Politica Monetară

1.Introducere

Politica monetară reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni întreprinse de Banca Centrală destinate pentru a asigura şi menţine stabilitatea preţurilor.Politica monetara este cel mai important instrument folosit de Banca Centrala pentru reglarea economiei. Cu ajutorul acesteia se iau măsuri de reducere a inflaţiei şi inclusiv de prevenire a creşterii acesteia.

Există două tipuri de politică monetară care se pot aplica in practică: expansionistă ,care are ca efect accelerarea ritmului de creştere ale cererii agregate şi posibila amplificare a presiunilor inflaţioniste, sau restrictivă care provoacă o temperare a dinamicii cererii agregate în scopul decelerării inflaţiei.

2.Tipuri de strategii de politică monetară

Strategia de politică monetară constituie o descriere coerentă şi structurată a modului în care deciziile de politică monetară sunt adoptate în vederea atingerii obiectivului Băncii Centrale, fiind reprezentata de un ansamblu de criterii, dispozitive şi proceduri necesare Băncii Centrale pentru îndeplinirea obiectivului fundamental. Ea este adoptată, implementată şi comunicată publicului larg în mod periodic.

Un element comun pe care il regasim in toate strategiile de politica monetara ale tuturor ţărilor este ancora nominală, adică o variabilă nominală folosită pentru a ţine nivelul preţurilor sub control, precum rata inflatiei, rata de schimb valutar, oferta monetară.

Un motiv pentru care ancorele nominale sunt importante este acela ca ele au rolul de a impiedica o crestere sau o scadere prea brusca a nivelului preturilor, asigurand stabilitatea preturilor, prin faptul ca leaga anticipatiile inflationiste de nivelul inflatiei si realizeaza o decompresie a acesteia. De asemenea, ancora nominală trebuie să reprezinte o soluţie cel puţin parţială la problemele inconsistent temporale care presupune existenţa unor stimuli ce conduc decidenţii la asumarea unor decizii de esenţă monetară cu efecte benefice pe un orizont de timp redus, dar cu implicaţii negative pe perioade de timp medii şi lungi.

Strategiile monetare prezintă astfel o serie de avantaje în condiţiile racordării ţintelor şi ancorelor la starea economică şi structura compozitionala a acesteia dar şi o serie de limitări generate de constrângerile politicii monetare în special de faptul că aceasta acţionează într-un sistem şi este obligată să se încadreze în acesta.Strategia de tintire a cursului de schimb, strategia de tintire a masei monetare si strategia de tintire directa a inflatiei sunt 3 dintre cele mai utilizate si cunoscute strategii de politica monetara.

2.1.Ţintirea cursului de schimb valutar

Cursul de schimb a fost folosit drept ancora monetara inca din vremea in care se folosea ca etalon aurul, valoarea monedei nationale era fixata pe baza unui bun etalon, in acest caz aurul.In prezent, tintirea cursului de schimb apare sub forma legarii monedei nationale de aceea a unei tari cu o moneda stabila, de dimensiuni mari si cu valori reduse ale ratei inflatiei, numita tara ancora. Punerea in legatura a celor doua monede se poate face printr-un regim de curs de tip crawling peg, sau crawling band.

Conform lui Mishkin, tintirea cursului de schimb prezinta o serie de avantaje:

1)Mentine rata inflatiei la un nivel scazut pentru bunurile importate, coreland-o cu cea regasita in tara ancora, avand un impact pozitiv asupra cosului de cumparaturi.

2) daca politica monetara este credibila, va face ca asteptarile privind inflatia in tara care adopta un asemenea regim de politica monetara sa fie ancorate la nivelul inflatiei din tara a carei moneda serveste drept ancora.

3) conduce implicit la politica monetara capabila sa elimine inconsistenta temporara, deoarece presupune interventia bancii centrale de fiecare data cand moneda nationala are tendinta sa se aprecieze sau sa se deprecieze cu mai mult decat prevede , relaxand, respecviv contractand politica monetara.

4) are avantajul simplitatii si claritatii ceea ce o face mult mai usor de inteles de catre public.

Regimul de tintire a cursului de schimb a fost folosit cu succes de mai multe tari din Europa Occidentala, mai ales marea Britanie si Franta, care siau stabilit un regim de legare a monedei nationale de marca germana prin intermediului cursului de schimb. In Marea Britanie sistemul a durat doar doi ani, din 1990 pana in 1992, pentru a fi abandonat in urma colapsului.