administrativ. Introducere. Organizarea administrativă. Funcția publică, ed. a IV-a, Editura All Beck, București, 2005.
4. D. A. Tofan, Instituții administrative europene, Editura C. H. Beck, București, 2006.
5. D. A. Tofan, Drept administrativ, Volumul I, Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2008.
6. M. Oroveanu, Tratat de drept administrativ, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura Cerma, București, 1998.
7. R. N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004.
8. I. Santai, Drept administrativ și știința administrației, vol. I, ediție revizuită pentru uzul studenților, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.
9. T. Toma, Drept administrativ, Editura Vasiliana ´98, Iași, 2009.
10. V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a III-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2007.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drepturile functionarului public european.docx