Combaterea integrată a buruienilor în viticultură

În viticultura modernă pentru ușurarea efetuării lucrărilor la costuri minime și reducerea presiunii fiziologice se utilizează managementul combaterii integrate a buruienilor din culturile perene de viță de vie. Combaterea integrată presupune cunoașterea exactă a surselor de îmburienare, a potențialului de rezervă de semințe din sol, prezența altor organe de înmulțire în sol și nu în ultimul rând a caracteristicilor speciilor segetale din culturile viticole.

După tipul de hrănire buruienile întâlnite în vii pot fi: neparazite, semiparazite și parazite iar după durata ciclului de viață: anuale (ciocul berzei, șoparlița, firuța, turița, muștarul sălbatic, troscotul, trișca urcătoare, mohorul roșu și verde, loboda sălbatică, iarba grasa, traista ciobanului, ventrilica, rapița salbatică, spanacul sălbatic, meișorul, știrul, neghina, nemțisorul, albăstrița), bienale (sulfina albă, măselarița, măzărichea păroasă), și plante perene (păpădia, talpa ursului, laptele câinelui, urda vacii, pirul târâtor, pirul gros, costreiul, etc.) (clasificare după Tomoioagă, L. 2013).

Metodele agrotehnice, fizice, biologice și chimice sunt metode curative care au rolul de a distruge buruienile răsărite sau în curs de răsărire.

Principalele metode agrotehnice se referă la tehnica întreținerii solului.

Sistemul de întreținere a solului ca ogor negru reprezintă sistemul prin care solul este menținut în stare lucrată și afânată prin araturi adânci și prașile repetate. Principalele avantaje constau în folosirea apei din sol cu eficiență maximă, acumularea unor cantități mari de zaharuri în boabe, diminuarea rezervei de buruieni și distrugerea rezervei biologice de boli si dăunători din sol. Prin repetare pot epuiza, tasa solul, lucrările mecanizate se fac cu costuri considerabile iar prașilele efectuate manual presupun forță de muncă consistentă. Sistemul se aplică în funcție de zona climatică și tipul de sol.

Sistemul de întreținere a solului prin folosirea îngrășămintelor verzi este recomandat în podgoriile cu precipitații anuale suficiente, de peste 600 mm, precum și în plantațiile de vii irigate, cu forme înalte de conducere și distanțe mari între rânduri (3,0-3,6 m). Acest sistem este antierozional și favorizează reducerea evapotransperației, Principalele îngrășăminte verzi care se seamănă sunt: borceagul, orzul, secara, mazarea furajeră. Speciile cerealiere sporesc cantitatea de substanță organică iar leguminoasele cresc conținutul mai ales în azot nitric și amoniacal al solului.

Prin creșterea biodiversității agroecosistemului, îngrășămintele verzi influențează direct și indirect proprietățile solului.

Sistemul de întreținere a solului prin înierbarea alternativă de durată se recomandă în podgoriile în care, în timpul perioadei de vegetație, precipitațiile însumează minim 350 mm. Înierbarea se face din două în două intervale, cu ierburi de talie mică (Lolium perene), iar după 8-9 ani benzile înierbate se ară toamna, urmând să fie semanate intervalele dintre rânduri care au fost întreținute ca ogor negru. Primavara benzile late de 1,40 m, se însămânțează păstrându-se între banda însămânțată și rândurile de vițe o distanță de cca. 30-40 cm.

În timpul perioadei de vegetație, ierburile cosite și tocate sunt lăsate deasupra benzii înierbate ca mulci.

Compactarea covorului vegetal cu cilindrul compactor crează din plantele tasate la sol un strat de mulci protector pentru o perioadă mai lungă.

Folosirea amendamentelor reduce numărul de buruieni prin schimbarea reacției solului cu efect direct asupra mobilității formelor biodisponibile ale unor elemente chimice din sol.

Mulcirea este o tehnică folosită în combaterea integrată a buruienilor în culturile de viță de vie. Prin mulcire se acoperă la jumătatea lunii mai cu materiale reziduale organice - care astfel sunt reciclate (corzi tocate, paie, tescovină, siloz, frunze, turbă etc.) intervalele dintre rânduri în vederea reducerii gradului de îmburuienare, împiedicarea eroziunii mai ales în zonele de pantă (fenomene direct observabile), a menținerii unei temperaturi și umidități optime, stimularea activității râmelor. Dea semenea are loc reducerea evapotranspiratiei , creșterea capacității de retenție a apei, producția și calitatea de struguri, și nu în ultimul rând îmbunătățirea texturii și creșterea troficității solului.

Managementul buruienilor este în funcție de diferențele climatice, condiția solului și de posibilitatea irigarii culturilor. Problematică este gestionarea vegetației din rândurile de viță de vie mai ales în fermele sau podgoriile în cultură ecologică (organică). Astfel se recomandă ca în plantațiile tinere (anul de vegetație 1-4) să se elimine complet vegetația concurentă de sub rânduri. Tot mai mult sunt utilizate tehnicile de combatere prin șoc termic (flacără propanică , IR sau aburi) chiar dacă presupun costuri considerabile și sunt necesare cel puțin trei tratamente/sezon. Combaterea cu flacără este eficientă daca buruienile prezintă cel puțin două frunze dezvoltate. Se va evita folosirea acestei metode în zilele cu vânt deoarece flăcările deviate pot produce arsuri la nivelul vițelor sau pot declanșa incendii de vegetație riscante.