Consultanță în grup

Avantajele acestei metode constau în:

- lărgirea acţiunii asupra unei mase mari de beneficiari, chiar dacă dotarea tehnică sau cu personal este limitată;

- timpul necesar consultanţei, calculat pe fiecare beneficiar în parte este mai scurt în comparaţie cu consultanţa particulară;

- metoda permite o mai bună participare a grupului de beneficiari în procesul de consultanţă;

- controlul asupra consultantului are loc şi prin intermediul fermierilor sau beneficiarilor;

- pot fi utilizate procesele de dinamică a grupului, aspect care accelerează transmiterea informaţiilor şi luarea deciziilor de către fermieri.

Consultanţa în grup impune consultantului cerinţe ridicate în ceea ce priveşte aptitudinile lui metodice şi organizatorice:

- este dificil să organizezi şi să faci funcţional un grup de mici producători agricoli;

- metoda impune o bună planificare la alegerea şi incitarea participanţilor, precum şi definitivarea programului;

- introducerea mijloacelor auxiliare în consultanţă face metoda de lucru mai atractivă şi mai eficientă, însă presupune, în acelaşi timp, o pregătire suplimentară a consultantului şi cunoştinţe referitoare la mijloacele tehnice de transmitere a informaţiilor;

- prezenţa specialiştilor şi reprezentanţilor organizaţiilor complementare este deseori necesară şi determină o planificare corespunzătoare.

Experienţa acumulată până în prezent demonstrează că stabilitatea şi funcţionabilitatea unui grup va fi mai bună dacă membrii grupului au posibilitatea de a-şi stabili singuri scopurile şi etapele de rezolvare a problemelor.

Discuţiile în grup

Succesul sau insuccesul discuţiei în grup depinde în mare măsură de pregătirea corespunzătoare a discuţiei de către consultant, care trebuie să aibă în vedere, următorii factori:

1. Mărimea grupului. Se recomandă ca grupul să fie compus din maximum 15-20 persoane, deoarece grupurile mai mari au stabilitate redusă, nu dau posibilitatea fiecărui participant să ia cuvântul în cadrul discuţiilor şi conduc, treptat spre dominanţa persoanelor cu un anumit statut social şi cu agresivitate mai mare.

2. Locul. Discuţiile trebuie să se desfăşoare în locuri liniştite, cu poziţie centrală în localitate, iar dacă discuţiile durează mult este necesar să existe scaune şi mese.

3. Particularităţi. Grupul trebuie să fie asemănător în ceea ce priveşte resursele, limitele de dezvoltare şi interesele membrilor.

4. Informarea. Participanţii trebuie să fie informaţi de la începutul discuţiei despre punctele care vor fi dezbătute.

5. Programul. Programarea discuţiilor în grup trebuie să fie pregătită cu grija pentru a nu suprasolicita participanţii.

6. Pregătirea conţinutului discuţiei. La pregătirea informaţiilor care urmează să fie transmise în cazul discuţiilor, consultantul trebuie să se pregătească temeinic şi să utilizeze în cadrul manifestărilor mijloace auxiliare, foliile, diapozitivele.

Conducerea discuţiilor este sarcina consultantului, iar la grupurile care au atins un grad de organizare suficient acestea pot fi conduse şi de alte persoane din rândul beneficiarilor.

În situaţia în care consultantul este rugat să dea anumite explicaţii de specialitate, el trebuie să răspundă clar, astfel încât să fie înţeles de toţi participanţii şi prin aceasta să motiveze membrii grupului să discute, să-şi prezinte punctele de vedere şi experienţa lor, iar în final să elaboreze noi căi de rezolvare a problemelor.

Dificultăţile sau punctele fierbinţi ale discuţiei trebuie să fie tratate cu grijă. Este bine ca discuţia să decurgă în continuare pentru ca presiunea emoţională să scadă, după care consultantul va încerca să facă un scurt rezumat al discuţiilor sau să se adreseze unor persoane de la care se aşteaptă o contribuţie foarte importantă în rezolvarea situaţiei.

Conducătorul discuţiei are sarcina de a crea o atmosferă în care toţi participanţii să se simtă încurajaţi să vorbească liber. La fel de importantă este limitarea timpului acordat unui vorbitor care încearcă să domine discuţia. Consultantul trebuie să evite în cadrul discuţiilor să-şi impună punctul de vedere sau o anumită hotărâre prin folosirea autorizaţiei sale formale. El trebuie să transmită informaţiile grupului, însă decizia asupra acceptării acestora trebuie să aparţină grupului.

Demonstraţii

Demonstraţia este prezentarea practică a modului de producţie agricolă. se disting demonstraţii privind metodele de lucru şi rezultatele de producţie.

După durata lor, demonstraţiile pot fi scurte (de la o zi la câteva luni) şi de lungă durată (durează o perioadă de vegetaţie sau câţiva ani). În cadrul demonstraţiilor comparative se prezintă, în paralel, diferite metode de lucru: suprafeţe fertilizate şi nefertilizate, hibrizi şi soiuri locale, culturi tratate fitosanitar şi culturi extensive, etc. Nu în toate cazurile este posibilă o demonstraţie comparativă.

Demonstraţiile în care se urmăreşte prezentarea rezultatelor unor tehnologii noi de lucru necesită o anumită suprafaţă de teren, respectiv o întreprindere. Aceste suprafeţe pot fi amenajate direct de serviciul de consultanţă, special pentru realizarea demonstraţiilor.

Dacă este posibil, demonstraţia va fi realizată pe parcelele unor fermieri şi, în acest caz, prezintă avantajul că este percepută de ceilalţi membri ai comunităţii ca fiind mai reală şi mai plauzibilă.

Demonstraţiile se realizează, principial, în urma unor experienţe ale căror rezultate sunt asigurate statistic şi care au fost realizate nu numai în staţiuni de cercetări, ci şi în exploataţii agricole.

În planificarea unei demonstraţii trebuie să fie definite clar scopul şi conţinutul demonstraţiei, precum şi mijloacele necesare pentru realizarea ei.

În funcţie de grupul de beneficiari căreia i se adresează demonstraţia se vor alege localitatea şi fermierii pe ale căror suprafeţe poate acţiona serviciul de consultanţă.

Frecvenţa şi densitatea demonstraţiei (gradul de noutate şi complexitate), nivelul de cunoştinţe şi încrederea grupului de beneficiari, densitatea populaţiei şi capacitatea serviciului de consultanţă.