Extras din referat
1. CALITATEA SOLURILOR
Prin sol se înţelege stratul de la suprafaţa pământului, care pe baza transformă-
rilor continue ce se petrec şi a influenţei complexului de factori pedologici,posedă însuşirea de fertilitate, constituind mediul de creştere şi dezvoltare a plantelor. Profilul solului dezvăluie, prin orizonturile şi succesiunea acestora, procesul şi stadiul de evoluţie în care se găseşte. Agricultura foloseşte orizontul A care este situat la suprafaţa solului.În acest strat se acumulează humusul format în special pe baza proceselor bioacumulative. Din acest orizont se spală sărurile solubile şi migrează substanţele coloidale.
Schematic, solul este alcătuit din trei fracţiuni, care se întrepătrund şi se influenţează reciproc, în urma cărora rezultă un mediu care favorizează dezvoltarea proceselor biologice:
a)Fracţiunea solidă, compusă din:
- constituenţi minerali (elemente grosiere şi fine);
- constituenţi organici:
- grupa materiei organice vii – biomasa;
- resturi de plante şi animale;
- grupa materiei organice moarte – organisme moarte în curs de descompunere;
- humusul – conferă solului numeroase însuşiri fizice şi chimice, datorită proprietăţilor sale: are o reacţie acidă, dar nu acidifică solul; este hidrofil, putând absorbi mai multă apă decât argilă; este un coloid electronegativ; protejează argila cu care formeaza complexul argilo-humic.
b)Fracţiunea lichidă (soluţia solului), este formată din apa în
care sunt dizolvate substanţele solubile provenite din alterarea rocilor, din descompunerea materiei organice şi din substanţele introduse de om;
c)Fracţiunea gazoasă (atmosfera solului) este prezentă prin aceleaşi gaze care se află şi în atmosferă, cu un plus de gaze provenite din descompunerea materiei organice.
Compoziţia şi modul de dispunere a elementelor componente ale solului determină o serie de calităţi sau proprietăţi care influenţează reţinerea şi migrarea poluanţilor.Principalele proprietăţi ale solului sunt: textura, structura, porozitatea, permeabilitatea,reţinerea lichidelor în sol,temperatura, pH-ul şi activitatea biologică.Structura şi celelalte proprietăţi au o importanţă deosebită în fertilitatea solului.
Poluarea solului poate fi clasificată astfel:
- Poluare endogenă: atunci când constituenţii normali ai solului se prezintă într-o formă neobişnuită sau în concentraţii anormal de ridicate;
- Poluare exogenă: prin aducerea din exterior în sol a unor substanţe poluante, cea mai frecventă fiind legată de urmatoarele:
• poluarea cu substanţe fertilizante: îngrăşăminte chimice,
dejecţiile animalelor, nămoluri de la staţiile de epurare ale apelor uzate tip menajer;
• poluarea prin reziduuri solide sau semisolide;
• poluarea cu substanţe din atmosferă;
• poluarea cu pesticide;
• poluarea cu metale grele: plumb, zinc, cadmiu, mercur, nichel, arsen,, crom, cobalt, molibden;
• poluarea cu hidrocarburi;
• poluarea biologică;
• poluarea fizică (cu apele cu temperaturi ridicate, cu substanţe
radioactive).
Solul mai poate fi afectat de fenomene de degradare sau deteriorare a solului prin eroziune, scufundări şi alunecări de teren, excavaţii,etc.
1.2 Repartiţia solurilor pe categorii de folosinţe
În judeţul Prahova, repartiţia solurilor pe categorii de folosinţă este următoarea:
• teren arabil – 145.116 ha;
• păşune şi fâneţe– 108.929 ha;
• viţa de vie – 8.755 ha;
• livezi 12.880 ha;
Nr.crt Categoria de
folosinţă Suprafaţa
(ha) 2004 Suprafaţa(ha) 2005 % din
totalul supr.agricolă 2005
1 arabil 144.076 145.550 52.89
2 păşuni 69.014 70.326 25.55
3 fâneţe 39.925 37.681 13.69
4 vii 8.264 8.755 3.18
5 livezi 12.825 12.880 4.68
Total agricol 271.104 275.192 100
Preview document
Conținut arhivă zip
- Calitatea Solurilor.doc